Arhive pe etichete: guvern

Poftiţi la teatru!


Poftiţi la teatru!
Piesa: PĂPUŞILE MARI ŞI PĂPUŞILE MICI sau O mână de var pe faţa Guvernului.
(Piesa este o punere în scenă a romanului-fluviu: Moarte României, moarte românilor! – autor colectiv PDL)
Scenariu şi regie: T. BĂSESCU
Punere în scenă: M.R. UNGUREANU
Asistent de platou: EMIL BOC
Scena: GUVERNUL ROMÂNIEI
Laitmotivul piesei: „Vă spun sincer, pentru noi interesele oamenilor sunt mai presus de interesele partidului”!

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria manifest, politică, poveşti, recurs la prea multă realitate, ţară

Altfel, toate bune şi frumoase….


UPDATE: Între timp, Emil Boc şi-a dat demisia, desigur, autovictimizându-se. Aproape că era să-mi scape o lacrimă!!!

„Limba română este patria mea!”, spunea Nichita Stănescu.
Oare, ministrul IGAŞ, dacă ar vrea să-l parafrazeze, cum ar spune: „Limba română este….”?

Numai că, este „impetuos necesar” ca, la „minus zero grade”, mintea lui Igaş să fie „vădită de energie”, din cauza „branconierilor.” Brrrrr!!!!!!!

Dar, staţi liniştiţi, ministresa BOAGIU, ne „asigură siguranţa” pe drumuri. Poate pe alea închise! Că ăsta e GUVERNUL CLOSED. A nu se citi „CLOSET”, da?

Mă tot gândesc şi nu reuşesc să decid: să prefer guvernanţii care vor „să vorbesc” cu noi, dar o fac prost, sau pe cei „care nu vor să vorbesc”? A, da’ m-am decis: JOS GUVERNUL! JOS BĂSESCU!

Altfel, toate bune şi frumoase, aşa că lăsaţi naibii prostiile cu protestele şi treceţi „la muncă”: „noi ce dracu’ mai furăm?” Nu de alta, dar până şi Jeffrey Franks şi-a dat seama de „băieţii deştepţi” din România şi că se fură, la greu, banii publici. Ups! Cred că de la horă i se trage! Tot ţopăind el, tot pe bani publici, conform tradiţiei, i s-au deşteptat neuronii. Cei mormoni, desigur!

5 comentarii

Din categoria campanie, campanii, diverse, eveniment, politică, proză, România, ţară

Drobul de sare


— Oameni buni, oameni buni! Ţara asta are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare, care pândeşte să ia locul lui Băsescu?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul poporului şi să mi-l omoare!
– Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

(„— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!” – Ion Creangă)

De aia zic, decât, Doamne fereşte să vină alţii la putere, care S-AR PUTEA SĂ FIE LA FEL, mai bine îi ungem pe ăştia pe viaţă, CONDUCĂTORI SUPREMI, DEFINITIVI ŞI IREVOCABILI! De ce să ne obosim şi data viitoare, DE N-O FI BINE, să facem ceva să schimbăm lucrurile? Mai bine le lăsăm aşa, că se poate şi mai rău, nu?

18 comentarii

Din categoria campanie, ce credeti?, manifest, România

Şah la preşedinte. Vom reuşi să dăm mat?


JOS BĂSESCU!”, „JOS DICTATORUL!”, „IEŞI AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ!”, „DEMISIA!”, „NU VĂ FIE FRICĂ ŞI BĂSESCU PICĂ!” au fost cele mai strigate lozinci la manifestările din ultimele zile, pe lângă „Păcat, păcat, de sângele vărsat!”, „Aţi greşit, că ne-aţi umilit!”, „Unitate!”, „Solidaritate!”, „Libertate!”, „Ne vrem ţara înapoi!”, „Noi nu plecăm din ţară!”, „Jos Guvernul!”, „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, „Bucureşti, unde eşti?”, etc. Am fost acolo şi am strigat, ore în şir, cu toată convingerea – că tot mă întreba cineva, pe Facebook, de ce am fost la manifestaţie. „Din convingere!”, i-am răspuns. Din convingere, din motivele pe care le-am înşiruit aici, precum şi pentru altele în plus: SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE EDUCĂM POLITICIENII, SĂ LE ARĂTĂM CĂ EXISTĂ DATORITĂ NOUĂ ŞI CĂ POT DISPĂREA TOT DATORITĂ/SAU DIN CAUZANOUĂ/NOASTRĂ!!! SĂ RENUNŢĂM LA LAŞITATE, COMODITATE, FRICĂ, SĂ GÂNDIM MAI MULT ŞI MAI PROFUND ŞI SĂ NU LE MAI LEGITIMĂM/CREDITĂM – PRIN PASIVITATE ŞI PLÂNS ÎN COLŢUL BASMALELOR – ACŢIUNILE. ESTE MAI SIMPLU DECÂT PARE! SĂ ÎNŢELEGEM CĂ SUNTEM O FORŢĂ!

Acum, revenind la proteste şi la ce s-a întâmplat acolo:  sâmbătă, am fost de la 14.30, până pe la 18,30, când au început violenţele. Timp de 4 ore, cât am stat acolo, s-a manifestat în mod PAŞNIC. Cu sete, dar paşnic. Am stat lângă oameni, de toate vârstele şi toate categoriile sociale, care nu făceau altceva decât să scandeze ce am scris mai sus. La început, am fost mai puţini, apoi, oamenii au început să se mai adune. Laitmotivul lozincilor – care se striga la unison – era „Jos Băsescu!”. Printre noi, se puteau observa, cu uşurinţă, chiar şi de către un ochi neexperimentat, diverşi infiltraţi. La un moment dat, cam în jurul orelor 16,00, cred, când masa de oameni începuse să devină din ce în ce mai mare şi mai compactă, câteva persoane au început să facă presiuni pentru plecarea spre Cotroceni şi chiar s-a format un grup care a plecat. Eu nu am fost de acord cu plecarea şi le-am spus şi celor din jurul meu să nu se lase păcăliţi, pentru că este o diversiune: începuserăm să ne adunăm, din ce în ce mai mulţi, nu avea rost risipirea oamenilor. Riscăm să ne divizăm în grupuleţe şi devenim vulnerabili. De altfel, grupul care a plecat, s-a întors la scurt timp, strigându-ne că suntem laşi. După această încercare, manifestarea a continuat, ca şi până atunci, fără violenţă, civilizat. În jurul orei 18,00, s-a început, din nou, cu îndemnul „spre Cotroceni!”. În acel moment, oamenii au ieşit în stradă – din nou, fără violenţă, ba, mai mult, ne avertizam unii pe alţii asupra gardurilor mobile care se răsturnaseră şi în care ne puteam lovi, din cauza întunericului. Aproape toată masa de oameni s-a mutat în stradă. Greşeală! Din acel moment, s-a creat confuzie. Unii strigau „spre Cotroceni!”, cei mai mulţi, însă şi-au dat seama că este o diversiune şi au început să strige: „nu plecăm din piaţă!”, „nu plecaţi din piaţă, rămâneţi pe loc!” La un moment dat, cineva a venit şi a spus să nu mai înaintăm că s-a dat cu gaze lacrimogene şi, într-adevăr, se simţea ceva în aer. Eu nu apucasem să avansez prea mult spre primele rânduri, din stradă. O altă persoană a venit şi a spus că un jandarm i-ar fi zis: „Este mai bine să rămâneţi pe loc, este mai multă lumină aici!„. Din acel moment, oamenii au început să se risipească, unii au plecat spre Cotroceni, creându-se o confuzie totală şi începând violenţele. Eu am plecat. Nu am fost de acord cu plecarea din piaţă, nu am fost de acord cu dislocarea de acolo şi, în mod clar, nu am fost de acord cu violenţele. Motive pentru care am considerat că nu vreau să devin o „victimă colaterală”, pentru că în România nu eşti lăsat să-ţi strigi, în stradă, nemulţumirile. Spun asta, pentru că ce s-a întâmplat nu au fost decât diversiuni, care, din păcate au reuşit.

Duminică, am ieşit din nou, în stradă, tot cam pe la 14,30. Spre bucuria mea, de data aceasta, am fost mult mai mulţi decât cu o seară înainte şi – foarte important, din punctul meu de vedere, mulţi tineri – oameni, diferiţi ca vârstă şi categorie socială, paşnici, civilizaţi. Timp de 5 ore, am scandat cu toţii, însufleţiţi de faptul că am dovedit că nu am uitat ce înseamnă „împreună!”, „solidaritate”, „popor român”. Totul a decurs, din nou, PAŞNIC, CIVILIZAT, PE LOC, oamenii înţeleseseră că nu trebuie să mai cadă în capcana diversiunilor. S-a mai încercat ceva, la un moment dat. În spatele meu, era un grup de domni şi doamne peste 50 de ani. Au venit un domn şi o d-ră, care avea şi un reportofon şi s-a început următorul dialog: „De ce aţi ieşit în stradă? Ce doriţi, demisia preşedintelui? Bun şi pe cine vreţi în loc, pe Iliescu?” Evident,  că nu m-am putut abţine, m-am întors spre domnul cu pricina şi am avut un schimb de replici, nu prea lung, pentru că a plecat imediat. Cât priveşte violenţele, totul a început, evident, după lăsarea întunericului. În jurul orelor 18.30-19,00, cam  la aceeaşi oră ca în seara precedentă, a sosit un grup de 60-70 de tineri, despre care am auzit, de la tinerii de lângă mine, că sunt „galeria„. Subliniez că toţi erau îmbrăcaţi în culori închise, cu hanorace şi cu glugile pe cap. Au venit, cu surle şi trâmbiţe, undeva, în spatele meu, lângă grupul de statuete din faţa Teatrului Naţional, au început să se manifeste gălăgios şi specific, câteva zeci de minute, după care, făcându-şi loc printre noi, folosindu-se de o portavoce, au început să coboare spre lanţul de jandarmi. Imediat, un bărbat cu un drapel a ieşit în stradă, încercând să distragă atenţia, după care au început petardele, fumigenele, sticlele incendiare şi tot ce s-a putut vedea, apoi, din transmisiile directe ale televiziunilor.

Desigur, că noi, miile de oameni care am ieşit în stradă, ne delimităm de gesturile acestor huligani, că ştim că sunt provocări intenţionate, după scenarii bine ticluite. Nu înţeleg, însă, de ce nu i-am imobilizat pe aceşti indivizi şi să-i predăm noi jandarmilor, aşa cum s-a întâmplat în Spania, de exemplu. Ei erau câteva zeci, noi eram mii. Au fost în mijlocul nostru şi şi-au făcut potecă printre noi. În felul acesta, am fi dejucat mai multe planuri.

Voi ieşi în stradă, atât cât voi putea! Dacă am ceva de spus, vreau să spun! Direct, paşnic, civilizat. Este dreptul, dar şi obligaţia mea, de a lua atitudine, când simt că pierd controlul propriei vieţi, din motive independente de voinţa mea! Copilul meu, ca noi toţi, s-a născut cu dreptul de a trăi demn, liber şi decent în ţara noastră!

 

12 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, eveniment, gânduri, România, viaţă

De ce voi ieşi, azi, în stradă?


De ce voi ieşi azi în stradă?
Pentru că:
– vreau ca fiul meu să trăiască demn şi decent în ţara în care s-a născut, dacă asta îşi va dori!
– vreau să nu fiu nevoită să-mi las părinţii singuri, la bătrâneţe!
– vreau ca fratele meu, rudele şi prietenii mei să se întoarcă în ţară, dacă asta vor!
– vreau să nu mai murim pe scările spitalelor!
– vreau ca poliţistul să fie cel care mă apară şi nu duşmanul din umbră!
– vreau ca elevii să-şi respecte şi iubească profesorii şi invers!
– vreau ca bunicii să nu se mai lase umiliţi pentru o pâine!
– nu vreau „ciocul mic!”!
– vreau ca 80 să rămână egal cu 80!
– vreau ca succesurile să fie succese!
– vreau ca miniştrii să fie cei mai buni dintre cei mai buni şi nu cei mai şmecheri dintre cei mai şmecheri!
– vreau să învăţăm să ne educăm politicienii şi nu să ne lăsăm „educaţi” de politicieni!
– nu mai vreau să fim consideraţi nişte idioţi cărora „le curge scuipatul pe barbă!”
– vreau ca oamenii să înţeleagă că suntem UN POPOR şi NU O POPULAŢIE!
– vrem o ţară ca afară, dar nu facem nimic să o avem? Aşteptăm să o primim cadou… de unde?
– vreau DEMNITATE, RESPECT, DECENŢĂ, LIBERTATE, UNITATE!

ÎMI VREAU VIAŢA ŞI ŢARA ÎNAPOI!

Voi ce motive aveţi să nu ieşiţi azi, în stradă?

4 comentarii

Din categoria campanie, manifest

Prin reducere la absurd…


UPDATE: Nici nu am terminat bine de urcat articolul, că mă sună o prietenă să-mi spună ce „noroc” mare a dat peste băieţelul ei, elev în clasa I: a primit azi, la şcoală, o punguţă de cadouri ce conţinea un penar complet echipat, precum şi patru caiete marca „Pigna”, cu cartea de vizită a unui senator PDL.

Sunt anti Băsescu şi gaşca lui. Profund anti, până în măduva oaselor, cu greaţa şi revolta aferente. Dar pentru că în mine sălăşluiesc două „euri” – nu, nu am personalitate multiplă! – unul care gândeşte cu sufletul şi celălalt care gândeşte cu mintea (n-am niciun merit, sau vreo vină pentru asta, de la zodie mi se trage), zic să dau satisfacţie şi eului meu cel raţional şi să fac o analiză a situaţiei, chiar matematică. Astfel, să presupunem, prin reducere la absurd, că acestor domni şi doamne de la putere chiar le-a păsat şi le pasă de această ţară şi de oamenii ei, dar, din cauza (sau datorită, cum ar spune un anumit soi de intelectual român) contextului internaţional, a vremurilor tulburi, cu puternice efecte şi la nivel naţional, nu prea au ce face, sunt legaţi de mâini şi de picioare, se luptă cu zmeul şi cu balaurii, nu dorm noaptea căutând soluţii, sunt disperaţi… Pot chiar să înţeleg asta, până la un punct – am un grad ridicat de toleranţă. Dar ce nu pot înţelege este de ce sunt ei aşa de fericiţi, de ce jubilează ei de câte ori ni se adresează, de ce bunăstarea lor este direct proporţională cu nenorocirile noastre, de ce se poartă precum nişte stăpâni, cu biciul în mână, de ce pare că se hrănesc cu lacrimile şi rănile poporului român?

Întrebări care îmi demonstrează că ipoteza de la care am plecat este falsă! 

Şi mă gândesc câtă dreptate a avut fi-meu, când a exclamat: „Mami, Boc ar trebui bătut, ca să nu mai facă atâtea bocate!” 

12 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?, gânduri, politică, România, scrieri politice, viaţă, ţară

Ba pe-a mă-tii!


UPDATE: Mai sunt două ore pentru votarea PA-urilor aici. Cei care o placeţi pe Contesa mea, sau alte “gazde perfecte” de acolo, mergeţi şi votaţi. Noi vă mulţumim şi vă pupăm.

 

Măi, fraţilor, voi aţi observat că orice ar fi întrebaţi ăştia de la guvernare, sau de la pdl, în general: că e despre nivelul de trai, că e despre bani publici, despre absolut orice ţine de ţara asta, de poporul român şi despre cum este el guvernat, răspunsul lor pare a fi, invariabil: „ba pe-a mă-tii!” ?

Sau o fi doar impresia mea? 😕

30 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?