Arhive pe etichete: copil

„Vă rog să mă ajutați, nu vreau să mor!”


Este strigătul unei fetițe de aproximativ 12 ani. Este o fetiță săracă, foarte săracă, ce are nevoie de ajutorul nostru.

Cuvintele „sărăcie”, „boală” și „moarte” n-ar trebui să poată fi niciodată asociate cuvintelor „copil”, „copilărie”. Dar, realitatea de zi cu zi ne demonstrează exact opusul. Din ce în ce mai mulți copii sunt condamnați la boală și moarte din cauza sărăciei!
Fetița despre care vă vorbesc se numește Andrada Elena Casapu și trăiește în satul Robești, satul copilăriei soțului meu. Andrada suferă de „Scolioză Lenke 1 AN, unghi Cobb 92 grd.”.

Altfel spus, coloana ei vertebrală nu se mai află în poziția normală ci a migrat, pur și simplu, în umărul drept! Închipuiți-vă cum arată, cât suferă și spre ce se îndreaptă acest copil!
Singura soluție de salvare este intervenția chirurgicală. Detalii medicale mai riguroase și complete găsiți în adeverința de mai jos.
Domnul doctor Alexandru Thiery a acceptat să o opereze, participând chiar cu o donație de 15.000 de lei, din partea fundației cu care colobarează.

ÎNSĂ COSTURILE ACESTEI INTERVENȚII CHIRURGICALE – FĂRĂ DE CARE VIAȚA ANDRADEI ESTE PUSĂ ÎN PERICOL – SE RIDICĂ LA MINIMUM 34.500 LEI (SPITALIZARE, BLOC OPERATOR, ANESTEZIE, PROCEDURA CHIRURGICALĂ, MONITORIZARE NEURO, AUTO-TRANSFUZIE, ETC.)

De aceea, dragii mei, eu și familia mea ne-am hotărât să-i fim aproape Andradei și să încercăm să strângem banii necesari salvării vieții ei. Vă chemăm alături de noi, cu oricât de mică donație puteți: puțin cu puțin se face mult!

Contul în care puteți dona este: RO56INGB0000999903764958, DESCHIS LA ING BANK, TITULAR ADELA ONETE, cu mențiunea: DONAȚIE PENTRU ANDRADA CASAPU! sau cont paypal: adelaonete@gmail.com
Pentru fiecare bănuț donat veți primi, la final, raportul despre cheltuirea lui!

NU UITAȚI: 100 de lei donați au mai multă valoare decât ținuți în buzunar. Pot salva o viață!

PENTRU ORICE DETALII, (NE)LĂMURIRI, ETC., VĂ ROG SĂ MĂ CONTACTAȚI, VĂ STAU LA DISPOZIȚIE NECONDIȚIONAT. VĂ MULȚUMESC!

Adeverinta CASAPU (1)

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., medicină

Bucurie – o lecție pentru copilul meu


Azi, am fost să ne plimbăm puțin, într-unul dintre satele de pe lângă București. La un moment dat, ne-am oprit la o poartă să culegem câteva dude. Prea arătau a copilărie. 🙂 După câteva momente, iese la poartă stăpâna casei în fața căreia am oprit mașina. O femeie mărunțică, slăbuță, arsă de soare și de muncă. O salutăm și-i mulțumim pentru dude. Intrăm în vorbă. Așa aflăm că are 91 de ani și că, deși bolnavă, încă muncește, pentru că „dacă aș fi stat, să nu fac nimic, maică, aș fi fost moartă de mult. Asta mă ține în viață. Când muncesc, îmi simt inima bine.” Mai aflăm că are o noră și nepoți la București și că fiul ei a murit.

La plecare, îl iau pe Victor, îi dau două banane (doar atât aveam la noi, niște banane și niște covrigi) și-i spun să-i ducă bunicii. Copilul le ia bucuros, se duce și i le întinde.
– Uite, mamaie, îi spun, copilul meu a vrut să-ți dea niște banane.

Ochii femeii s-au umplut de lacrimi și i-a pupat mâna lui Victor. Băiatul meu, la rândul lui, își înghițea lacrimile.
– Vai, mamaie, dar ce suflet bun ai! i-a spus lui Victor.
Am plecat în binecuvântările bătrânei și cu părere de rău pentru singurătatea ei. M-am gândit la toți astfel de bătrâni ai satelor noastre…

În mașină, l-am întrebat pe fi-meu:
– Ce ai simțit, mami, față de ce s-a întâmplat?
– Bucurie, mi-a răspuns el, cu glasul încă plin de emoție.

I-am spus că, pentru a aduce bucurie cuiva, este nevoie de atât de puțin. Numai să-ți pese…
A fost de acord cu mine. Și, la rândul meu, am simțit bucurie…

Un comentariu

Din categoria ce credeti?, copil, copilărie, de suflet..., inocenţă, natură

Copilul tău nu este trofeul tău!


Asumă-ți și acceptă-ți copilul așa cum este el: cu bune și mai puțin bune! Ajută-l să și le înțeleagă pe cele mai puțin bune și să le îndrepte. Nu le ignora și nu suprapune asupra imaginii lui reale imaginea a ceea ce ai vrea tu să fie. Nu-l vei învăța decât să fugă de el însuși și să se mintă singur. Nu-l transforma în sclavul ambițiilor tale, fă tot ce poți să devină suveranul propriilor sale ambiții! Copilul tău are propriul său „eu”. Nu este proiecția imaginii tale despre sine sau despre ce crezi tu că ar fi fost obligatoriu să fie. Copilul tău nu este trofeul tău!

Un comentariu

Din categoria ce credeti?, copil, copilărie, de suflet...

Ce se naște din pisică …


Ce se naște din pisică … scrie despre pisoi. 🙂
Compunerea lui Victor a fost aleasă pentru a fi publicată în Revista școlii –Scoala Primara Spectrum Bucuresti

A fost o surpriză și pentru mine, având în vedere că este o compunere scrisă la școală, de care habar nu am avut. 🙂

Micul meu scriitor. 🙂 ❤VictorVictor 2

Scrie un comentariu

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Fericire :)


11041589_976387185714407_7654329026960102402_n 11139007_976387145714411_7799462948440991680_n

Scrie un comentariu

Din categoria copil, copilărie, inocenţă, iubire, părinţi

Scrisoare către fiul meu


Copilul meu, de când mi te-ai cuibărit pentru prima oară în inimă, am știut că tu-mi vei fi universul. Am știut că, pentru tine, aș putea trece prin foc, aș putea răsturna munții, aș putea seca oceanele. Am știut că, pentru tine, voi putea face și-ți voi fi orice. De aceea, dragul meu, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi mamă, hrană, culcuș, leagăn, doctor, prietenă, soră, mă bat cu monștrii, cu muma-pădurii, îți aduc soarele în palmă, când îți îngheață mânuțele, îți aduc luna la fereastră să alunge întunericul, de care te temi, ți-am fost, îți sunt și-ți voi fi primăvară, lacrimă, tot ceea ce va fi nevoie ca tu să fii bine.

Dar, copilul meu, trei lucruri nu voi putea fi vreodată pentru tine și nici n-aș vrea să pot: Dumnezeu, mintea și sufletul tău.

Pe Dumnezeu, ți-am arătat unde să-l cauți.
Mintea și sufletul sunt responsabilitatea ta, sunt drumul tău prin viață. Eu doar ți-am potrivit pașii pe cărare. Tu îți ești dator să le construiești, fărâmă cu fărâmă și să le crești frumos. Vei avea sau nu averi. Vei știi să le păstrezi sau le vei pierde. Dar, și pentru a le face și pentru a o lua de la zero, ai nevoie de minte și de suflet. Mintea și sufletul vor fi reala ta avere, vor fi armele tale în viață. În și pentru ele trebuie să investești muncă, sentimente, timp. Ele te vor defini ca om, îți vor aduce prieteni, te vor face puternic, te vor ajuta să renaști când va fi nevoie.

Firesc, la un moment dat, mintea îți va fi monedă de schimb, dar, fiul meu, să nu-ți vinzi niciodată sufletul! Oricât de greu vei crede că-ți va fi, să nu renunți la sufletul tău! Vei cădea, dar știu că te vei ridica! Vei greși, dar știu că vei îndrepta! Vei plânge, dar știu că vei reînvăța să râzi! Iar eu îți voi fi mereu alături, chiar și când nu mă vei vedea. Mă vei simți…

Să-ți fie bine, copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!

Cu cea mai pură iubire din lume, Mama.

Un comentariu

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., părinţi, viaţă

Cum mi-am umplut sufletul de frumos


Vinerea trecută am fost la Rm. Vâlcea. Moment de care am profitat să o vizitez pe Nicoleta, una dintre fostele mele colege de liceu, pe care nu am mai văzut-o de 22 de ani. Este profesoară de limba română la unul dintre cele mai bune Colegii din judeţul Vâlcea, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Nu am anunţat-o că mă duc (ne-am tot întrebat reciproc pe facebook, când ne vom revedea, dar nu am stabilit niciodată nimic clar).

Am complotat cu una dintre colegele ei, prof. Oana Aron, căreia îi mulţumesc încă o dată, , i-am aflat programul şi, cu 10 minute înainte să se sune de sfârşitul orei, înarmată cu un bucheţel de levănţică şi un ghiveci cu violete de Parma, i-am bătut la uşa clasei.

Avea oră la a X-a H. Când m-a văzut, a făcut ochii mari şi, efectiv, a rămas stană de piatră. Eu am început să tremur. De emoţie. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am regăsit cu atâta drag, de parcă nu trecuseră atâţia ani peste noi.

M-a prezentat clasei: nişte tineri absolut minunaţi, frumoşi, cu bun simţ, inteligenţi. Şi, aşa cum m-a tot „ameninţat” în discuţiile noastre de pe FB (chiar pe fb ne-am regăsit recent, anul trecut), m-a rugat să le recit copiilor din poeziile scrise de mine.

Eeee, nu vă spun ce transpiraţii m-au trecut şi cum îmi tremurau genunchii! Dar, ce nu pot descrie în cuvinte este reacţia acelor tineri. Mă ascultau ţinându-ţi respiraţia, deopotrivă, băieţi şi fete. Nu-mi venea să cred că acei tineri de 16-17 ani sunt atât de interesaţi de poezie, că vibrează cu atâta intensitate la vers, că absorb cu atâta sete astfel de momente. Îmi venea să râd şi să plâng de atâta emoţie, de atâta frumos, de atâta drag!

M-au aplaudat şi, pur şi simplu, nu voiau să iasă nici în pauză, doar să le mai citesc. A fost incredibil! Şi am fost mândră de prietena mea şi de tinerii care îi trec prin mâini.

Le-am promis că ne vom revedea, pentru că Nicoleta m-a invitat să particip la unul dintre proiectele ei. Am acceptat, mulţumindu-i pentru onoarea pe care mi-o face!

Morala? Ţara asta e plină de oameni frumoşi, oameni buni, oameni care să te facă mândru că eşti de-al lor! Prietenia adevărată nu poate fi anulată de nimeni şi de nimic… Încă există profesori adevăraţi, ca pe „vremea noastră”, iar „tinerii din ziua de azi” sunt, pur şi simplu, desăvârşiţi. Cei care le fac rău sunt adulţii!

3 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., diverse, poezii