… la „cinematografele” vieţii politice:
„Răzbunarea lui IRI: <mă fac primar!>”
„Lăzăroiu se întoarce: poveşti din viitor”
„S-o facem cu Udrea: ieşirea din criză”
„Cristian nu se Preda, Năstase îl încurca”
„Vasile se b(l)agă la înaintare”.
Intrarea NU este liberă: aici sunt banii d-voastră!
A fost odată, ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată o prinţesă, pe numele ei, „ŢARA„. Fusese frumoasă şi bogată, cândva. Numai că un zmeu fioros o ţinuse captivă zeci de ani şi-i jefuise toate comorile. Când, în sfârşit, oştenii ei au eliberat-o, unii chiar cu preţul vieţii, Ţara era o prinţesă săracă, speriată, dezorientată. Nu ştia ce are de făcut şi încotro să se îndrepte. Ştia un singur lucru. Avea nevoie de ajutor şi, mai presus de toate, ştia că nu trebuia să-şi dea puţinele comori ce-i mai rămăseseră pe mâinile unuia singur. Printre ce-i mai rămăsese, era şi o flotă. A întrebat prinţesa în stânga şi în dreapta, cine ar fi mai potrivit să aibă grijă de flotă şi răspunsul a venit prompt: un vaporean. Zis şi făcut. Vaporeanul deveni căpitan. Numai că, plictisit de familiaritatea jucăriilor ce i se încredinţaseră şi pentru că dorinţele lui erau „multe şi cornute”, hotărî s-o vândă şi să-şi cumpere alte jucării. Ţara nu spuse nimic. Era, în continuare, derutată. Gândea că ştie el ce face şi, mai mult decât atât, începu să-l îndrăgească. Nu-i vorbă, că şi el o copleşea cu vorbe meşteşugite şi cu jurăminte, că-i vrea binele, că şi-ar da şi viaţa pentru ea, că ar face atâtea de dragul ei, dar nu-l lasă duşmanii, încât prinţesa, cum-necum, îl îndrăgi mai mult şi mai mult, până când se hotărî să şi-l facă soţ şi să i se supună cu totul. Nu ştia nimeni ce s-o fi atras: vorbele-i meşteşugite, pleata rebelă ce flutura în vânt sau, poate, flacăra violet din privirea-i indecisă. De altfel, privirea era singurul lucru indecis la vaporean. Numai că, în secret, vaporeanul era îndrăgostit de „blonda de la drept”.
Uşor, uşor, noul prinţ se instală cu toată-i gaşca la palat şi-ncepu să taie în stânga şi-n dreapta. Ţara era din ce în ce mai supusă. De ce oare? Îi era teamă să fie ea însăşi, îi fusese răpită această calitate, până la anihilare.
Prinţul îşi dori, din nou, o navă. Propria lui navă. Aşa că transformă palatul în vapor şi-ncepu să plece peste mări şi ţări, fără ţinte exacte, în derivă, cu prinţesă cu tot, pe care o închisese într-o cameră micuţă, undeva sub cală.
Biata prinţesă! Din nou trădată, prădată şi răpită. Visul secret al vaporeanului era să fie pirat. Şi se făcu pirat. Ţara era în agonie! Din când în când i se aude strigătul slab:
„Opreşte, Nae, vaporul, opreşte că ne scufundăm!”N.B. Prezenta poveste este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.
Noaptebunacopii's Blog 