Unde ești tu, Românie, unde suntem noi, români?

Foaie verde de trifoi,
fost-am țară de eroi,
astăzi, stăm îngenuncheați,
umiliți și-nfricoșați.

Nu mai știm dragostea de frate,
sărăcia ne desparte,
nu mai știm dragostea de mamă,
ne cresc copiii ca-n cazarmă,

primesc viață pe cartelă
și iubire la gamelă,
dorul de părinți îi ucide
de n-are nici cine-i plânge!

Foaie verde de cicoare,
peste tot e numai jale,
foaie verde de alun
am ajuns carne de tun

pentru războaiele altora,
își părăsiră bărbații țara
și-o lăsară neapărată,
de ne-o furară pe toată!

Unde ești tu, Românie,
cea cu fală și cu ie?
Ce ne-au făcut, ce ți-am făcut?
Am uitat cum să-ți fim scut!

Unde suntem, noi, români,
oameni falnici, oameni buni?
Ne-am lăsat îndepărtați,
jefuiți și dezbinați.

Ia-ți, române, copiii la piept
să re-nvățăm cum să stăm drept,
patria să ne-o recâștigăm,
copiilor noștri le-o datorăm!

Foaie verde de pelin,
ajunge cu atât venin,
să ne luăm, români, de mână
să renaștem împreună!

Publicitate

D’ale mele gânduri rătăcite …

Bunicii şi străbunicii noştri şi-au dus războaiele, luptând cu moartea, pentru o viaţă mai bună. Într-un mod bizar, pare că noi ne luptăm cu viaţa pentru … o moarte mai bună …

Mai ştiu şi eu?

Mai ştiu şi eu ce să mai vreau?
Mă năpădesc atâtea gânduri,
în minte mi se-nvălmăşesc, la harţă se tot iau
şi mi se aşează-n suflet, rânduri-rânduri…

Mai ştiu şi eu ce să mai simt?
Mă copleşesc dureri, atâtea
şi vreau să mă ascund, chiar să mă mint,
că, poate, într-o zi, vor dispărea…

Mai ştiu şi eu ce să mai spun?
Atât de mică, sub un cer atât de mare
şi foc mi-e sufletul, cuvântul fum,
ce-şi caută, spre alte lumi, cărare…

Mai ştiu şi eu ce să mai cred?
O luptă e iubirea.
Mă voi regăsi, de-am să mă pierd,
îmi voi împlini menirea?

Îşi plâng străbunii viitorul

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.

Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.

Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: „Libertate!”

Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.

Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…