La mulţi ani, Nichita Stănescu! „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multa lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Azi, am primit mesajul de mai jos. Este un strigăt de ajutor. De data aceasta, nu este strigătul mamei pentru copilul ei, ci al unor fii pentru mama lor. De aceea, toţi cei care puteţi da o mână de ajutor şi o speranţă, vă rog să o faceţi. Ştiu că este greu pentru mulţi, ştiu că viaţa ne este din ce în ce mai grea, dar, dacă vom fi uniţi, cât mai mulţi, poate vom reuşi să ajutăm această familie.
„Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava. Este diagnosticata cu meningiom, o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cer 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .
Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ameteli. Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detalii le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam, daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns . Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.”
Când primeşti o îmbrăţişare, lasă-te cucerit de toată căldura ei şi, cel puţin pentru un moment, vei simţi gustul fericirii… Pentru că fericirea se ia în doze mici…
Am avut cu Victor o discuţie despre familie, despre egosim, bună-creştere, etc., etc. În timp ce-i povesteam eu, plină de avânt, una-alta, el se juca pe un PSP. La un moment dat, îl întreb:
– Mami, tu înţelegi ceva din ce îţi tot spun eu, aici?
– Daaaaa, mami, vorbeşti aşa de frumooos, e magaştiinţă ce ai spus tu!
Yuppiiii, bătaie!
Eu şi soţul meu ne tot tachinam şi hârjoneam, într-o duminică dimineaţa. La un moment dat, soţul meu îmi dă o palmă la fund, în joacă. Se înţelege că nu am rămas datoare şi că i-am restituit-o imediat, nu? Fază la care Victor, care se amuza „tot” pe seama noastră, izbucneşte:
– Yupppiiiii, bătaieeee!!!! Să aducă cineva ochelari 3D şi nişte popcorn!
Azi, m-am trezit cu primăvara în suflet.
A aşteptat tăcută,
până când inima s-a transformat în frunză,
iar seninul mi s-a topit în ochi.
Îi simt gustul de verde,
şi mirosul de muguri fremătânzi.
Prin vene, mi se topeşte zăpada
în timp ce, în pântec, fluturii dansează a viaţă.
Râd zgomotos şi adevărat.
Sunt un fir de iarbă,
o şoaptă de zambilă,
sunt un strigăt de iubire…
Sunt o vioară…!
Noaptebunacopii's Blog 