Mi-s gândurile îngălbenite și părul alb.
În urmă-mi,
cărările iau forma pașilor.
Mirările nu mai rodesc
decât o dată pe an
și au gust de castane.
Îmi plouă mai des la ferestre.
Am învățat să iubesc norii
și să mi-i iau părtași.
Mi-s clipele mai numărabile
decât ieri,
precum o mulțime finită A,
cu același cardinal…
Nu mai știu să zbor,
dar am învățat să mă cațăr.
Nu mai știu să dansez,
dar am învățat să păstrez ritmul.
Am îmbătrânit…
Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii
Asumă-ți și acceptă-ți copilul așa cum este el: cu bune și mai puțin bune! Ajută-l să și le înțeleagă pe cele mai puțin bune și să le îndrepte. Nu le ignora și nu suprapune asupra imaginii lui reale imaginea a ceea ce ai vrea tu să fie. Nu-l vei învăța decât să fugă de el însuși și să se mintă singur. Nu-l transforma în sclavul ambițiilor tale, fă tot ce poți să devină suveranul propriilor sale ambiții! Copilul tău are propriul său „eu”. Nu este proiecția imaginii tale despre sine sau despre ce crezi tu că ar fi fost obligatoriu să fie. Copilul tău nu este trofeul tău!
Din categoria ce credeti?, copil, copilărie, de suflet...
Mi-e sufletul mai bătrân cu un salcâm, iar inima-mi mai grea c-o rândunică…
Din categoria gânduri
Pe cărarea dintre gânduri,
sufletul meu merge
șchiopătând,
atent la panoul cu
„Nu călcați iarba!”.
Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii
Oricât de greu ar părea de crezut, pentru a face pe cineva fericit, nu este nevoie decât de o clipă. Ne temem, de cele mai multe ori, să ne oprim din drumul nostru pentru cineva, crezând că nu-l putem ajuta, deși ne-am dori s-o facem. Ne închipuim că este nevoie de eforturi mult prea mari pentru puterile noastre (financiare, psihice, sufletești, fizice, etc.), pentru timpul pe care îl avem la dispoziție. Și, cumva, ne ascundem în spatele principiului: „mai bine deloc, decât prea puțin”. Ceea ce, în opinia mea, este total greșit.
Este evident că nu poți ajuta pe toată lumea, este evident că nu-i vei rezolva toate problemele – nici nu este cazul, nimeni nu-ți cere asta -, este evident că el/ea va continua să-și poarte crucea, numai că, pentru a putea merge mai departe, fiecare dintre noi are nevoie de ACEA CLIPĂ DE NESINGURĂTATE. Este clipa plină de magie, care te face să vrei să mergi înainte, să te ridici, când ai căzut, să simți că există oameni cărora le pasă de tine, care sunt capabili să plângă cu și pentru tine, care te țin de mână pentru o bucată de drum – acea bucată de drum care ți se pare cel mai greu de parcurs, poate -, care pun umăr lângă umărul tău atunci când crucea-ți stă să te strivească.
Octavian Paler spunea că „lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.” Nici nu are cum ca întreaga lume să stea în loc. Este suficient, însă, dacă o face un singur om. Care să(-ți) dăruiască acea clipă de NEsingurătate…
Uneori, este clipa care (te) poate salva. De aceea, oricine ai fi, nu ezita să dăruiești, oricui are nevoie, O CLIPĂ DE NESINGURĂTATE. Costă mai puțin decât crezi și poate valora cât o viață!
Din categoria campanie, de suflet..., iubire, privind în jur, viaţă
De câte ori n-ai spus „am obosit!”, „nu mai pot!”, „nu mai vreau să lupt!”, etc. și, imediat, ți s-a răspuns: „vai, dar, nu se poate, tu ești un om puternic”, „cum, tocmai tu?”, etc.? Desigur, cei care îți spun asta, o fac cu intenția de te ajuta, de a te determina să te ridici. Dar, oare se întâmplă așa? Cred că, de cele mai mult ori, nu. Cred că, în astfel de momente, ai nevoie să fii lăsat să NU mai fii puternic (ă). Cred că ai nevoie să ți se spună, de fapt: „E în regulă, azi voi putea eu pentru tine, azi voi fi eu puternic(ă) și pentru tine. Azi, ai voie să plângi, să-ți plângi de milă, să privești într-un punct fix, să faci orice simți că ai nevoie să faci. Azi, AI VOIE SĂ NU FII PUTERNIC(Ă). Până și Dumnezeu s-a odihnit într-a șaptea zi … „.
Pentru că, în caz contrar, consider că înăbușirea a ceea ce simți, zi după zi, duce nu la vindecare, ci la introvertire, izolare, ascunderea după masca „potrivită”, până la anihilirea adevăratului „eu”, creșterea frustrărilor și, în final, la prăbușirea totală. Nu de puține ori am auzit „incredibil ce i s-a întâmplat lui X. El/ea care era un om vesel, puternic …”.
De aceea, părerea mea este că trebuie să învățăm cum SĂ NE DĂM VOIE ȘI SĂ NU FIM PUTERNICI, așa cum trebuie SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ LE DĂM VOIE CELOR DE LÂNGĂ NOI ȘI SĂ NU FIE PUTERNICI, DIN CÂND ÎN CÂND…
ATENȚIE: NU SUNT PSIHOLOG, DECI RÂNDURILE DE MAI SUS SUNT DOAR PROPRIILE-MI GÂNDURI, OBSERVAȚII, PERCEPȚII.
Din categoria ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri, viaţă
Trecem zilnic, unii pe lângă alţii, peste tot. Cunoscuţi şi necunoscuţi…
Oare, de câte ori, în aceste treceri, ne gândim la celălalt, ca la noi şi de câte ori trecem ca pe lângă un obiect? De câte ori simţim impusul, văzând o privire tristă, o frunte încruntată, o lacrimă în colţ de ochi, o faţă palidă, de a vrea să facem ceva pentru ca acel om să zâmbească, doar şi pentru o clipă? De câte ori, în trecerile noastre, simţim că celălalt ar vrea să fie îmbrăţişat sau mângâiat sau să primească o floare? Doar aşa, pur şi simplu. Doar pentru a simţi că viaţa şi oamenii pot fi şi altfel decât rutină, automatisme, solitudine, nepăsare … De câte ori simţim noi înşine nevoia ca oamenii să se oprească o clipă pentru noi?
Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri
Cine nu înţelege că reciprocitatea are două capete, nu are dreptul să ceară nimic de la nimeni. Nu poţi cere atenţie, timp, respect, chiar dragoste, atât timp cât tu te consideri mult prea ocupat şi important să le oferi sau le împingi undeva în subsolul listei tale de priorităţi!
Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., diverse, gânduri, viaţă
Uneori, cei care vorbesc prea mult o fac doar pentru a nu-şi (mai) auzi propriile gânduri.
Din categoria gânduri, privind în jur, proză
Nu-ţi închide niciodată toate ferestrele sufletului! Va lua miros de casă părăsită…
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, proză
Lucrurile mici ascund înţelesuri mari. Gândiţi-vă, numai, câtă viaţă este într-o lacrimă!
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, privind în jur, viaţă
Facem atât de multe lucruri pe care nu ar trebuie să le facem, spunem atât de multe cuvinte ce n-ar trebui spuse. În consecinţă, rămân atât de multe lucruri nefăcute, din cele ce ar trebui făcute şi atât de multe cuvinte nerostite, din cele ce ar trebui rostite …
Din categoria diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă
Omul de lângă tine este precum o carte. Nu vei şti niciodată ce „ascunde”, dacă nu vei avea curiozitatea, răbdarea de a-l răsfoi, citi, de a încerca să-l înţelegi. Şi, ca şi în cazul cărţii, pierderea va fi a ta!
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă
Tot spunem că oamenii nu se schimbă. Dar, oare, cât de dispuşi suntem de a le da şansa să o facă? E mai simplu să le punem etichete definitive şi să-i „arhivăm”….
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, proză, recurs la prea multă realitate, viaţă
Consider că cel mai mare rău pe care şi-l poate face un om, o naţiune este să se lase îmbolnăvit/ă de sărăcie sufletească.
Eu am fost crescută, şi acasă, şi la şcoală (da, aia, ceauşistă) să fiu atentă la cel de lângă mine, să ajut cât şi de câte ori pot, să împart. Şi mi s-a părut, întotdeauna, firesc să fie aşa. Nefiresc îmi pare contrariul.
Lucram, cândva, în studenţie, la un birou notarial, undeva în provincie. Doar ce mă angajasem, când, într-o zi, intră o doamnă şi ne roagă să-i permitem să se retragă într-un loc retras pentru a-şi putea face insulina. Era evident că nu se simte bine. Am mers la şefa mea, i-am spus despre ce este vorba şi am rugat-o să mă lase s-o conduc pe acea doamnă în aşa-zisa cameră de protocol. Ea a ezitat, am insistat, până la urmă a cedat, mormâind. În fine, femeia şi-a făcut injecţia, ne-a mulţumit şi a plecat.
Şefa mea a venit la mine şi mi-a zis: „Dacă i se făcea rău la mine în notariat, ce făceam? Ce, tocmai pe mine m-a găsit? Ce sunt eu, mama tuturor răniţilor?”
Mi-a venit să plâng. Cuvintele ei m-au şocat, m-au pălmuit, m-au încovoiat. Mi-au răsunat toată ziua în urechi şi încă nu-mi dau pace! Nu pentru că mi le adresase mie. Ci pentru că putea să gândească, să simtă aşa! Cu atât mai mult, cu cât acea expresie „nu sunt mama tuturor răniţilor” începuse să-i placă. O repeta ori de câte ori cineva îi cerea ceva!
Da, nu poţi fi „mama tuturor…”, nu-i poţi ajuta pe toţi, nu poţi lua asupra ta durerea întregii lumi – probabil că nici nu este sănătos – dar, să nu ai nici cea mai mică tresărire, să nu faci nici cel mai mic gest posibil pentru cel de lângă tine, aflat în nevoie, înseamnă să fii monstru, nu om!
De aceea, consider că sfârşitul lumii înseamnă, de fapt, chircirea sufletelor, până la dizolvare!
„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …
––––––––––-
Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…
–––––––––––-
Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!
––––––––––––
Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?
––––––––––––-
Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri. Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.
Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.
Din categoria diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară
Mirosul de suflet putrezit nu-l poate acoperi nici cel mai scump parfum din lume.
_____________
Părintele care ucide sufletul copilului său ar trebui judecat pentru crimă…
_____________
Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam pentru ca, mai apoi, bărbaţii să se nască din trup de femeie. Paradox sau perfecţiune?
Din categoria de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate
Nu te amâna! Şi mai important de atât, nu-i amâna pe cei de lângă tine! Dragostea pe care nu ai dăruit-o azi, mâine va fi mai puţină cu o zi …
Când oamenii îmi cer părerea despre ceva, am grijă să le spun, întotdeauna, ce cred, cu adevărat. Nefăcând asta, i-aş jigni!
Nu contează cât de mult(e) sau puţin(e) reuşeşti să faci pentru cineva. Important este să o faci cu toată inima!
Unii nu vor şti (putea) niciodată (cum) să iubească. Ceea ce este trist. Alţii iubesc cu fiecare fibră. Eu fac parte dintre „alţii” …
Când ţi se spune: „am două veşti”, aşteaptă-te ca, cel puţin una dintre ele, să fie proastă. Niciodată, două veşti bune nu vin împreună!
Gândurile sunt precum colesterolul: bune şi rele. Alimentează-le corect, pentru a le ţine pe cele rele sub control!
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, viaţă
Într-o dimineaţă, trecând pe lângă lucrătorii de la Rosal, care măturau strada, am observat că una dintre femei stătea mai retrasă, ghemuită şi plângea. M-am apropiat de ea şi am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. S-a uitat mirată la mine şi mi-a răspuns:
„- Nu, doamnă, nu puteţi, dar vă mulţumesc frumos!” Cu demnitate, cu decenţă, ca o lecţie pentru mulţi dintre noi.
Trecând pe lângă cei din jurul nostru, fără a ne obosi să-i observăm, ne ignorăm, de fapt, pe noi înşine!
Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi vrut împreună, ar fi creat doar cerul şi apele, şi munţii, şi păsările şi animalele …
Dacă îţi vinzi demnitatea şi onoarea pentru diamante, nu devii decât o (altă) marfă. Un porc cu diamante poate fi un porc bogat, dar rămâne … tot porc. Dacă îţi vinzi diamantele pentru a-ţi păstra onoarea şi demnitatea, rămâi suveran!
Din categoria de suflet..., gânduri, viaţă
E esenţial să rămânem şi copii. Dar, trebuie să înţelegem că dragostea nu e o jucărie. Cel mult, o păpuşă de porţelan, care se mânuieşte cu multă atenţie. Altfel, se sparge …
Din categoria copil, de suflet..., gânduri, iubire, viaţă
Bunicii şi străbunicii noştri şi-au dus războaiele, luptând cu moartea, pentru o viaţă mai bună. Într-un mod bizar, pare că noi ne luptăm cu viaţa pentru … o moarte mai bună …
Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă
Eu nu scriu poezie, eu doar mă dăruiesc prin cuvinte …
Din categoria de suflet..., gânduri, poezii
… de „Noapte bună, copii”! La mulţi ani, blogului meu! 🙂
Din categoria de suflet..., diverse, eveniment, gânduri
„Nu-i poţi face pe oameni să le pese…!”
Sunt cuvintele împotriva cărora voi striga mereu… Sunt cuvintele care mă bulversează întotdeauna… Sunt cuvintele pe care nu le vreau niciodată asociate în aceeaşi frază… Totul e să vrei!
Din categoria de suflet..., gânduri, iubire, recurs la prea multă realitate, viaţă
Vine un moment când ajungem doar o fotografie, într-un album. Important este ca, în urma ta, să existe cel puţin o persoană care să nu lase praful să se aşeze peste acel album, chiar şi atunci când fotografia va fi îngălbenită de timp…
________
Când te strâng pantofii, te descalţi şi mergi înainte, nu te pui în genunchi, nici nu te aşezi în fund, aşteptând să-ţi crească aripi!
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri, remember, viaţă
Cele mai puternice legături sunt cele invizibile. Firul lor pleacă şi se întoarce (de) la Dumnezeu.
Poţi fi cu adevărat învins, doar atunci când devii propriul tău prizonier…
Din categoria de suflet..., gânduri
Când te uiţi în oglindă, nu căuta numai să vezi dacă cerceii ţi se asortează cu rochia, sau cravata cu cămaşa, dacă nu-ţi curge rimelul, sau dacă ţi-ai tuns bine mustaţa, caută, mai ales, să vezi dacă sufletul ţi-a rămas la locul lui!
Din categoria gânduri, privind în jur, viaţă
Moartea ne putrezeşte învelişul. De restul, noi suntem vinovaţi. Iar, dacă începi să miroşi a gunoi, nu-i învinovăţi pe cei din jurul tău că nu te vor aproape.
sau, altfel spus:
Paradox uman: ne naştem oameni şi sfârşim gunoi! Sunt unii, însă, care încep să se transforme încă din timpul vieţii…
O zi în care nu ai dăruit măcar un zâmbet, este o zi scursă, nu trăită!
La răscruci, fă un pas înapoi, pentru a vedea mai bine indicatorul!
Noaptebunacopii's Blog 