Arhive pe categorii: natură

Bucurie – o lecție pentru copilul meu


Azi, am fost să ne plimbăm puțin, într-unul dintre satele de pe lângă București. La un moment dat, ne-am oprit la o poartă să culegem câteva dude. Prea arătau a copilărie. 🙂 După câteva momente, iese la poartă stăpâna casei în fața căreia am oprit mașina. O femeie mărunțică, slăbuță, arsă de soare și de muncă. O salutăm și-i mulțumim pentru dude. Intrăm în vorbă. Așa aflăm că are 91 de ani și că, deși bolnavă, încă muncește, pentru că „dacă aș fi stat, să nu fac nimic, maică, aș fi fost moartă de mult. Asta mă ține în viață. Când muncesc, îmi simt inima bine.” Mai aflăm că are o noră și nepoți la București și că fiul ei a murit.

La plecare, îl iau pe Victor, îi dau două banane (doar atât aveam la noi, niște banane și niște covrigi) și-i spun să-i ducă bunicii. Copilul le ia bucuros, se duce și i le întinde.
– Uite, mamaie, îi spun, copilul meu a vrut să-ți dea niște banane.

Ochii femeii s-au umplut de lacrimi și i-a pupat mâna lui Victor. Băiatul meu, la rândul lui, își înghițea lacrimile.
– Vai, mamaie, dar ce suflet bun ai! i-a spus lui Victor.
Am plecat în binecuvântările bătrânei și cu părere de rău pentru singurătatea ei. M-am gândit la toți astfel de bătrâni ai satelor noastre…

În mașină, l-am întrebat pe fi-meu:
– Ce ai simțit, mami, față de ce s-a întâmplat?
– Bucurie, mi-a răspuns el, cu glasul încă plin de emoție.

I-am spus că, pentru a aduce bucurie cuiva, este nevoie de atât de puțin. Numai să-ți pese…
A fost de acord cu mine. Și, la rândul meu, am simțit bucurie…

Un comentariu

Din categoria ce credeti?, copil, copilărie, de suflet..., inocenţă, natură

Doctore, n-ai un leac?


Doctore, n-ai un leac și pentru primăvara mea?
Suferă de melancolie
și, zău, nu-mi place să o văd așa,
bolnavă. Nici măcar de propria ei astenie.

Primăvara mea era vioaie,
cânta și dansa ca o fecioară.
Acum stă închisă-ntr-o odaie,
În zadar o chem și o rog să apară.

Tot plânge și tot suspină,
parc-ar fi îndrăgostită,
așteptându-l parcă să vină,
pe cel căruia i-a fost sortită.

– Apăi, dragă, dacă e îndrăgostită,
leacul nu este atât de complicat,
trebuie doar să se simtă iubită
și din odaia-i va ieși de-ndat’.

Primăvara, draga mea, e în fiecare,
din inimile noastre trebuie să se nască.
Un zâmbet, de vom dărui, o îmbrățișare sau o floare,
Primăvara n-o să se mai îmbolnăvească.

8 comentarii

Din categoria natură, poezii, poezii proprii

Fructe şi legume vesele :)


Coautori, eu şi Victor. 🙂

fructe si legume vesele 4fructe si legume vesele 2fructe si legume vesele 3fructe si legume vesele 5fructe si legume vesele 1

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, diverse, natură

Bună dimineaţa! :)


Bună dimineaţa, să aveţi o săptămână binecuvântată şi plină de lumină, precum această zorea, din grădiniţa mea de pe balcon,  pe care v-o ofer cu drag (zoreaua, nu grădiniţa 🙂 )!zorea

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., diverse, natură, prietenie

Căsuţa poveştilor – Când e iarnă, dragul mamei…


La mulţi ani, de Moş Nicolae! Să vă aducă, tuturor, zâmbete, sclipiri voioase în ochi, pace în gânduri şi căldură în suflete!

14 comentarii

Din categoria copil, de suflet..., La mulţi ani!, natură, poezii, poezii pentru copii, poezii proprii, poveşti

Flori de cireş, în luna lui Gustar


Altcersenin ne-a dăruit, celor care-i trecem pragul, florile de cireş, de mai jos:

flori de cireş pe un Alt cer senin

Cu toţii ştim ce semnificaţie au, pentru japonezi, cireşul şi florile sale (sakura) – atât efemeritatea existenţei umane, cât şi fertilitatea, fericirea şi sărbătoarea, frumuseţea,  curtoazia şi modestia. Pentru chinezi, floarea de cireş reprezintă un simbol al puterii, dar şi  frumuseţea şi sexualitatea feminină,  precum şi dragostea.

De altfel, şi pentru japonezi, florile de cireş sunt o  emblemă a dragostei şi afecţiunii.

Vă mai amintiţi poezia mea „O lalea şi un cireş” ? Ştia ea, laleaua, ce ştia, nu?

Vi le dăruiesc, dragilor, atât florile de cireş, cât şi dragostea lalelei.

7 comentarii

Din categoria de suflet..., gânduri, natură

Uraaaa şi… cu cortul !


Dragilor, gata, plec. Ne-am hotărât, în sfârşit, să plecăm, toţi trei într-o mult aşteptată vacanţă. Plecăm, pentru o săptămână (sperăm), cu cortul. Ne-am hotărât să facem traseul Bucureşti- Curtea de Argeş – Barajul Vidraru (cu oprire aici, pentru o zi) – Bâlea Lac (în vizită) – Transfăgărăşan – Sibiu – Râmetea (sau Rimetea), jud. Alba, unde vom poposi restul zilelor. Am înţeles că este superb acolo.

Pentru Victor, este prima experienţă cu cortul. De fapt, şi pentru mine, este, să zicem, prima oară şi jumătate. 🙂

La întoarcere, o să vă povestesc, din fir a păr.

Aveţi grijă de voi, vă pup şi să ne recitim cu bine. 🙂

P.S. Scuze pentru „cu cortul”. N-am găsit altă rimă!

38 comentarii

Din categoria călătorii, natură