Arhive lunare: Februarie 2010

Greieraşul ce şi-a pierdut răbdarea (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)


Sub o tufă, în grădină,
stă pitit un greieraş.
Aşteaptă vara şi suspină
că nu soseşte mintenaş.

Vrea, din nou,  să le cânte
prietenilor din jurul lui.
De spus ar avea el, multe
şi, acum, vioara este-n cui!

Mânuţele-i sunt amorţite,
vocea este vai de ea,
antenele-i sunt cam blegite
şi, zău, că şi-a pierdut răbdarea!

Degeaba furnicuţa-i spune
să mai aştepte, doar un pic,
că vara-i aproape, vine, vine!
Nimeni nu-i intră-n voie, greierului mic!

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria poezii pentru copii

omuleţul din farfurie


Încă un mic dejun pentru mofturoşi…

6 comentarii

Din categoria mancarea cea de toate zilele


3 comentarii

Din categoria ce credeti?

De ce n-am plecat din ţara asta ?!


Îmi povestea o prietenă, într-una din serile trecute, ce i s-a întâmplat săptămâna trecută, într-o staţie de troleu, la Universitate, dacă nu mă înşel. Îşi condusese mama şi, în timp ce aşteptau troleul, s-a apropiat de ele un „aurolac”, căruia i-a făcut semn, discret, cu mâna, să le lase în pace. Şi le-a lăsat… pe moment. După ce mama ei s-a urcat în troleibuz, petrecând-o cu privirea, prietena mea, femeie în toată firea, s-a trezit cu o durere ascuţită în spate, ce a lăsat-o perplexă. Pe moment, nu şi-a dat seama ce i s-a întâmplat. A trezit-o „la realitate” vocea d-nei de lângă ea:  „Vai, doamnă, eu m-am speriat mai tare decât d-voastră, când l-am văzut!”

„Bine, doamnă, o întreb eu, acum, pe cucoană, dar de ce nu ai făcut un gest, macăr de avertizare a omului de lângă tine, dacă tot l-ai văzut? De ce mama dracului n-aţi pus mâna pe el, tu şi alţii, care eraţi acolo – cu siguranţă, v-aţi dat seama că era vorba despre aurolacul pe care prietena mea a avut „nesimţirea” să-l îndepărteze – şi să chemaţi un poliţist, nu ştiu, să faceţi ceva! Că, desigur, să-i fi tras o mamă de bătaie, nu era creştineşte, nu?! Dacă individul ar fi avut un cuţit în mână? Sau dacă i-ar fi dat în cap cu ceva? Dacă ţi s-ar fi întâmplat ţie sau cuiva drag ţie?”

Desigur, dacă ar fi fost mai grav de atât –  că, se pare că a fost „norocoasă” prietena mea, individul a lovit-o cu ceva ascuţit dar nu a fost, totuşi, cuţit, slavă Domnului – ar fi fost un alt caz de „Ştirile de la ora 5”, nu-i aşa? Şi, ca tabloul să fie complet, în timp ce se îndrepta spre metrou, uitându-se în urmă, de teamă să nu fie urmărită, îi strigă cineva:

„Ăsta p-aci îşi face veacul, doamnă şi eu m-am trezit odată cu o umbrelă în cap! „

Dar asta este, din păcate, ţara în care trăim. Ce să mai vorbim şi de toate celelalte probleme cu care ne confruntăm zilnic, din momentul în care am hotărît să coborâm din pat şi să încercăm să ne vedem de treburile noastre, de viaţa noastră, de familia noastră: că jumătate de viaţă o petreci în trafic, că trebuie să faci slalom printre bălţi, gunoaie, rahaţi de câini, dacă te hotărăşti să mergi pe jos şi printre craterele de pe străzi dacă pleci cu maşina, că, oriunde ai avea de rezolvat o problemă, dacă nu baţi cu pumnul în masă, „te duci bou şi te-ntorci vacă”, că, peste tot, eşti agresat, din toate punctele de vedere, că vezi, în jurul tău, figuri acrite, scârbite, încrâncenate, netolerante, pierdute? Astea sunt deja clişee.

Şi, de ceva vreme, mă tot întreb:  De ce n-am plecat din ţara asta, atunci când lucrul ăsta părea mai facil? Nu ştiu unde, undeva, unde există civilizaţie şi bun simţ şi siguranţă şi unde eşti lăsat să-ţi vezi de treaba ta.  Adică, oriunde, numai să nu fi rămas aici…

Din păcate…

„Ce dacă vine primăvara?!/Atâta iarnă e în noi…”

3 comentarii

Din categoria gânduri

În zăvoiul din oraş… (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)


În zăvoiul din oraş,
într-un „bloc” cu scoarţă,
s-au mutat, la ultimul etaj,
un veveriţoi şi a lui soaţă.

Îs veveriţe cu blazon:
El – Viorel, ea – Mariana,
Ea – roşcată, el – maron,
îşi poartă cu mândrie blana.

Cozi stufoase, urechi ascuţite,
ochişorii – boabe de piper:
veveriţele cele nou sosite
au făcut senzaţie-n cartier.

Copiii vin cu buzunare pline,
se adună la copacul cel faimos,
întind mânuţa cu nuci şi alune,
iar veveriţele apucă tacticos.

Şi fug, zglobii, cu ele-ntre lăbuţe,
în căsuţa lor din copăcel,
copiii râd şi bat din pălmuţe,
strigând: „aici, Mariana! aici Viorel!”

Drumul lor e-un du-te-vino,
dar veveriţele sunt fericite,
cămara le e din ce în ce mai plină,
astfel că ţopăie neobosite.

3 comentarii

Din categoria poezii pentru copii

Micul dejun al lui Batman – cocteil de putere


Cocteiul de putere al lui Batman

Cam aşa arată cocteilul de putere al lui Batman, la masa de dimineaţă, într-un moment în care poetul meu mofturos a decis  „să mai facă o pauză de banane”. Ei,  şi merele, dacă nu sunt roşii, au o hibă… Aşa că, hai să vedem, cine-i mai tare? Mofturile tale sau cocteilul meu? Ghiciţi ce s-a-ntâmplat?

4 comentarii

Din categoria mancarea cea de toate zilele

Noapte bună, copilaş… (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)


Noapte bună, copilaş,
dormi uşor,
iar de sus, un îngeraş,
îţi va cânta pe-un norişor:

„Noapte bună, puişor,
să visezi frumos,
noapte bună, somn uşor,
legănat duios!

Soarele, de dimineaţă,
te va mângâia,
o nouă zi, plină de viaţă,
te va-ntâmpina!”

Noapte bună, copilaş….

Scrie un comentariu

Din categoria poezii pentru copii