Arhive pe etichete: mare

Întrebări


L-am întrebat pe Dumnezeu:
– Doamne, de ce așa și nu altfel? De ce mâine sau cândva și nu acum? De ce înnorat și nu senin, de ce verde și nu albastru, de ce cald și nu rece, de ce buruieni și nu flori…? De ce..?
– Dacă toate ar fi așa cum vrei tu, ai mai sta de vorbă cu mine? Ai mai căuta înțelesuri? mi-a răspuns El. Și încă ceva: pe o mare prea lină, uiți să mai vâsleşti. Ori, de ce-ai mai ieșit în larg?

Scrie un comentariu

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, de suflet...

Cum știu eu mai bine


Lasă-mă să te iubesc,
așa cum știu eu mai bine:
profund și liniștit,
ca o după-amiază de vară,
uitată printre tufele de nu-mă-uita.

Lasă-mă să te iubesc,
cum iși iubesc macii câmpul:
de-un roșu sângeriu.

Lasă-mă…
Iar tu iubește-mă
cum știi:
vijelios și învolburat,
precum o mare în furtună.

Legendele spun că
veșnicia s-a născut
pe mare,
într-o după-amiză
de vară.

(06.12.2015 – Din boabe de piper și coji de portocală)
_________________

Iubiți-vă, cum știți voi mai bine, dar iubiți-vă și bucurați-vă de tot și toate!
La mulți ani minunați, plini de iubire, tuturor, de Moș Nicolae!

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., gânduri, La mulţi ani!, poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Baladă pentru om


Şi văzui, lume, văzui,
văzui durerea omului,
când gându-i este golit
şi sufletul pustiit.

Şi văzui, lume, văzui,
văzui dorul omului,
dus departe, în patru zări,
peste atâtea mări şi ţări.

Văzui, lume, văzui
omu’n măreţia lui,
dar îl văzui şi frânt şi doborât
de ce e viaţa pe pământ.

Văzui omul plin de lacrimi
şi de zbucium şi de patimi,
pierdut în lupte, chiar cu sine,
pentr-un colţ amar de pâine.

Taci tu, lume şi ascultă
cum omul durerea-şi cântă
şi-l mângâie şi-l alină,
când el plânge şi suspină!

Taci tu, lume şi îl vede
pe om cum mai mult se pierde,
nu mai ştie să trăiască,
nu mai ştie să iubească!

Eu îl văd şi rău mă doare,
l-aş duce până la soare,
sufletul să-i încălzească
şi durerea să-i topeasă.

Eu îl văd şi-mi face rău,
l-aş duce la Dumnezeu,
să-l aline, să-l oblojească,
să-l reînveţe să iubească.

2 comentarii

Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii, viaţă

Am creioane colorate


Am multe creioane colorate
şi, de le-oi folosi pe toate,
voi face un desen mare,
pentru doamna educatoare.
Cu ce să-ncep, oare?
Cu galben, voi face un soare.
Soarele este un astru.
Urmează, deci, un cer albastru.
Albastră este şi marea.
Îmi place tot mai mult culoarea.
Cu roşu, ce-aş putea desena?
O gărgăriţă şi o floricea.
Cu verde, iarbă şi frunze desenez,
cu maro, trunchiul copacului colorez,
portocaliu, voi face un fluturaş,
cu negru, un gândăcel şi-un greieraş.
Cu un pic de mov cochet,
voi desena un zmeu perfect,
ce zboară, peste toţi şi toate,
pe aripi de vânt, departe.
Iar, mai în zare, un curcubeu
va face, din desenul meu,
un tablou adevărat
ce aşteaptă a fi-nrămat.

15 comentarii

Din categoria copil, poezii, poezii pentru copii

Liberă, la mare….


Liberă, nu. 🙂 La mare, da. La a noastră, nu la a lor. Iniţial, am vrut la a lor. Dar, până la urmă, ne-am hotărât să mergem la Vama Veche.

Aşa că, din turnul unui castel de nisip, vă trimit, pe-o aripă de vânt – singura pe care am prins-o că, altfel, căldură mare, mon cher, căldură mare! –  câte-un colier de scoici, două-trei boabe de nisip strălucitor, un răsărit de soare şi vreo două valuri de mare  limpede  şi mulţi, mulţi pupici. Deocamdată. O să revin şi cu poze, când voi ajunge acasă. Vreţi şi cu nuduri? 😛

21 comentarii

Din categoria călătorii, de suflet..., prietenie