Pe 29 iulie, eu voi vota…

Deşi nu mi se pare corect, din niciun punct de vedere, consider, totuşi, că existenţa cvorumului pentru referendumul din 29 iulie, este un test de maturitate pentru poporul român. Era momentul ca românii să dea măsura înţelegerii rolului lor în propria-le existenţă, în propriul viitor!

Pentru că, dacă acest neam nu este conştient de ceea ce trăieşte, de realităţile proprii şi de faptul că trebuie să-şi apere drepturile, dacă nu înţelege că pentru a exista şi progresa este nevoie de un anumit nivel de bunăstare generală, atunci nu poate avea pretenţii de popor ci, de cel mult, o adunătură de haite!

O ţară, a cărei populaţii majoritare se luptă pentru supravieţuirea de pe o zi pe alta, este o ţară învinsă, la cheremul oricui!

Dacă eşti un adult matur, responsabil, inteligent, conştient de sine şi de apartenenţa ta, pe 29 iulie VEI MERGE LA VOT!

Dacă îţi calci în picioare drepturile, nu te aştepta ca ceilalţi să ţi le apere!
DREPTUL LA VOT ESTE UNUL DINTRE DREPTURILE TALE!!!!

Fii suveran…!

Mâine, mergeţi şi votaţi: după cum vă dictează mintea şi conştiinţa voastră, nu ale altora, sau, mai bine zis, lipsa lor de conştiinţă! Şi nu uitaţi că, de fapt, fiecare dintre noi suntem ca un angajator al fiecărui politician pe care îl alegem/votăm! Dacă ştim ce vrem de la ei, dacă le transmitem corect aşteptările noastre şi vom avea grijă să nu le uite, nu avem cum greşi.
Nu te lăsa cumpărat, nu te transforma în vasalul nimănui! Dacă o vei face, va avea tot dreptul să-ţi spună: „ţi-am dat, eşti obligat!”. Numai că, ce-ţi dă, acum, cu două degete, îţi va lua mâine cu zeci de tentacule! Inversează raportul! Şi vei putea spune: „ţi-am dat hăţurile, ai grijă să ajung cu bine la destinaţie!” NU STA CU CAPUL PLECAT ŞI MÂNA ÎNTINSĂ, FII SUVERAN, ALEGĂTORULE!

Şi să nu uitaţi nici că:

Îşi plâng străbunii viitorul

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi fiii îngenuncheaţi,
cu sânge, ei au hrănit ogorul,
când la luptă au fost chemaţi.

Cu pieptul dezgolit şi fără frică
şi-au apărat neamul şi glia,
de la cel cu carte, la ultima opincă,
din oasele lor, crescut-a România.

Au fost eroi, deşi nu asta au vrut,
au murit pentru frăţie şi dreptate,
din iubirea de pământ, ei şi-au făcut scut
şi din morminte strigă şi astăzi: “Libertate!”

Istoria stă tristă prin sertare,
care ni-i menirea, se pare, am uitat,
ce-a fost, odată, mândrie şi onoare,
azi este ruşine, arhaic, demodat.

Ne vindem patria şi-naintaşii,
fără a privi, o clipă, înapoi
şi ne trădăm, fără jenă şi urmaşii,
ce, firesc, aşteaptă o ţară de la noi!

Îşi plâng străbunii viitorul,
văzându-şi nepoţii-ngenuncheaţi…

Nu credeam să-nvăţ a urî, vreodată…

Cum spuneam şi pe Facebook, cel mai mare rău pe care mi l-au făcut băsescu&comp. a fost că m-au învăţat să urăsc: dureros, profund, inreversibil – în ceea ce-i priveşte, deci, m-au învăţat şi cum să nu (-i) iert. 😦

„Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat luni, la Realitatea TV, că majoritatea românilor care au murit în ultimele zile din cauza gerului au păţit-o deoarece „au băut şi au adormit acolo”.”

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/toader-pdl-despre-oamenii-morti-in-ger-au-baut-si-au-adormit-acolo_913469.html#ixzz1mIBBToOY.

Pentru că, pur şi simplu, nu le mai suport nesimţirea, lipsa de umanitatea, aroganţa, penibilitatea, jigodismul – într-un cuvânt -, îi vreau padepsiţi, sancţionaţi, puşi la zid. Am iniţiat, pe Fb, următoarea „cauză”: „Mircea Toader, cere scuze, public, familiilor celor decedaţi din cauza neimţirii şi incompetenţei voastre!

http://www.causes.com/causes/652508-mircea-toader-s-cear-public-scuze-familiilor-celor-deceda-i/actions/1596637?template=activity_mailer%2Fnew_grow_activity&causes_ref=email

Românii sunt o Ţară!

Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,
că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,
v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei
şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!

Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,
când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!
Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,
dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!

Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară
şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,
precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!

Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate
sunt valorile noastre-ntru solidaritate.
Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală
şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!

Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,
staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.
Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!

Viermii cu conştiinţă (2)

Noi suntem uniţi,
voi doar paraziţi!

Voi ne-aţi „branconat”,
noi v-am terminat!

Voi ne-aţi ciuruit,
noi v-am biruit!

Băsescu şi ai lui „faţă-n faţă” cu reacţiunea!

Filmele lunii ianuarie…

… la „cinematografele” vieţii politice:

„Răzbunarea lui IRI: <mă fac primar!>”
„Lăzăroiu se întoarce: poveşti din viitor”
„S-o facem cu Udrea: ieşirea din criză”
„Cristian nu se Preda, Năstase îl încurca”
„Vasile se b(l)agă la înaintare”.

Intrarea NU este liberă: aici sunt banii d-voastră!

Prin reducere la absurd…

UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!” 

„Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată…”

„Statul e azi maşina prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra protivnicilor lor politici”.

„Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne în credem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebue o idee care să limpezească toate capetele şi să ne
împreune pe toţi la lucru.”

„Va să zică nu au nimica aceşti oameni, prin ce să ne superiorizeze pe noi
Românii, şi vom arăta numai decât cum nici nu pot avea, nici nu pot consti tui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă, care să fie o mai rea expre siune a poporul ui ei decât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, – nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, – ci al acestei coterii care-l guvernă, guvern ându – ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică. Eşită din nişte şcoli mizerabile a căror singură ţântă e propagarea minciunei, în care n’au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţiune, care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s’au infiltrat în capetele unei generaţiuni june şi de aceea docile nişte principii sistemat ice în flagrantă contradicţiune cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţiunea exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului , – ce putea fi ele de cât pure minciuni! In viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea, dacă toate consecinţele  ce  le trag din principii  falsificate nu  sunt, nu pot fi  decât  iarăşi falşe. Nu trebue dar să ne mirăm, dacă ei aplică principiile  cele mai mari din viaţa  publ ică  a popoarelor, astfel cum le aplică; pentru că ei le – au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falşelor noţiuni fundamentale  i-a făcut incapabili  de-a cugeta drept.” (Mihai Eminescu – „Scrieri politice”)

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţï-o doresc!

„Dacă Eminescu nu ar existat, el ar fi trebuit inventat.” 

„Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.”
[Odă (în metru antic)]