Arhive pe etichete: luptă

Unde ești tu, Românie, unde suntem noi, români?


Foaie verde de trifoi,
fost-am țară de eroi,
astăzi, stăm îngenuncheați,
umiliți și-nfricoșați.

Nu mai știm dragostea de frate,
sărăcia ne desparte,
nu mai știm dragostea de mamă,
ne cresc copiii ca-n cazarmă,

primesc viață pe cartelă
și iubire la gamelă,
dorul de părinți îi ucide
de n-are nici cine-i plânge!

Foaie verde de cicoare,
peste tot e numai jale,
foaie verde de alun
am ajuns carne de tun

pentru războaiele altora,
își părăsiră bărbații țara
și-o lăsară neapărată,
de ne-o furară pe toată!

Unde ești tu, Românie,
cea cu fală și cu ie?
Ce ne-au făcut, ce ți-am făcut?
Am uitat cum să-ți fim scut!

Unde suntem, noi, români,
oameni falnici, oameni buni?
Ne-am lăsat îndepărtați,
jefuiți și dezbinați.

Ia-ți, române, copiii la piept
să re-nvățăm cum să stăm drept,
patria să ne-o recâștigăm,
copiilor noștri le-o datorăm!

Foaie verde de pelin,
ajunge cu atât venin,
să ne luăm, români, de mână
să renaștem împreună!

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., manifest, poezii, poezii proprii, român, România, viaţă, ţară

D’ale mele gânduri rătăcite …


Bunicii şi străbunicii noştri şi-au dus războaiele, luptând cu moartea, pentru o viaţă mai bună. Într-un mod bizar, pare că noi ne luptăm cu viaţa pentru … o moarte mai bună …

6 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă

Mai ştiu şi eu?


Mai ştiu şi eu ce să mai vreau?
Mă năpădesc atâtea gânduri,
în minte mi se-nvălmăşesc, la harţă se tot iau
şi mi se aşează-n suflet, rânduri-rânduri…

Mai ştiu şi eu ce să mai simt?
Mă copleşesc dureri, atâtea
şi vreau să mă ascund, chiar să mă mint,
că, poate, într-o zi, vor dispărea…

Mai ştiu şi eu ce să mai spun?
Atât de mică, sub un cer atât de mare
şi foc mi-e sufletul, cuvântul fum,
ce-şi caută, spre alte lumi, cărare…

Mai ştiu şi eu ce să mai cred?
O luptă e iubirea.
Mă voi regăsi, de-am să mă pierd,
îmi voi împlini menirea?

8 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate, viaţă

Îşi plâng străbunii viitorul


Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.

Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.

Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: „Libertate!”

Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.

Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…

17 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, părinţi, România, ţară