Arhive pe categorii: părinţi

Despre handicapați


Aud, frecvent, în jurul meu: „Handicapatule!”, „Ești un handicapat!”, „Ce caută handicapații ăștia aici?!” și lista poate continua la infinit. Cuvinte aruncate cu încrâncenare, cu ură chiar, cu menirea vădită de a poziționa superior pe cel ce le slobozește, indiferent că le adresează unor persoane suferinde sau unor persoane fără astfel de probleme, dar care, dintr-un motiv sau altul, l-au supărat pe el, cel fericit, cel norocos, cel ales. El, arianul…

Mă deranjează cumplit acum, așa cum m-a deranjat și înainte. Înainte ca tatăl meu să ajungă să poarte această etichetă. Înainte de august 2013 când a fost supus – peste 6 ore – unei intervenții chirurgicale pe creier. În 2010, i-a fost descoperită o malformație arterio-venoasă congenitală, al cărei singur tratament era intervenția chirurgicală, cu riscurile aferente. După spusele medicilor, toată viața lui, a trăit cu o bombă în cap. Și în 2013 această bombă a explodat. Și i-a inundat creierul. Și a plecat din Rm. Vâlcea spre București, în comă, cu șanse zero să ajungă în viață aici. Dar Dumnezeu i-a fost alături. Așa cum i-ați fost și voi – mulți știți că v-am implorat să vă rugați pentru el. Și ați făcut-o. Vă mulțumesc mereu, în gând, de atunci.

A ajuns la București. O altă luptă: să supraviețuiască primei nopți. Pentru că nu s-a putut interveni chirurgical de urgență din cauza hemoragiei masive. A supraviețuit. Următoarea: va supraviețui și celei de-a doua nopți? În tot acest timp, fiind în comă indusă. A supraviețuit. Și tot așa vreo 3 zile. Până când a ajuns pe masa de operație. Timp de peste 6 ore. Timp în care noi am murit și am înviat cu fiecare clipă ce se dilata spre infinit. Medicii – dr. Rădoi și dr. Ștefănescu, de la Spitalul de Neuro-chirurgie vasculară Obregia, cărora n-o să am niciodată suficiente cuvinte pentru a le mulțumi- au făcut minuni. L-au operat sub microscop. Nu a murit pe masa de operație, dar șansele să-și revină dintr-o anestezie atât de lungă erau de 50 %. Altă luptă pe viață și pe moarte. Și a lui și a noastră.

Și-a revenit, cu greu, dar și-a revenit. Începea nivelul următor al luptei. A ieșit din operație complet paralizat. Când, într-un târziu, am avut voie să-l scot la plimbare, în cărucior, trebuia luat în brațe și pus, din pat în cărucior, și invers. Îl hrăneam cu lingurița. Ușor-ușor a început să miște și să simtă. Dar nu și cu partea stângă. De sus, până jos, totul era „mort”.

N-o voi mai lungi. După multă durere, efort, tratament, fizio și kinetoterapii, etc., s-a mai recuperat. Dar nu total. Unul dintre riscurile operației a fost amputarea câmpului vizual pe partea stângă și hemipareză mână-picior stângi. Plus o gaură cât pumnul în creier.

Tata a fost omul care nu a băut, nu a fumat, nu a băut cafea. Omul care era activ 25 de ore din 24. Omul care, alături de mama, a muncit într-un combinat chimic, a crescut 3 copii, a ridicat de la zero, cu mâinile lui, două case în curte, a avut grijă de părinți și de o soacră. Tata sculpta și picta. Și scria poezii. Acum, doar mai scrie, uneori, poezii. Atunci când se poate ridica din prăpastia emoțională în care a căzut și când se poate ridica deasupra gândului că a ajuns o povară pentru noi, dar, mai ales pentru mama. Degeaba îl asigurăm că nu este așa. Că important este că trăiește și că, totuși, se poate deplasa, poate merge singur la baie, poate mânca singur. Cu greu, dar poate.

Așa, deci, tu, perfectule, HANDICAPAȚII SUNT OAMENI care au muncit, au luptat, au râs, au dansat, au trăit, au avut visuri! OAMENI pe care nu i-a întrebat nimeni dacă vor să devină handicapați și cărora, într-o clipă doar, viața – dintr-un motiv doar de ea știut – le-a furat aceste bucurii sau, după caz, a uitat – tot dintr-un motiv doar de ea știut – să le dea la naștere. Per a contrario, tu, cel ce scuipi cuvintele ca pe cojile de semințe pe banca din parc, ești doar o subspecie nefericită. Indiferent de sexul, vârsta, poziția socio-profesională pe care le ai.

3 comentarii

Din categoria de suflet..., privind în jur, proză, părinţi, viaţă

Fericire :)


11041589_976387185714407_7654329026960102402_n 11139007_976387145714411_7799462948440991680_n

Scrie un comentariu

Din categoria copil, copilărie, inocenţă, iubire, părinţi

Scrisoare către fiul meu


Copilul meu, de când mi te-ai cuibărit pentru prima oară în inimă, am știut că tu-mi vei fi universul. Am știut că, pentru tine, aș putea trece prin foc, aș putea răsturna munții, aș putea seca oceanele. Am știut că, pentru tine, voi putea face și-ți voi fi orice. De aceea, dragul meu, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi mamă, hrană, culcuș, leagăn, doctor, prietenă, soră, mă bat cu monștrii, cu muma-pădurii, îți aduc soarele în palmă, când îți îngheață mânuțele, îți aduc luna la fereastră să alunge întunericul, de care te temi, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi primăvară, lacrimă, tot ceea ce va fi nevoie ca tu să fii bine.

Dar, copilul meu, trei lucruri nu voi putea fi vreodată pentru tine și nici n-aș vrea să pot: Dumnezeu, mintea și sufletul tău.

Pe Dumnezeu, ți-am arătat unde să-l cauți.
Mintea și sufletul sunt responsabilitatea ta, sunt drumul tău prin viață. Eu doar ți-am potrivit pașii pe cărare. Tu îți ești dator să le construiești, fărâmă cu fărâmă și să le crești frumos. Vei avea sau nu averi. Vei știi să le păstrezi sau le vei pierde. Dar, și pentru a le face și pentru a o lua de la zero, ai nevoie de minte și de suflet. Mintea și sufletul vor fi reala ta avere, vor fi armele tale în viață. În și pentru ele trebuie să investești muncă, sentimente, timp. Ele te vor defini ca om, îți vor aduce prieteni, te vor face puternic, te vor ajuta să renaști când va fi nevoie.

Firesc, la un moment dat, mintea îți va fi monedă de schimb, dar, fiul meu, să nu-ți vinzi niciodată sufletul! Oricât de greu vei crede că-ți va fi, să nu renunți la sufletul tău! Vei cădea, dar știu că te vei ridica! Vei greși, dar știu că vei îndrepta! Vei plânge, dar știu că vei reînvăța să râzi! Iar eu îți voi fi mereu alături, chiar și când nu mă vei vedea. Mă vei simți…

Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Cu cea mai pură iubire din lume, Mama.

Un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă

10 lei donaţi…


10 LEI DONAŢI AU MULT MAI MULTĂ VALOARE DECÂT 100 DE LEI ŢINUŢI ÎN BUZUNAR!

Eu n-o să vă spun decât începutul… Era să spun „începutul poveştii”. Dar, nu e poveste. Este o realitate. Realitatea tragică a unui copil de 12 ani. „Copil” ar trebui să însemne veselie, familie, griji doar pentru învăţat şi joacă, voie bună, inocenţă.

Pentru copilul Florin Popa nu înseamnă nimic din toate astea. El trăieşte pe umeri şi în suflet cu povara unei vieţi pe care cu greu o poate duce şi un adult.

În urmă cu 6 săptămâni, în timp ce el era operat la un picior, mama lui murea, răpusă de cancer. A rămas doar cu tatăl. Care este bolnav de TBC.

Şi asta nu e tot! Trăiesc într-o sărăcie lucie, în comuna Gratia, jud. Teleorman, la 60 de km. de Bucureşti.

Maria, care le-a devenit înger păzitor, a reuşit să le facă rost de câteva lucruri: printre care un aragaz şi un frigider.

Mai au, însă, nevoie de multe, aşa cum vedeţi din imaginile de mai jos, inclusiv de o maşină de spălat manuală, cu storcător şi, mai ales, de repararea acoperişului casei, prin care se scurge apa în cele 2 cămăruţe în care trăiesc, în suprafaţă totală de 37 m.p.

Sâmbătă, trebuie să facă pomenirea de 40 de zile a celei ce le-a fost mamă şi soţie. Au nevoie de ajutor.

Dacă simţiţi că doriţi să vă implicaţi, puteţi depune/face transfer în contul SWIFT RZBR ROBU – IBAN RO82 RZBR 0000 0600 1661 9382, deschis la Raiffeisen Bank, titular Holtzhauser Sorin, CU SPECIFICAŢIA: DONAŢIE PENTRU CAZUL POPA FLORIN.

Cei care locuiţi în apropiere de ei, puteţi merge personal: cu produse sau bani.

Restul vă las pe voi să-l scrieţi…
Eu vă mulţumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Şi nu uitaţi: 10 LEI DONAŢI AU MULT MAI MULTĂ VALOARE DECÂT 100 DE LEI ŢINUŢI ÎN BUZUNAR!

 

poza 2poza f5poza f4poza f 2poza f3

4 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., părinţi, recurs la prea multă realitate

D’ale lui Victor


declaraţii:

– Iubita mea de mami! Eşti cea mai bună mami din lume!
– Măăi, şmecherie!
– Bine, eşti cea mai bună mami pe care o am!

soluţii:

Discutam despre a face ceva ce părea imposibil. Îi explic eu, cu deşteptăciune – cum altfel? – cum că a face ce spune el e ca şi cum ai căuta un ac în carul cu fân.
Îmi răspunde prompt:
– A, păi e simplu să găseşti un ac în carul cu fân! Îi dai foc. Acul nu arde.

Scrie un comentariu

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă, părinţi

Versus


Dacă Rusia se războieşte cu Ucraina, Israel cu Gaza, etc., de ce să nu se războiască şi mamele cu nemamele (!), cele cu un copil, cu cele cu cel puţin doi, cele care alăptează cu cele care nu, cele cu manichiură french, cu cele cu manichiură clasică, cele cu copii bălai cu cele cu ei bruni, etc.?

Citeam, azi de dimineaţă, un articol scris de o mamă împotriva alteia. Cea care îl scrisese s-a simţit atacată, în parcul pentru copii, de cealaltă care, observându-i manichiura „proaspătă” i-ar fi dat de înţeles că, dacă are timp de aşa ceva, nu este o mamă bună. În timp ce ea, iată, încă-l alăptează pe „copilul grăsunel de 3 ani”.

Autoarea articolului s-a simţit, desigur, ofensată şi, nu-i vorbă, i-a arătat ea, acolo, în articol. Şi a desfiinţat-o pe acea mamă şi pe cele de „rangul” ei, care, deşi fac parte din clasa de mijloc a societăţii şi, deci, teoretic, şi-ar permite financiar să se îngrijească, nu o fac, din dorinţa morbidă „de a fi supermame”, sacrificate până la lipsa manichiurii cu gel, pe altarul creşterii copiilor. Ba mai mult, fără doar şi poate, aceste mame, „fără bonă filipinează, şofer şi menajeră cu şorţuleţ” nu mai folosesc nici săpunul, aşa ar fi observat ea, d-na mamă cu manichiura proaspătă.

Şi câte astfel de articole nu am citit? Şi câte nu-şi sar la gât una alteia, pentru că – nu-i aşa? – fiecare deţine adevărul absolut despre cum să fii mamă/femeie, pe care cealaltă, nefericita, nu-l va înţelege niciodată!

Iar, între timp, planeta – despre ţara noastră ce să mai spun? – se duce dracului, din toate punctele de vedere. Pentru că fiecare dintre noi este pre(a)ocupat(ă) să fie „cea/cel mai tare din parcare”.

Până într-o zi, când „parcarea” va fi goală, fără ca vreuna dintre cele care se uită în bătătura ăleilalte, doar să vadă dacă e mai cu moţ au ba, să mai poată avea vreun drept de apel. Şi, mai dramatic, nici copiii lor …

Scrie un comentariu

Din categoria copil, diverse, gânduri, privind în jur, proză, părinţi

Sărut-mâna, mamă!


Azi, de ziua ta,
draga mea, blânda mea,
vreau să-ţi spun cât te iubesc,
să-ţi sărut mâna şi să-ţi mulţumesc.

Să ne trăieşti ani mulţi, binecuvântaţi,
că sunt ani, pe deplin meritaţi,
să ne aştepţi mereu în poartă,
aşa cum faci de fiecare dată!

Să-ţi dea Dumnezeu doar zile bune,
calde precum sufletu-ţi, mereu senine!
Reverenţă ţie, Doamnă,
Sărut-mâna şi la mulţi ani, iubită mamă!

Un comentariu

Din categoria de suflet..., La mulţi ani!, poezii, poezii pentru mama, poezii proprii, părinţi, urări, viaţă