Pe 29 iulie, eu voi vota…

Deşi nu mi se pare corect, din niciun punct de vedere, consider, totuşi, că existenţa cvorumului pentru referendumul din 29 iulie, este un test de maturitate pentru poporul român. Era momentul ca românii să dea măsura înţelegerii rolului lor în propria-le existenţă, în propriul viitor!

Pentru că, dacă acest neam nu este conştient de ceea ce trăieşte, de realităţile proprii şi de faptul că trebuie să-şi apere drepturile, dacă nu înţelege că pentru a exista şi progresa este nevoie de un anumit nivel de bunăstare generală, atunci nu poate avea pretenţii de popor ci, de cel mult, o adunătură de haite!

O ţară, a cărei populaţii majoritare se luptă pentru supravieţuirea de pe o zi pe alta, este o ţară învinsă, la cheremul oricui!

Dacă eşti un adult matur, responsabil, inteligent, conştient de sine şi de apartenenţa ta, pe 29 iulie VEI MERGE LA VOT!

Dacă îţi calci în picioare drepturile, nu te aştepta ca ceilalţi să ţi le apere!
DREPTUL LA VOT ESTE UNUL DINTRE DREPTURILE TALE!!!!

Ce voi striga, azi, în Piaţa Universităţii?

Asta voi striga azi, în Piaţă:

ROMÂNIA CIURUITĂ
S-A TREZIT ŞI VĂ ÎNFRUNTĂ!

CURĂŢENIE GENERALĂ
DEZINSECŢIE TOTALĂ!

UDREEEEAAAA, PÂRTIEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!
ROMÂNIA VINEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!

NOI SUNTEM ROMÂNI
VOI SUNTEŢI PĂGÂNI!

Ieşirea în stradă este recursul meu la prea multă realitate!

Viermii cu conştiinţă (2)

Noi suntem uniţi,
voi doar paraziţi!

Voi ne-aţi „branconat”,
noi v-am terminat!

Voi ne-aţi ciuruit,
noi v-am biruit!

Băsescu şi ai lui „faţă-n faţă” cu reacţiunea!

D’ale lui Victor…

…  reflecţii

– Mami, eu nu înţeleg de ce le place celorlaţi copii mâncarea de la Mc Donald’s. De fapt, ştii ce cred? Că este ca fumatul: ştiu că le face rău, dar nu se pot lăsa.
– Da, dar îţi aminteşti că şi tu voiai la Mc?
– Da, însă atunci nu ştiam propoziţia asta!

______________________

– Mami, tu ai auzit câţi bani au Băsescu şi ăia de lângă el?

Toate astea, în timp ce găteam amândoi. 🙂

Prin reducere la absurd…

UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!” 

D’ale lui Victor…

… reflecţii politice

Într-una dintre dimineţile acestei săptămâni, când Victor protesta că nu vrea să meargă la grădiniţă, am încercat să-i spun cum că este necesar să meargă, pentru că avem nevoie de ajutorul lui, mai ales acum când banii se câştigă mai greu, când este o perioadă mai grea, etc., etc.
– Păi, cum, tot nu a trecut criza? mă întreabă el mirat.
– Nu.
– Numai Băsescu e de vină! a concluzionat el supărat.
(Notă: nu discut politică în faţa lui sau cu el.)

 

… constatări

Într-o altă dimineaţă, în drum spre grădiniţă. Înnorat.
– Mami, în dimineaţa asta, soarele a fost mai somnoros, de asta nu se vede, pentru că încă doarme.

 

… amabilităţi

Victor, în bucătărie, jucându-se cu nişte şerveţele, se plictiseşte şi începe să le împrăştie pe masă, după care pleacă. Îl strig, revine în bucătărie şi-i zic:
– Bine, Victor, ce ai făcut aici? Ţie îţi place?
– Nu, mămica mea dragă!

 

… drăgăleşenii

– Mami, tu simţi pupicurile pe care ţi le trimit eu de la grădiniţă?
– Da, iubitul meu, le simt. 🙂
– Şi ce faci cu ele?
– Le strâng şi le ascund la inimioară.
– Dar tu nu-mi trimiţi mie?
– Ba da, din toată inima.
– Păi, cum tot pe ale mele?
– Nu, pui, mami are două camere în inimioară: într-una dintre ele strâng pupicurile de la tine, din cealaltă ţi le trimit pe ale mele.
– Să ştii că eu am patru camere: dintr-una îţi spun că te iubesc, în a doua pun pupicurile tale, din cea de-a treia îţi trimit pupicurile mele şi din a patra fac pupicurile să treacă prin pereţi, ca să le poţi primi.

Mă declar vinovată: m-am născut în România!

Mea culpa:
Mult iubite Domnule Preşedinte băsescu, Onorabile Domn Prim Ministru boc, Stimabili Guvernanţi: udrea, berceanu, videanu, blaga şi alţi Onorabili Guvernanţi, recunosc, spăşită, că sunt vinovată: m-am născut în România. Mai mult decât atât, în nemernicia mea incalificabilă, am ales să trăiesc aici, să muncesc aici, să nasc aici şi, până în acest moment, cel puţin, să-mi cresc copilul aici! Mă declar vinovată, tovarăşi!

Am plâns…

M-am uitat la ştirea cu protestul pensionarilor şi nu m-am putut abţine: am plâns. De fapt, încă îmi curg lacrimile… M-a durut cum îşi strigau disperarea şi cum se luptau cu jandarmii. „Ai şi tu, o mamă şi bunici”, striga o doamnă, jandarmilor.

„Voi muri ca un erou, pentru pensia mea!”, striga un domn.

Desigur, probabil, 80 %, dacă nu chiar mai mult, dintre ei au votat cu acest băsescu [sic!] al cărui cap îl vor acum, dar  nu mă pot abţine să plâng pentru umilinţa pe care o îndură acum.

Şi părinţii mei sunt pensionari…

Oare cum dormiţi, voi, băsescu, boc, udrea, videanu, blaga şi toţi ai voştri? Nu vă e frică de blesteme şi lacrimi?

Jos, Băsescu şi ai lui/că ne-aţi pus viaţa în cui!

Jos, Băsescu şi ai lui,

„Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii…

…………………………………………………………………

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,

Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.

Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,

Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri

Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!

…………………………………………………..

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,

Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

………………………………………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,

Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

………………………………………………………………………

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” (M. Eminescu – Scrisoarea III)

 

Mi-e lehamite. Lehamite şi teamă. Teamă pentru viitorul copilului meu. Teamă şi ură. Ură (patetic, ştiu, dar aşa simt) pentru cei cu creierele de găină (să mă scuze găinile!) care s-au lăsat, ca oile cele mai proaste mânate de câinii ciobanilor, de teorii absurde, penibile şi demagogice, pe care, oricum nu le-au înţeles, dar le-a plăcut cum sună  şi au votat pentru un râgâit de bere şi de mici, pentru o găleată de plastic de 10 l (cineva spunea ca sărăcia e de vină. Nu, zău! Din a cui vină? Şi găleata şi pixul şi şapca i-au făcut mai bogaţi?) A, şi am uitat kilul de făină şi de zahăr. Cu siguranţă alea erau „bani albi, pentru zile negre”. Îi urăsc pe cei care, trăind în „cercul lor strâmt” (sunt rea, ştiu), nu au putut vedea dincolo de punga de plastic, pe cei care s-au lăsat mânjiţi şi care ne-au mânjit şi pe noi. Ei, bine, v-aţi vrut latrine, aţi căpătat ce aţi vrut!

 

Dar noi, ceilalţi, nu am cerut asta. Nouă, ce pute, ne face rău, la nivel celular. Noi ne zbatem în mocirlă din cauza voastră şi a reprezentanţilor voştri ” fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbâiţi cu gura strâmbă [ce] sunt stăpânii astei naţii”.

 

Voi aveţi totuşi o scuză – creierele de găină (cum spuneam, să mă scuze găinile). Dar scuza noastră care este că ne-am plafonat? Poate, doar, lehamitea!

 

Jos, Băsescu şi ai lui/că ne-aţi pus viaţa în cui/ lua-v-ar mama….

 

(completaţi voi cu ce consideraţi că „rimează”)