Arhive pe etichete: răsărit

Am fi?


Dacă începutul ar începe cu sfârşitul,
iar sfârşitul s-ar sfârşi cu începutul,
dacă urechile ar vedea,
iar ochii ar auzi,
dacă josul ar fi sus
şi susul jos,
dacă soarele ar răsări apunând
şi ar apune răsărind,
dacă cerul ar curge,
iar râul ar pluti,
dacă inima ar merge,
iar picioarele ar bate,
am fi,
oare,
mai fericiţi?

Am fi?

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, gânduri, poezii, poezii proprii

Între cer şi pământ


Între cer şi pământ,
sufletul meu îşi caută cărarea.
Zâmbeşte stingher
cu fiecare răsărit
şi îngenunchează smerit
cu fiecare apus…

9 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă

La apus …


La apus,
nimic de spus,
doar de ţintit,
spre-un nou răsărit …

apus

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., diverse, gânduri

Nostalgie


Plouă septembrie, sub un gutui,
la marginea grădinii părăsite.
Ai vrea să pleci, dar vrei şi să rămâi
şi nu ştii de-ncepe totul sau este pe sfârşite.

Priveşti în urma-ţi, la paşii de peste timp,
ce s-au făcut din ce în ce mai mari,
ca brazdele adânci, de pe un câmp,
în care ai semănat şi au crescut lăstari.

Nimeni nu mai intră pe poarta cea micuţă.
Ţi-e dor de scârţâitu-i de altădată,
când ea era mare şi tu doar o fetiţă.
Acum e ruginită şi pururi încuiată.

În jurul tău, e linişte prea multă,
chiar şi ploaia plânge în tăcere,
undeva, în zare, doar o mică pasăre mai cântă
şi nu-nţelegi de e împăcare sau durere.

O lacrimă a adormit, plângându-ţi pe obraz,
o ştergi încet, o alta îi ia locul,
priveşti spre cerul ce pare de topaz
şi te întrebi şoptit unde a zburat totul.

Doar nucul cel bătrân, acelaşi credincios străjer,
a rămas la fel, în măreţia-i simplă,
învăluit în ploaie, lumină şi mister,
te-atinge uşor pe frunte, pe păr şi pe tâmplă.

Îi primeşti sărutul, zâmbind spre răsărit,
acum când soarele este la apus,
te ridici şi pleci, călcând încet, mărunt,
gândind că s-a scris tot ce era de spus.

19 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă

Simpla mea poveste


Eu sunt un pescăruş
cu aripa frântă,
în zborul spre fericire.
Sunt un mâine
început dintr-un ieri îndepărtat,
ca un suspin
ieşit, într-o noapte,
din pieptul unei tinere femei.
Sunt zâmbet şi lacrimă,
speranţă şi deznădejde,
sunt răsărit şi apus.
Sunt cea care se-aruncă-n valuri
cu inconştienţa unui copil
şi cea care se teme,
uneori, de ploaie.

Sunt o poveste simplă,
scrijelită pe o frunză
ce dansează spre asfinţit.

11 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii