Arhive pe etichete: gânduri

Am…


Mi-s gândurile îngălbenite și părul alb.
În urmă-mi,
cărările iau forma pașilor.
Mirările nu mai rodesc
decât o dată pe an
și au gust de castane.
Îmi plouă mai des la ferestre.
Am învățat să iubesc norii
și să mi-i iau părtași.

Mi-s clipele mai numărabile
decât ieri,
precum o mulțime finită A,
cu același cardinal…
Nu mai știu să zbor,
dar am învățat să mă cațăr.
Nu mai știu să dansez,
dar am învățat să păstrez ritmul.

Am îmbătrânit…

2 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

Copilul tău nu este trofeul tău!


Asumă-ți și acceptă-ți copilul așa cum este el: cu bune și mai puțin bune! Ajută-l să și le înțeleagă pe cele mai puțin bune și să le îndrepte. Nu le ignora și nu suprapune asupra imaginii lui reale imaginea a ceea ce ai vrea tu să fie. Nu-l vei învăța decât să fugă de el însuși și să se mintă singur. Nu-l transforma în sclavul ambițiilor tale, fă tot ce poți să devină suveranul propriilor sale ambiții! Copilul tău are propriul său „eu”. Nu este proiecția imaginii tale despre sine sau despre ce crezi tu că ar fi fost obligatoriu să fie. Copilul tău nu este trofeul tău!

Un comentariu

Din categoria ce credeti?, copil, copilărie, de suflet...

D’ale mele gânduri … rătăcite …


Mi-e sufletul mai bătrân cu un salcâm, iar inima-mi mai grea c-o rândunică…

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri

Nu călcați…!


Pe cărarea dintre gânduri,
sufletul meu merge
șchiopătând,
atent la panoul cu
„Nu călcați iarba!”.

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii

Clipa de NEsingurătate


Oricât de greu ar părea de crezut, pentru a face pe cineva fericit, nu este nevoie decât de o clipă. Ne temem, de cele mai multe ori, să ne oprim din drumul nostru pentru cineva, crezând că nu-l putem ajuta, deși ne-am dori s-o facem. Ne închipuim că este nevoie de eforturi mult prea mari pentru puterile noastre (financiare, psihice, sufletești, fizice, etc.), pentru timpul pe care îl avem la dispoziție. Și, cumva, ne ascundem în spatele principiului: „mai bine deloc, decât prea puțin”. Ceea ce, în opinia mea, este total greșit.

Este evident că nu poți ajuta pe toată lumea, este evident că nu-i vei rezolva toate problemele – nici nu este cazul, nimeni nu-ți cere asta -, este evident că el/ea va continua să-și poarte crucea, numai că, pentru a putea merge mai departe, fiecare dintre noi are nevoie de ACEA CLIPĂ DE NESINGURĂTATE. Este clipa plină de magie, care te face să vrei să mergi înainte, să te ridici, când ai căzut, să simți că există oameni cărora le pasă de tine, care sunt capabili să plângă cu și pentru tine, care te țin de mână pentru o bucată de drum – acea bucată de drum care ți se pare cel mai greu de parcurs, poate -, care pun umăr lângă umărul tău atunci când crucea-ți stă să te strivească.

Octavian Paler spunea că „lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.” Nici nu are cum ca întreaga lume să stea în loc. Este suficient, însă, dacă o face un singur om. Care să(-ți) dăruiască acea clipă de NEsingurătate…
Uneori, este clipa care (te) poate salva. De aceea, oricine ai fi, nu ezita să dăruiești, oricui are nevoie, O CLIPĂ DE NESINGURĂTATE. Costă mai puțin decât crezi și poate valora cât o viață!

2 comentarii

Din categoria campanie, de suflet..., iubire, privind în jur, viaţă

Azi, nu mai vreau să fiu puternic(ă)!


De câte ori n-ai spus „am obosit!”, „nu mai pot!”, „nu mai vreau să lupt!”, etc. și, imediat, ți s-a răspuns: „vai, dar, nu se poate, tu ești un om puternic”, „cum, tocmai tu?”, etc.? Desigur, cei care îți spun asta, o fac cu intenția de te ajuta, de a te determina să te ridici. Dar, oare se întâmplă așa? Cred că, de cele mai mult ori, nu. Cred că, în astfel de momente, ai nevoie să fii lăsat să NU mai fii puternic (ă). Cred că ai nevoie să ți se spună, de fapt: „E în regulă, azi voi putea eu pentru tine, azi voi fi eu puternic(ă) și pentru tine. Azi, ai voie să plângi, să-ți plângi de milă, să privești într-un punct fix, să faci orice simți că ai nevoie să faci. Azi, AI VOIE SĂ NU FII PUTERNIC(Ă). Până și Dumnezeu s-a odihnit într-a șaptea zi … „.
Pentru că, în caz contrar, consider că înăbușirea a ceea ce simți, zi după zi, duce nu la vindecare, ci la introvertire, izolare, ascunderea după masca „potrivită”, până la anihilirea adevăratului „eu”, creșterea frustrărilor și, în final, la prăbușirea totală. Nu de puține ori am auzit „incredibil ce i s-a întâmplat lui X. El/ea care era un om vesel, puternic …”.

De aceea, părerea mea este că trebuie să învățăm cum SĂ NE DĂM VOIE ȘI SĂ NU FIM PUTERNICI, așa cum trebuie SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ LE DĂM VOIE CELOR DE LÂNGĂ NOI ȘI SĂ NU FIE PUTERNICI, DIN CÂND ÎN CÂND

ATENȚIE: NU SUNT PSIHOLOG, DECI RÂNDURILE DE MAI SUS SUNT DOAR PROPRIILE-MI GÂNDURI, OBSERVAȚII, PERCEPȚII.

Un comentariu

Din categoria ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri, viaţă

D’ale mele gânduri … rătăcite …


Trecem zilnic, unii pe lângă alţii, peste tot. Cunoscuţi şi necunoscuţi…
Oare, de câte ori, în aceste treceri, ne gândim la celălalt, ca la noi şi de câte ori trecem ca pe lângă un obiect? De câte ori simţim impusul, văzând o privire tristă, o frunte încruntată, o lacrimă în colţ de ochi, o faţă palidă, de a vrea să facem ceva pentru ca acel om să zâmbească, doar şi pentru o clipă? De câte ori, în trecerile noastre, simţim că celălalt ar vrea să fie îmbrăţişat sau mângâiat sau să primească o floare? Doar aşa, pur şi simplu. Doar pentru a simţi că viaţa şi oamenii pot fi şi altfel decât rutină, automatisme, solitudine, nepăsare … De câte ori simţim noi înşine nevoia ca oamenii să se oprească o clipă pentru noi?

Scrie un comentariu

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri