Sub o tufă, în grădină,
stă pitit un greieraş.
Aşteaptă vara şi suspină
că nu soseşte mintenaş.
Vrea, din nou, să le cânte
prietenilor din jurul lui.
De spus ar avea el, multe
şi, acum, vioara este-n cui!
Mânuţele-i sunt amorţite,
vocea este vai de ea,
antenele-i sunt cam blegite
şi, zău, că şi-a pierdut răbdarea!
Degeaba furnicuţa-i spune
să mai aştepte, doar un pic,
că vara-i aproape, vine, vine!
Nimeni nu-i intră-n voie, greierului mic!
Din categoria poezii pentru copii
Încă un mic dejun pentru mofturoşi…
Din categoria mancarea cea de toate zilele
Din categoria ce credeti?
Îmi povestea o prietenă, într-una din serile trecute, ce i s-a întâmplat săptămâna trecută, într-o staţie de troleu, la Universitate, dacă nu mă înşel. Îşi condusese mama şi, în timp ce aşteptau troleul, s-a apropiat de ele un „aurolac”, căruia i-a făcut semn, discret, cu mâna, să le lase în pace. Şi le-a lăsat… pe moment. După ce mama ei s-a urcat în troleibuz, petrecând-o cu privirea, prietena mea, femeie în toată firea, s-a trezit cu o durere ascuţită în spate, ce a lăsat-o perplexă. Pe moment, nu şi-a dat seama ce i s-a întâmplat. A trezit-o „la realitate” vocea d-nei de lângă ea: „Vai, doamnă, eu m-am speriat mai tare decât d-voastră, când l-am văzut!”
„Bine, doamnă, o întreb eu, acum, pe cucoană, dar de ce nu ai făcut un gest, macăr de avertizare a omului de lângă tine, dacă tot l-ai văzut? De ce mama dracului n-aţi pus mâna pe el, tu şi alţii, care eraţi acolo – cu siguranţă, v-aţi dat seama că era vorba despre aurolacul pe care prietena mea a avut „nesimţirea” să-l îndepărteze – şi să chemaţi un poliţist, nu ştiu, să faceţi ceva! Că, desigur, să-i fi tras o mamă de bătaie, nu era creştineşte, nu?! Dacă individul ar fi avut un cuţit în mână? Sau dacă i-ar fi dat în cap cu ceva? Dacă ţi s-ar fi întâmplat ţie sau cuiva drag ţie?”
Desigur, dacă ar fi fost mai grav de atât – că, se pare că a fost „norocoasă” prietena mea, individul a lovit-o cu ceva ascuţit dar nu a fost, totuşi, cuţit, slavă Domnului – ar fi fost un alt caz de „Ştirile de la ora 5”, nu-i aşa? Şi, ca tabloul să fie complet, în timp ce se îndrepta spre metrou, uitându-se în urmă, de teamă să nu fie urmărită, îi strigă cineva:
„Ăsta p-aci îşi face veacul, doamnă şi eu m-am trezit odată cu o umbrelă în cap! „
Dar asta este, din păcate, ţara în care trăim. Ce să mai vorbim şi de toate celelalte probleme cu care ne confruntăm zilnic, din momentul în care am hotărît să coborâm din pat şi să încercăm să ne vedem de treburile noastre, de viaţa noastră, de familia noastră: că jumătate de viaţă o petreci în trafic, că trebuie să faci slalom printre bălţi, gunoaie, rahaţi de câini, dacă te hotărăşti să mergi pe jos şi printre craterele de pe străzi dacă pleci cu maşina, că, oriunde ai avea de rezolvat o problemă, dacă nu baţi cu pumnul în masă, „te duci bou şi te-ntorci vacă”, că, peste tot, eşti agresat, din toate punctele de vedere, că vezi, în jurul tău, figuri acrite, scârbite, încrâncenate, netolerante, pierdute? Astea sunt deja clişee.
Şi, de ceva vreme, mă tot întreb: De ce n-am plecat din ţara asta, atunci când lucrul ăsta părea mai facil? Nu ştiu unde, undeva, unde există civilizaţie şi bun simţ şi siguranţă şi unde eşti lăsat să-ţi vezi de treaba ta. Adică, oriunde, numai să nu fi rămas aici…
Din păcate…
„Ce dacă vine primăvara?!/Atâta iarnă e în noi…”
Din categoria gânduri
În zăvoiul din oraş,
într-un „bloc” cu scoarţă,
s-au mutat, la ultimul etaj,
un veveriţoi şi a lui soaţă.
Îs veveriţe cu blazon:
El – Viorel, ea – Mariana,
Ea – roşcată, el – maron,
îşi poartă cu mândrie blana.
Cozi stufoase, urechi ascuţite,
ochişorii – boabe de piper:
veveriţele cele nou sosite
au făcut senzaţie-n cartier.
Copiii vin cu buzunare pline,
se adună la copacul cel faimos,
întind mânuţa cu nuci şi alune,
iar veveriţele apucă tacticos.
Şi fug, zglobii, cu ele-ntre lăbuţe,
în căsuţa lor din copăcel,
copiii râd şi bat din pălmuţe,
strigând: „aici, Mariana! aici Viorel!”
Drumul lor e-un du-te-vino,
dar veveriţele sunt fericite,
cămara le e din ce în ce mai plină,
astfel că ţopăie neobosite.
Din categoria poezii pentru copii
Cam aşa arată cocteilul de putere al lui Batman, la masa de dimineaţă, într-un moment în care poetul meu mofturos a decis „să mai facă o pauză de banane”. Ei, şi merele, dacă nu sunt roşii, au o hibă… Aşa că, hai să vedem, cine-i mai tare? Mofturile tale sau cocteilul meu? Ghiciţi ce s-a-ntâmplat?
Din categoria mancarea cea de toate zilele
Noapte bună, copilaş,
dormi uşor,
iar de sus, un îngeraş,
îţi va cânta pe-un norişor:
„Noapte bună, puişor,
să visezi frumos,
noapte bună, somn uşor,
legănat duios!
Soarele, de dimineaţă,
te va mângâia,
o nouă zi, plină de viaţă,
te va-ntâmpina!”
Noapte bună, copilaş….
Din categoria poezii pentru copii
Colo-n vale, lângă lac,
Cât e ziua de lunguţă,
Cu o chitară, fără trac,
Dă concerte o broscuţă.
Oac, oac, oac, în la minor,
Cântă broscuţa la chitară,
Do, re, mi, fa, sol major
De dimineaţă, până-n seară.
Broscuţele toate, în jurul ei,
Ţopăie înveselite,
Un, doi, trei şi un, doi, trei,
Peştii stau şi ei s-asculte.
Nuferii zâmbesc în soare,
Fluturii se opresc şi ei.
Broscuţa-i vedetă mare,
Ai spectacol, vrei-nu vrei.
“Eu sunt broscuţa cea vestită,
Cântăreaţă sunt, de soi,
La, la, la şi-s fericită,
Cântecul meu e pentru voi.”
Cântă broscuţa cu mult avânt,
Privind spre fanii săi,
Iar ei dansează murmurând,
Distracţia e-n toi.
Din categoria poezii pentru copii
Un fluturaş obosit
S-a oprit din zborul lui,
Pe-un fir de iarbă încolţit,
Privind in jurul lui, hai-hui.
A-nceput să plângă fluturaşul
De aripile i se scuturau,
Nici nu mai semăna cu poznaşul
Pe care, ieri, părinţii îl dojeneau.
Lângă el, se opreşte o albinuţă
Ce se apropie tiptil-tiptil,
“-De ce plângi, draguţă,
Cu aşa lacrimi, ca de copil?”
“Of, of, of, sunt necăjit,
Zborul a fost prea lung,
Sunt obosit, m-am rătăcit,
La mama vreau s-ajung!”
“Ei, vezi, dragul meu,
Dacă n-asculţi de părinţi?
Acum, am să te ajut eu
Dar trebuie să-mi promiţi:
Că vei fi ascultător
Şi nu-i vei mai supăra
Pe părinţi iar sfatul lor
Mereu îl vei urma!”
“- Promit, răspunse suspinând,
Am învăţat lecţia
N-o să-i mai supăr pe părinţi, nicicând,
Du-mă, te rog, la mama!”
Din categoria poezii pentru copii
Dragul meu, Înger păzitor,
Mama îmi spune mereu,
Să te chem în ajutor,
Atunci când îmi este greu.
„- Să nu uiţi, copilul meu,
Îmi spune mama, în fiecare seară,
Îngeraşul este de la Dumnezeu,
Tu doar cheamă-l şi el o să apară.
Şi, dragul mamei copilaş,
Continuă mama, cu glas duios,
Când îl chemi pe Îngeraş,
Tu să-i mulţumeşti pios
Pentru că eşti cuminte şi frumos,
Pentru că iubeşti şi eşti iubit,
Că eşti mare, sănătos
Şi creşti fericit.”
De aceea, Îngeraşul meu,
Te chem, acum, în preajma mea,
Să vă mulţumesc ţie şi lui Dumnezeu,
Aşa cum m-a învăţat mama.
Din categoria poezii pentru copii
De 8 Martie, mămica mea,
Tot cerul ţi-aş da în dar
Şi aş mai vrea, de s-ar putea,
Să te port în buzunar,
Ca pe o sfântă icoană,
Să-mi fii înger păzitor,
Să te port la inimioară,
Să m-ajuţi, când vreau sa zbor!
Din categoria poezii pentru copii, poezii pentru mama
Uneori,
aş pleca să mor puţin…
atât cât să mă odihnesc o clipă…
Mi-aş elibera sufletul,
din colivia trupului
şi i-aş şopti să zboare
într-o pădure de mesteceni.
I-aş spune să atingă cerul
cu vârful aripilor,
să îmbrăţişeze soarele,
să-l caute pe Dumnezeu
şi să-l întrebe vrute şi nevrute,
pentru ca, mai apoi,
să ademenească luceafărul
şi să culeagă stelele.
Uneori,
aş pleca să mor puţin…
atât cât să mă odihnesc o clipă…
Vă privesc
şi mă dor amintirile
din ochii voştri
şi timpul
cuibărit la tâmple.
Vă iau sufletele
în căuşul palmei
şi le mângâi
duios şi cu teama
de a nu le răni.
Îngenunchez
să vă sărut mâinile
şi vi le primenesc
cu lacrimile mele.
Voi mă priviţi blajin
şi mă sărutaţi
pe creştet.
Din zâmbetele voastre,
îmi picură, în suflet,
binecuvântări…
Din categoria poezii
Ne naştem atât de vii
Şi trăim atât de amorţit,
Încătuşaţi în blocurile gri,
Într-un oraş mizer şi prăfuit.
Cum am ajuns aici,
Acum, nici nu mai ştim,
Cu visuri mari dar cu paşi mici
Ne-am oprit aici ca să murim.
Ne este frică dar, mai rău ca proştii,
Nu mai ştim drumul înapoi,
Îi împovărăm, însă, pe copiii noştri
Să ardă ei, ce avem de ars în noi.
Ne plângem neputinţa,
Oricui vrea să ne asculte,
Ne înăbuşim dorinţa
În câteva versuri mute.
Îngenunchem, a rugăciune,
Pe Dumnezeu îl luăm părtaş
Şi aşteptăm să facă o minune,
Pe care o cerem, pe bani, printr-un răvaş.
Murim încet, nevenindu-ne vremea,
Aşa, calm şi calculat,
Ascunzându-ne, în suflete, durerea
Şi renunţând să- ntrebăm cum s-a-ntâmplat.
Mă dor pleoapele
de greutatea timpului
ce-mi trece prin pupile
şi-mi plânge lacrima
prăfuită, pe obrazul nins
de prea multele clipe
murinde în durere.
Îmi îngheaţă privirea
sub patina timpului
ce-şi revarsă trecerea
peste sufletul meu,
aşteptând în gara
efemerelor minute de visare
ce-mi sunt îngăduite…
Îmi întorc, atunci, privirea
în mine
şi ea se scurge tăcută,
din ce în ce mai tăcută,
în cupa transparentă
a sufletului meu.
Mirările mele
mă hăituiesc neobosite
şi eu alerg pierdută
printre întrebări nepuse…
negândite…
şi mă dor pleoapele,
de la atâta alergat
şi mâinile mă dor,
de la atâta frământat
de cuvinte şi de visuri
rătăcite…
Iar sufletul…
Sufletul mi se chirceşte
neputincios
în gândurile de altădată,
încet, picătură cu picătură,
pagină cu pagină,
scrisă sau nescrisă,
metodic şi dureros.
Şi, cu cât vreau mai mult să scap
din acest maraton fără final,
mirările mele
şi intrebările
şi visurile rătăcite
devin şi mai acute
şi mai neobosite…
Timpul îşi scrie memoriile
pe sufletul meu,
scrijelind fără milă.
Sufletul meu,
un librar bătrân,
le înmănunchează
într-un buchet
cu miros arhaic.
Cerul îşi scutură lacrimile
pe umerii mei,
plângându-şi infinitatea.
Umerii mei,
cărăuşi obosiţi,
le-mpletesc
într-un curcubeu.
Vântul îşi deapănă poveştile
pe cărarea anilor mei.
Anii mei…
mărgele înşirate
la răscruce..
Te naşti şi mori.
Început şi sfârşit.
Între ele, clipa
Şi zbaterea şi lupta,
Speranţa şi suspinul,
Urcuşul şi declinul.
Te naşti, ca să mori.
Îngenunchezi. Şi zbori.
Te rogi… şi taci…
Mori, ca să te naşti…
Mami, te iubesc
şi eşti mai frumoasă ca cerul.
Din categoria poezii pentru mami, poeziile lui Victor
De voi pleca fără să-ţi spun,
Tu să nu-mi cauţi vină,
Mă voi întoarce un om mai bun,
Şi, poate, mai senină.
Voi trece, mai întâi, prin iad,
Spre a-mi mistui păcatul
Şi mai mult de-atât de n-am să cad,
Îmi voi duce-n spate veacul.
Mă voi ruga la îngeri şi la zei
Să-mi lumineze calea,
Voi vinde vise pe doi lei,
Spre a-mi uşura povara.
Voi călători, apoi, prin galaxii,
Ca-ntr-o purificare mai bizară
Şi, când voi putea, voi reveni
Cu prima cursă interstelară.
Vom lua-o, iar, de la-nceput,
Într-o sfântă cununie,
Ne vom iubi cuminte şi mai mult
Şi vom ramâne-mbrăţişaţi pentru vecie…
Din categoria poezii, poezii de dragoste
Azi, m-am primenit.
Şşşşt…!!!!!!!
Am vrut să păcălesc timpul.
Mi-am prins stele-n păr,
la urechi, soarele şi luna.
Mi-am înlocuit lentilele de contact
cu două picături de infinit,
iar buzele le-am transformat în cuvinte.
Mi-am atârnat, la gât, cerul
şi la brâu, m-am încins cu marea.
Mâinile – luuungi cărări către soare,
picioarele – păsări călătoare.
Şi, mândră de opera mea,
l-am strigat… pe el… timpul.
Nici nu s-a obosit să se arate.
Doar mi-a răspuns:
„Poate m-ai fi păcălit dar…sufletul?!”
Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii
E linişte la Curtea Marţială,
Cu toţii stau, nerăbdători, în sală,
Aşteaptă condamnaţii şi sentinţe,
Privesc în jur şi caută referinţe.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla,
Cine a greşit şi care-i va fi pedeapsa,
Se privesc, cu toţii, bănuitori,
Dar dau din cap atotcunoscători.
„- Să vă ridicaţi, vă rog – anunţă aprodul,
Va intra în sală judecătorul!”
Şi, apoi, cu degetu’ spre mine arată
„- Numele tău, să-l spui, deîndată!”
„- Femeie”, zic, ridicându-mă-n picioare,
Cu toţii-mi aruncă priviri iscoditoare
„Cine-i, ce-a făcut?”, se aude-n şoaptă.
„- Femeie, mă numesc şi mă declar vinovată.
Da, am strâns lacrimile tuturor,
Ale mamei, ale pruncilor – ale oamenilor -,
Le-am transformat în ape curgătoare
Şi le-am lăsat să curgă-n zare.
Da, am şoptit poezii în amurg, târziu,
Am alungat boli şi m-am rugat, eu ştiu,
Am desenat zâmbete pe nori,
De toate-s vinovată, dar îndurare voi!”
Judecătorul mă priveşte inert,
Ascultă, cântăreşte şi, apoi, dispune, încet:
„- De toate astea, da, eşti vinovată
La iubire, vei fi condamnată!”
Din categoria poezii
Aud cum trece timpul
pe cărarea dintre lumi.
Îi văd paşii pe piele,
îi miros adierea
şi, aproape, îi simt gustul
în palme.
De afară, luna cea nouă
mă priveşte strâmb şi nepăsător.
Ţipătul păsării de noapte
sfâşâie ploaia din depărtare.
Pe un nor,
Dumnezeu tocmai a încheiat
ultima pagină
din registrul unic de control.
Închid fereastra…
Şi ascult cum trece timpul.
Am obosit…
Mă aşez pe o margine de lume,
să-mi odihnesc gândurile.
Ţipătul lumii, însă, îmi sfâşie carnea
ca o felină înfometată.
Vreau să fug…
Un copil desculţ se opreşte lângă mine,
îmi arată cu degetul luna
şi râde ştirb.
Îi este foame…
Întind mâna, o culeg
şi i-o aşez în palme.
Copilul muşcă din lună, cu poftă,
ca dintr-un măr copt.
Şi râde ştirb…
Îşi cuibăreşte mâna în palma mea
şi-mi face semn să-l urmez.
Nu pot să mă mişc.
Mi-au crescut rădăcini
în această margine de lume.
Vreau să plâng
dar ochii i-am dat în schimbul lunii.
Copilul mă sărută pe frunte,
îmi mângâie rănile
şi mi se aşează în poală.
A adormit…
Shshtt, voi, gânduri rătăcite
şi, tu, lume nebună,
doarme un copil,
pe-o margine de lună.
Din categoria poezii
Am legat primăvara la ochi,
ca într-un joc
de-a baba-oarba.
M-am apropiat, încetişor
şi i-am spus
cât e de frumoasă.
Ea a zâmbit
ca o femeie cochetă
şi mi-a nins petale în suflet.
Mi-a prins fluturi în păr
şi mi-a mângâiat obrazul
cu adieri blânde.
M-a luat de mână, delicat
şi m-a plimbat prin crânguri.
Aşa, legată la ochi, cum era,
însufleţea fiecare colţişor
şi râdea…
Râdea mult şi voios.
Iar eu eram fericită,
ca atunci când mi-am născut băiatul.
Şi, de fericire, am luat primăvara
şi am dat-o în dar,
copilului meu.
Din categoria poezii
Aş vrea să cresc până la cer
şi să mângâi stelele.
Din categoria poeziile lui Victor
Mami,
te arunc în iubire,
să fii fericită şi frumoasă.
Din categoria poezii pentru mami, poeziile lui Victor
Mami, te iubesc
şi când sunt fericit,
mă transform în zâmbetul tău.
Din categoria poezii pentru mami, poeziile lui Victor
Mami, te iubesc şi aş face orice/când sunt fericit, mă transform într-un zâmbet de pisică”.
Din categoria poezii pentru mami, poeziile lui Victor
Trăia odată, ca niciodată,
Într-o ţară îndepărtată,
Într-un palat de ciocolată,
O steluţă fermecată.
Când seara, uşor, se lăsa,
Steluţa-n zbor pornea,
Pe copii îi căuta
Şi visurile le-mplinea.
În zborul ei, însă, steluţa
Niciodată nu uita
Să-şi viziteze bunicuţa,
Ce-n altă ţară locuia.
Bunicuţa o aştepta fericită,
Cu tolba de poveşti pregătită,
Şi, pentru fiecare dorinţă-mplinită,
Steluţa primea … câte-o clătită.
Din categoria poezii pentru copii
Noaptebunacopii's Blog 