De când am aflat povestea lui, nu am linişte… Cum am aflat? Mama lui, Mihaiela Ursache, s-a abonat la postările mele pe Facebook. Aşa, i-am vizitat contul. Am văzut pozele şi povestea din spatele lor şi m-am cutremurat. Nu mi-a cerut nimic. Dar, nici nu era nevoie. Copilaşul ei, care acum are 8 ani, este bolnav de hidrocefalie irecuperabilă, se pare. Cel puţin, aşa am înţeles. Se pare că, la vârsta de un an, băieţelul a fost supus unei intervenţii chirurgicale nereuşite. Din acel moment, li s-a spus părinţilor că va muri. Din fericire, nu s-a întâmplat asta. Dar ei, inclusiv Vlăduţ, care îşi conştientizează situaţia, se aşteaptă, oricând, la o nenorocire. Toate aceste amănunte, le-am aflat de la Violeta Enescu. Ea locuieşte relativ aproape de ei – la 10 km. distanţă, familia Ursache fiind din Dărmăneşti, Bacău. Cerându-i amănunte despre caz, mi-a scris următoarele: „Intr-adevar, am fost acolo si din nefericire cazul e mai dramatic decat pare deoarece copilul constientiteaza ca este f. bolnav si ca sfarsitul sau e f. aproape….Sunt o familie curata si fizic si sufleteste insa se descurca f greu cu banii pt cheltuielile cu medicamentele si cu alte lucruri trebuincioase. Eu am facut cazul cunoscut si prietenilor mei si fiecare a participat cu cate ceva dar din pacate nici noi nu putem face f mult si lumea nu se prea sensibilizeaza la un caz fara recuparare…deci Vladut este condamnat sa sfarseasca in foame si lipsuri,daca puteti face ceva ar fi extraordinar,acesti oameni nu cer decat un pic de ajutor in fiecare luna pentru a-i putea asigura strictul necesar. In numele lor eu va multumesc f. mult, va las un nr. de tel si daca doriti alte amanunte vi le ofer cu placere..” La telefon, Violeta mi-a mai povestit că familia Ursache are venituri foarte modeste: salariul tatălui, precum şi un ajutor minim pe care îl primeşte de la Primărie, cu foarte mari întârzieri şi că, realmente, nu au bani de mâncare şi nici de tratamente. Copilul are dureri foarte mari şi-şi întreabă mama: „Mami, nu ne poate ajuta şi pe noi nimeni?”
În concluzie, Vlăduţ şi familia lui au nevoie DISPERATĂ de noi, de mâna noastră întinsă, de ajutorul nostru, oricum va veni el: sub formă de mâncare, haine, jucării, pampers, bani. Pentru donaţiile de bani:
„RO77RNCB0535113339580001, cont deschis la B.C.R., pentru Vadut, pe numele de URSACHE MIHAELA din Darmanesti.”
Dragii mei, ştiu că mi-aţi fost mereu alături, în micile mele acţiuni şi că, datorită vouă, am adus câte un zâmbet pe feţele copiilor. Vă rog, şi de această dată, să ne unim şi să fim alături de Vlăduţ. Ştiu că nu e nevoie să vă rog, ci doar să vă cer… Vă îmbrăţişez, cu dragoste şi vă mulţumesc! Mă înclin!
P.S. Mă puteţi contacta, cum vă este mai uşor: la telefon: 0766.241.219, aici, pe e-mail: adelaonete@gmail.com, pe facebook: http://www.facebook.com/adela.onete
Fani sau nu, bărbaţi sau femei, sensibili sau mai puţin, cu toţii am fost şocaţi de sinuciderea Mădălinei Manole. Se caută răspunsuri, se umblă prin unghere ascunse, se arată cu degetul, se plânge, se spun rugăciuni, se aprind lumânări, se cer moşteniri… Dincolo de toate acestea, dincolo de şocul pe care l-am simţit, la rându-mi, la aflarea veştii, mă interesează drama omului Magda Mircea şi a omului, în general.
Cu toţii avem cimitire în suflet, cu toţii cărăm cruci în spate, cu toţii ne-am gândit, la un moment dat, la moarte, într-un fel sau altul. Câţi dintre noi nu au spus, cândva: „până aici. mai bine…” sau „nu mai pot, am ajuns la capăt de drum.” Şi, totuşi, cineva, ceva ne-a făcut să ne ridicăm şi să mergem mai departe. Dar, cât de vulnerabilă este graniţa dintre raţiune şi nonraţiune, cât de uşor intră sufletul în eclipsă totală de speranţă, de voinţă de a trăi, cât de uşor se produce declicul? Cât de uşor ceaţa învăluie totul într-atât, încât ce era mai important în viaţa până în acel moment – copii, soţ, familie, în general, prieteni, etc. – trece în plan secund, ba, mai mult, îi vrem pedepsiţi, chiar?
Cât durează până acel „eu” – cel adormit, ascuns – „that my dark ego” – îl omoară pe celălalt „eu” şi, mai ales, ce-i dă această putere de anihilare a tot ce însemnă „viaţă”? Când nu mai pot coexista şi se deschide abisul?
Există un destin?
Încă mă întreb când cele două „Mădăline” au devenit duşmani. Aparent, această femeie avea tot ce-şi poate dori un om. Se pare, însă, că deşi aproape şi-a anunţat sfârşitul „în gura mare”, familia şi prietenii, dar, mai ales, familia – au pus, mai presus de viaţa ei, convenţionalismul, faima, orice altceva.
Ceea ce mă duce cu gândul la alte întrebări. Cât de atenţi sunt cei de lângă noi la trăirile noastre, cât de atenţi suntem noi la trăirile celor de lângă noi?
Noaptebunacopii's Blog 