Arhive lunare: Iunie 2013

Copilul din flori (fragment)


” – Să te bată, Dumnezeu, Iepure, pentru ce făcurăţi tu şi cu fiu-tău fetii mele! Vă băturăţi joc de ea şi de mine. Să nu crezi că veţi scăpa uşor! Dumnezeu nu mă lasă, că prea mult am pătimit la viaţa mea!”
Îşi aduce aminte şi acum blestemul bunică-sii la adresa vecinului de vis-a-vis, Iepure. Fi-su, Fane, se iubise cu mătuşa ei, Marioara, care rămase însărcinată. Borţoasă, cum începuse să vuiască satul. <Auzişi, fa, a lu’ Tanţa rămasă borţoasă cu ăla lu’ Iepure! Vai de ea, ce-o să facă? Ăla n-o s-o ia, că nu-l lasă tac’su!>
La câteva zile după ce bunică-sa trimisese blestemul spre Vasile Iepure, din prispa casei, gesticulând cu pumnul strâns şi cu privirea spre cer, acesta fu găsit mort, lângă căruţa lui, cu gura în bălegar, la câmp, unde muncea zilnic, pentru „Colectiv”. În satul mic, de câmpie, vestea se răspândi cu repeziciune, fâcând ocolul, fiind pe buzele tuturor, de-a lungul întregii zile prăfuite a acelei veri. Fiecare avea propria lui interpretare a evenimentului, dar toţi recunoşteau, cu teamă, parcă: <L-a pedepsit Dumnezeu! Nu trebuia să se bage el între copiii ăia, dacă se iubeau! Ce, ce are Marioara lu’ Tanţa? Că frumoasă e, gospodină e, c-a învăţat-o mă-sa cum să ţină o casă, că doar ea a ţinut-o singură, crescând atâţia copii. Ce, dacă e orfană de tată şi săracă, nu era de nasul Iepureştilor?>

(fragment din povestea „Copilul din flori” – va urma, integral )

Scrie un comentariu

Din categoria iubire, poveşti, proză, viaţă

D’ale lui Victor …


– Mami, ce păcat că plantele nu pot să vorbească! Poate ele i-ar convinge pe oameni să facă lumea asta mai dreaptă, mai frumoasă. Poate i-ar convinge să aibă mai multă grijă de natură, să nu mai taie copacii. Că de-aia e aşa de cald! Uite, de exemplu, în Bucureşti, este prea mult ciment şi prea puţine plante.
__________

Mi se pare sublim şi extrem de trist, în acelaşi timp. Sublim, pentru că al meu copil are deja principii sănătoase de viaţă, că este preocupat de ce se întâmplă în jurul lui şi trist, foarte trist, pentru că lumea în care l-am născut îl obligă ca, la aproape 8 ani, să aibă astfel de cugetări!

Un comentariu

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă, viaţă

D’ale lui Victor …


Ieri, mâncând un măr, Victor şi-a scos un dinţişor. Mă strigă să mi-l arate şi-i spun că trebuie să-l punem sub pernă pentru Zâna Măseluţă.
– Ei, mami, îmi zice, nu cred că-mi mai aduce Zâna Măseluţă ceva. Este al cincilea dinţişor!
– Măcar un pupic, mami, şi tot îţi aduce!
– Eeeee, zice el, nu sunt eu aşa de frumos să mă pupe Zâna Măseluţă!

După câteva clipe de gândire, îmi spune:
-Auzi, mami, ştii de ce nu poţi să-i ceri Zânei să-ţi aducă daruri mai mari, mai scumpe? Pentru că este mică şi nici nu are atât de mulţi bani ca Moş Crăciun şi Iepuraş!

Scrie un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., inocenţă

D’ale mele gânduri … rătăcite …


Consider că cel mai mare rău pe care şi-l poate face un om, o naţiune este să se lase îmbolnăvit/ă de sărăcie sufletească.

Eu am fost crescută, şi acasă, şi la şcoală (da, aia, ceauşistă) să fiu atentă la cel de lângă mine, să ajut cât şi de câte ori pot, să împart. Şi mi s-a părut, întotdeauna, firesc să fie aşa. Nefiresc îmi pare contrariul.

Lucram, cândva, în studenţie, la un birou notarial, undeva în provincie. Doar ce mă angajasem, când, într-o zi, intră o doamnă şi ne roagă să-i permitem să se retragă într-un loc retras pentru a-şi putea face insulina. Era evident că nu se simte bine. Am mers la şefa mea, i-am spus despre ce este vorba şi am rugat-o să mă lase s-o conduc pe acea doamnă în aşa-zisa cameră de protocol. Ea a ezitat, am insistat, până la urmă a cedat, mormâind. În fine, femeia şi-a făcut injecţia, ne-a mulţumit şi a plecat.

Şefa mea a venit la mine şi mi-a zis: „Dacă i se făcea rău la mine în notariat, ce făceam? Ce, tocmai pe mine m-a găsit? Ce sunt eu, mama tuturor răniţilor?”

Mi-a venit să plâng. Cuvintele ei m-au şocat, m-au pălmuit, m-au încovoiat. Mi-au răsunat toată ziua în urechi şi încă nu-mi dau pace! Nu pentru că mi le adresase mie. Ci pentru că putea să gândească, să simtă aşa! Cu atât mai mult, cu cât acea expresie „nu sunt mama tuturor răniţilor” începuse să-i placă. O repeta ori de câte ori cineva îi cerea ceva!

Da, nu poţi fi „mama tuturor…”, nu-i poţi ajuta pe toţi, nu poţi lua asupra ta durerea întregii lumi – probabil că nici nu este sănătos – dar, să nu ai nici cea mai mică tresărire, să nu faci nici cel mai mic gest posibil pentru cel de lângă tine, aflat în nevoie, înseamnă să fii monstru, nu om!

De aceea, consider că sfârşitul lumii înseamnă, de fapt, chircirea sufletelor, până la dizolvare!

2 comentarii

Din categoria diverse, gânduri

Lacrimi şi rugăciuni …


Pentru cei care au murit în Muntenegru … Să-i odihnească Dumnezeu!

Haideţi să ne rugăm pentru cei ce s-au dus şi pentru cei care se zbat să rămână în viaţă!

Plecăciune pentru Oamenii din Muntenegru!lumanare

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., viaţă

39 …


39 de ani. 39 de etape. 39 de transformări. Bucurii, tristeţi, împliniri, eşecuri, visuri, speranţe… De toate am adunat! Da, azi împlinesc 39 de ani şi, uneori, simt că „merg pe” o sută. Alteori, mă simt fără vârstă, între cer şi pământ …

Dar, şi într-un caz şi în celălalt, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare an împlinit. Cunosc persoane care, cu cât se apropie de nişte praguri, devin depresive… Eu, într-o astfel de zi, mă gândesc la cei pentru care timpul a stat în loc, înainte de a aduna 10, 15, 25 sau 39 de ani!

Oglinda îmi zâmbeşte şi ea

 

 

Mă privesc în oglindă.
Rătăcesc pe micile cărări
apărute în colţul ochilor,
ce duc spre pădurea argintie,
de mesteceni,
atentă să nu strivesc
visele încă neînflorite.

Păşesc încet şi mă mir,
precum Alice, de minunile
din viaţa mea.
Cu grijă, şterg de praf
vreun gând uitat
într-un colţ de timp
şi adun în pumni
lacrimile ce strălucesc
pe frunzele sufletului.

Oblojesc o rană
de la rădăcina inimii
şi lipesc cu lut
cuvintele nerostite.
Număr paşii spre înapoi
şi ridic la puterea a doua
paşii spre orizont.

Zâmbesc.
Oglinda îmi zâmbeşte
şi ea…

4 comentarii

Din categoria de suflet..., gânduri

Sărutmâna, mamă, la mulţi ani!


Sărutmâna, mamă! Să-ţi dea Dumnezeu mulţi ani, cu sănătate, cu fericire, în care să ne aştepţi în prag! Te iubim, la mulţi ani, mamă! ♥
Sărutmâna, tată! Să-ţi trăiască cea care îţi este alături de aproape 40 de ani! Să ne trăiţi, sănătoşi şi fericiţi!

Părinţilor mei

Vă privesc
şi mă dor amintirile
din ochii voştri
şi timpul
cuibărit la tâmple.

Vă iau sufletele
în căuşul palmei
şi le mângâi
duios şi cu teama
de a nu le răni.

Îngenunchez
şi vă sărut mâinile
şi vi le primenesc
cu lacrimile mele.

Voi mă priviţi blajin
şi mă sărutaţi
pe creştet.
Din zâmbetele voastre,
îmi picură, în suflet,
binecuvântări…

Cu Costica AnghelusTavi AnghelusLiviu AnghelusGeorge OneteVictor OneteMariuca Macovei,

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., eveniment, iubire, La mulţi ani!, poezii, poezii pentru mama, urări, viaţă