Se cheamă că suntem ucigaşi de vise?


Dacă naştem un vis, avem obligaţia să-l facem să traiască? Dacă nu reuşim, se cheamă că suntem ucigaşi de vise? Cine pronunţă sentinţa? În apărare, putem chema, în solidar, pe mama, pe tata, pe iubit/ă, pe vecina de la doi, pe Dumnezeu sau vreun demiurg? Putem fi condamnaţi şi în contumacie?

Aţi aprins, vreodată, o lumânare pentru un vis neîmplinit? O exista, măcar, un rai al viselor/visurilor?

Anunțuri

24 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, de suflet..., gânduri, recurs la prea multă realitate

24 de răspunsuri la „Se cheamă că suntem ucigaşi de vise?

  1. Pingback: Se cheamă că suntem ucigaşi de vise? - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Marian

    Hey, Adela poate nu’i o crima sa visezi! E poate o crima sa nu visezi!Cert, este ca visurile propulseaza spiritul uman, mai sus, spre noi orizonturi! Multe visuri mor pina ca unul sa se realizeze!Atita timp cit exista oameni, civilizatie, exista visuri! De fapt in sensul spiritual, visurile nu mor niciodata!Numai noi murim pentru ca viata noastra’i limitata! Te imbratisez- Marian

    • Dragul meu, nu mă gândeam că este o crimă să visezi. Dimpotrivă, cum ai spus şi tu. Ideea era că poate ar trebui să avem mai multă grijă de visurile noastre şi să nu le lăsăm să moară atât de uşor, folosindu-ne de tot felul de scuze pentru asta. Te îmbrăţişez şi eu, cu prietenie. Mulţumesc pentru că ai mai trecut pe la mine. Te cam pusesem absent în condică. 🙂

  3. Uite ca mi-ai luat vorba din gura…cumva am vrut sa scriu un articol despre visare dar nu despre categoria de visare de care pomenesti.
    Insa, ce zici tu, e chiar imperios sa intelegem ca visurile, pe care le strangem in inima, nu trebuie abandonate pe drum. Este foarte imp. daca vrem sa realizam ce ne dorim. Drumul este greu, ocolitor, si aici imi amintesc de poezia lui Macedonski, Noapte de decembrie…conteaza si cum parcurgi drumul tau spre telul final. Sper sa nu ajungem sa punem o lumanare visului nostru de a pleca…

  4. Da, suntem de foarte multe ori ucigaşi de vise. Mai ales atunci când le lăsăm în agonie, până se sting.

  5. dmd

    Sa nu ma bati:)…eu cred putin altfel!Visul nu este al nostru direct,el este al unei alte lumi si transpare in lumea noastra mai mult sau mai putin clar.Il simtim sau nu,il trecem in realitate sau nu,ni-l asumam sau nu,inclusiv cand credem ca este visul nostru nascut de noi(de fapt il chemam)….de aceea cred ca nu putem sa-l ucidem,sacrificam,omoram…de fapt il uitam,ne facem ca-l uitam,nu ni-l asumam serios si de durata ca sa ramana cu noi.Mai cred ca visul stie daca putem sa-l facem realitate,mai bine ca noi si de aceea uneori dispare fara sa bagam de seama.Of,ce am mai indrugat.Pupici.

  6. dmd

    Adela,taie in carne vie:)…pe blog,eu am nevoie sa cresc,nu imi trebuiesc decat laude valabile.Pupic.
    …dar daca poti,cand este ceva prea in neregula adresa mea este dmd1956@yahoo.com…inca un pupic.

    • 🙂 Dragul meu, nu este vorba de tăiat în carne vie. Nu am căderea necesară. Îţi voi spune doar părerea mea, în calitate de simplu cititor şi de prietenă. Mulţumesc pentru adresa de mail. Pup şi eu.

  7. Din fericire pentru noi nu exista înca legi scrise care sa ne socoteasca asasini de vise, dar vom purta multa vreme povara si vina disparitiei lor.

  8. Mie îmi plac visele!!
    Când vreau să fiu – doar eu cu mine- visez cu ochii deschiși..

  9. mariannicolescu

    Visul este culoarea clara dar pustie intre noapte si zi, care da sperante vietii ce aluneca in moarte mai devreme sau mai tarziu. Unii:hranindu-se cu vise si implinirii; altii:ramanand numai cu ele, ca restante ale deznadejdii.Cei ce viseaza cu ochii deschisi se numesc poeti.

    CAPTIV ÎN COLIVIA VIEŢII
    de Marian Nicolescu

    Colivia-n care, sobrii, castelanii
    Scutură pe-un lacăt dorul de izvor,
    Se-nvârteşte, şuie, în brăzdat covor
    Confiscându-mi, iarăşi, lacrima şi anii.

    Sunt captiv în şoapta patinată-n vis
    Că mai sunt ursitul bidiviu ce zboară
    Peste flamuri roşii, pentru-a câta oară?
    Să-mi înghesui bolta arsă-n Paradis?

    Pe grumazul toamnei cu rebele şoapte
    Şi pe-o şa doinită în galop de plâns,
    Tot ţinând în braţe rostul ce l-am strâns:
    M-am ales cu-o lume cu dinţii de lapte.

    Mă usuc de patimi fluierate-n deşte
    În caval de aer, printre norii grei
    Pe-o ursită scară, prăvălind femei
    Puse în căldarea de Doamne-fereşte!

    Rog pe castelanii inimii stricate
    Să regleze dangăt de bătăi de nori
    Să alunec leneş, tânguind ninsori,
    Pe pârtii de viaţă, dulci şi delicate.

    Dar, dulceaţa vremii îmi refuză darul;
    Clipa poeziei mă măsoară drept:
    Îmi strecoară harul clasic şi-nţelept,
    Decantat în suflet, rămânând amarul.

  10. …sa aprinzi o lumanare pentru un vis neimplinit?.. inseamna sa recunosti ca ai renuntat la el, ca ti-ai pierdut speranta in a-l mai vedea vreo data implinit…si orice speranta pierduta e ca o mica moarte a eu-lui… nu, nu cred ca ele(visele) mor – poate, murim noi pentru ele si poate ar trebui sa fim „vii” pentru a continua sa visam, sa nu le ingropam in uitare, fiindca astfel ne ingropam pe noi insine… in rutina, indiferenta, inertie… lipsindu-ne de acea lumina ce ne lumineaza ochii, ce ne lumineaza calea…

  11. Un vis nu se stinge cu una cu doua (mai putin le ucidem, mai mult le lasam sa se stinga); daca le aprindem lumanare insemna ca ne obligam sa renuntam la ele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s