Pe-o clapă de pian

A mai trecut un an.
Pe-o clapă de pian,
s-a mai cântat o notă
din viaţa-mi imperfectă.

A mai bătut un gong
şi s-a mai scris un song,
s-a stins, din nou, lumina
şi-a coborât cortina.

Înc-o privire în oglindă,
încă un vis să mă cuprindă,
la corsaj, înc-o speranţă
un an trecut, crâmpei de viaţă.

Va mai veni un an.
Pe-o clapă de pian,
se va mai cânta o notă
din viaţa-mi… imperfectă.

Închin, în cinstea voastră, un pahar cu vin, vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc, tuturor celor ce treceţi pe aici, un AN NOU MAI MULT DECÂT PERFECT!

http://adapavel.wordpress.com/2010/12/29/amenintari/

http://www.adibontea.com/2010/11/26/apus-de-noiembrie/

http://carmen76negoita.wordpress.com/2010/12/22/update-la-paveste-fara-sfarsit-medieval-story/

http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/12/24/mos-craciun-revine/

http://pazniculdenoapte.blogspot.com/2010/12/braille-ul-te-vrea-aproape.html

http://zaqk.wordpress.com/2010/12/29/pizza/

http://alexandrescudaniela.com/casa-stan-si-week-endul-nostru-de-vis-1/

http://anausca.wordpress.com/2010/12/27/detoxifiere/

http://anaveronica.wordpress.com/2010/12/25/petrecerea-din-ajunul-craciunului/

http://andreihappyday.wordpress.com/2010/12/28/impas-inainte-impas-inapoi/

http://blog-pierdut.blogspot.com/2010/04/independent-de-blog.html

http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2010/12/30/fuse-si-se-duse-next/

http://bogdanonin.blogspot.com/2010/12/cateva-cuvinte.html

http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/12/craciun-fericit.html

http://bucurvictor.wordpress.com/2010/12/29/andar-constracsan/

http://caius67.wordpress.com/2010/12/29/colectionara-de-cosmaruri-–-37/

http://calinhera.wordpress.com/2010/12/29/adevarul-despre-mighty-beanz/

http://cartidragi.blogspot.com/2010/12/pentru-cine-stie-ca-universul-e-magic.html

http://cristiandima.wordpress.com/2010/12/30/nabadaiosu-is-mj/

http://desprecancer.com/2010/12/28/natura-nu-stie-carte.html

http://dmd-suflet.blogspot.com/2010/12/cand-ai.html

http://eclpsademart.wordpress.com/2010/12/24/pentru-voi/

http://gabitzu.eu/2010/12/2047/

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/12/28/anul-nou/

http://gabrielailies.wordpress.com/2010/12/24/raza-cerului-senin/

http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/12/29/kitschura/

http://ganduripentrunoi.wordpress.com/2010/10/16/o-zi-cu-cfr/

http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/12/29/colt-de-cer-3/

http://griska.wordpress.com/2010/12/24/colindatori-miaunatori/

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/12/saracilor-ce-va-lipseste.html

http://injineru.blogspot.com/2010/12/supravietuitor.html

http://ioanbistriteanul.ro/?p=1780

http://ioanuscateol.wordpress.com/2010/12/12/comentarii-la-cartea-cantarea-cantarilor-–-8/

http://ivanuska.wordpress.com/2010/12/29/bilant-pozitiv/

http://jumatati.blogspot.com/2010/12/fotografia.html

http://jurnalulmissouri.blogspot.com/2010/12/cum-sa-cuceresti-o-cutie-in-trei-pasi.html

http://linkping.wordpress.com/2010/12/24/elucubratii-naparstocii/

http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/12/30/certitudine/

http://mariannicolescu.wordpress.com/2010/12/15/iisus-azi-s-a-nascut-de-marian-nicolescu/

http://mesterulmanole.wordpress.com/2010/12/29/ioane-ioane/

http://mirelapete.dexign.ro/2010/12/daca-n-ați-facut-asta-de-craciun/

http://mtorsan.blogspot.com/2010/12/clientul-nostru.html

http://neinteles.wordpress.com/2010/12/25/s-a-sfarsit/

http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/12/18/derdelus/

http://paulgabor.com/2010/12/21/se-spune-ca-oamenii-care-trebuie-sa-se-gaseasca-o-vor-face-in-orice-conditii-chiar-si-peste-ani-peste-riduri-cu-sau-fara-cupon-de-pensie-cu-sau-fara-panteon/

http://pisicaroz.ro/2010/12/top-10-desene-animate-din-copilarie-cartoon-network-edition/

http://poezieromaneasca.wordpress.com/2010/12/29/poemele-din-dreptul-inimii-de-ottilia-ardeleanu/

http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/12/29/pasiuni-si-30-minute-de-liniste/

http://primadona25.wordpress.com/2010/12/17/intoarcerea-la-instincte-primare/

http://proatitudine.ro/educatie/1071/

http://puzderiedevise.wordpress.com/2010/12/26/agonia-unei-iluzii/

http://redsky2010.wordpress.com/2010/12/30/relatia-mea-speciala-cu-scarile/

http://relaxare.wordpress.com/2010/12/27/sarbatori-de-iarna-in-bucovina-2010/

http://shorichitz.blogspot.com/2010/12/craciun.html

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2010/12/29/rds-și-atat/

http://starsgatescopiiimarisimici.blogspot.com/2010/12/m-am-intors.html

http://stropidesuflet.wordpress.com/2010/12/17/serbare-de-mos-craciun-in-sat/

http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/12/29/vreau-sa-nu-mai-vreau-vreau/

http://suzimuziatelier.blogspot.com/2010/12/party-time.html

http://teonegura.wordpress.com/2010/12/30/de-as-avea/

http://totuldesprecopii.wordpress.com/2010/12/29/model-de-invitatie-pentru-zi-de-nastere-48/

http://traumkidu.wordpress.com/2010/12/29/adevaratul-colind/

http://vanillamoon.wordpress.com/2010/12/29/rezumat-2010/

http://www.cojocarii.ro/2010/12/23/tentativa-de-suicid-la-parlament/

http://www.crixti.net/2010/12/huidu-blog-wwwserbanhuiduro.html

http://www.gabrielaneagu.info/2010/12/28/un-gand-la-ceas-de-seara-3/

http://www.globe-trotter.ro/ziaruldela5/2010/12/30/mehr-licht/

http://www.malli.ro/2010/12/29/malli-poirot/

http://paulbalanca.blogspot.com/2010/12/paralogica.html

http://tocanadecuvinte.blogspot.com/2010/12/hai-cu-buna-dimineeeaaaata-la-mosh-ajun.html

http://zbateri.blogspot.com/2010/12/imblanzitoarea-de-unghiuri.html

http://pegas-motorizat.blogspot.com/2010/12/mesaj-pentru-sefu.html

http://www.paracetalol.ro/imagini-tari/prinselea-cu-pedobear/

Când e iarnă, dragul mamei…

Dragul meu, copilaş,
vino cu mama, mintenaş,
să-ţi arăt ce s-a-ntâmplat,
acum, că toamna a plecat:

Iarna, mândră crăiasă
şi-a făcut culcuş pe casă
şi-n grădina ce, altădată,
era atât de colorată.

Fulgi mici şi argintii
dansează-n aer, mii şi mii,
pe năsuc ni se lipesc
şi, tot acolo, se topesc.

Alţii, chiar mai jucăuşi,
apar dansând, acuş-acuş,
se strâng cu toţii, laolaltă
şi natura o-mbracă-ndată,

în strai alb şi pufos,
ca-ntr-un cojocel gros,
s-o apere de gerul care
vrea să-ngheţe totu-n cale.

Săniuţa cea sprinţară
pe derdeluş, voioasă zboară,
copiii, fericiţi, zglobii
stau la joacă-ntreaga zi.

Moş Nicolae şi Moş Crăciun
vin cu daruri în Ajun,
pentru copiii cei cuminţi
ce-au ascultat de părinţi.

Iarna este, acum, regină
pentru trei luni. Apoi, primăvara o să vină.
Dar asta, dragul mamei,
e o altă poveste. Va veni şi vremea ei.

D’ale lui Victor – Moş Crăciun, deconspirat

De Crăciun, am fost la părinţii noştri, atât ai mei, cât şi ai soţului meu. Ajunul l-am petrecut la socrii mei. Deci, Moş Crăciun acolo ne-a căutat, mai ales pe Victor. Pentru că soacrei mele tare mult îi place rolul acesta, am decis să fie ea „Moş Crăciun.” Zis şi făcut. Aşa că am pornit la deghizat: jos cercei, lănţişoare, machiaj, pus costum, fes, barbă, obraji şi nas roşu, sacul cu cadouri. Desigur, buni G. – soacra – a trebuit să plece să-l aducă pe Moşul. Numai că, nu ştiu cum, nu s-au întâlnit şi a trebuit să-i deschid eu uşa Moşului şi să-l invit în sufragerie. Victor s-a emoţionat imediat şi a venit la mine. Simţeam cum îi bate inimioara, ca o pasăre speriată. Cu toate acestea, îl cerceta cu mare atenţie pe Moş Crăciun. I-am cântat împreună un colind, după care, fiecare ne-am primit cadourile. După ce şi l-a primit pe al lui, s-a dus la taică-său şi i-a şoptit:
– Tati, Moşul ăsta seamănă cu buni. De fapt, cred că e chiar buni, că, uite, are barbă falsă!
Moş Crăciun a plecat cu un: „Ho-ho-ho, am plecat dragul moşului!”, cât s-a putut de „masculin”.
Eu l-am condus la uşă şi am plecat, bineînţeles, după buni care se „rătăcise”. Odată recuperată, a fost „apostrofată” de către toţi:
-Buni, unde ai fost, că a venit Moşul şi nu te-a găsit?
Victor, însă, îi zice:
– Degeaba, că buni a fost Moş Crăciun!
A trebuit să-i explicăm că, în timp ce noi eram pe drum, venind de la Bucureşti, moşul a venit, nu ne-a găsit, i-a lăsat bunicii cadourile şi un costum ca al lui şi a rugat-o să-l ajute.
Nu cred că am fost prea convingători.
În seara de Crăciun, Victor o roagă pe buni să-şi pună costumul Moşului, din nou şi să joace „sceneta” încă o dată. Ceea ce buni a şi executat, evident. După ce sceneta a luat sfârşit şi Moşul a redevenit buni, Victor îi zice:
-Buni, unde ai fost că a venit Moş Crăciun şi nu te-a găsit!

În cutiuţe mici, de argint

Pentru că este primul Crăciun pe care îl sărbătoresc alături de voi şi pentru că tocmai ce am absolvit, cu coroniţă, şcoala de mesageri, Moş Crăciun, a lăsat sub bradul meu, pentru voi, azi, în Ajun, cutiuţe mici, de argint, bătute cu perle de suflet, cu îmbrăţişări şi multă dragoste.

Pentru toţi cei ce îmi treceţi pragul, primiţi câte o cutiuţă cu dragoste:

http://adapavel.wordpress.com/2010/12/23/cu-colindul/

http://www.adibontea.com/2010/11/26/apus-de-noiembrie/

http://carmen76negoita.wordpress.com/2010/12/22/update-la-paveste-fara-sfarsit-medieval-story/

http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/12/24/mos-craciun-revine/

http://pazniculdenoapte.blogspot.com/2010/12/saritorii-in-gol.html

http://zaqk.wordpress.com/2010/12/22/perioada-spalarii-creierilor/

http://alexandrescudaniela.com/casa-stan-si-week-endul-nostru-de-vis-1/

http://anausca.wordpress.com/2010/12/06/dupa-fapta/

http://anaveronica.wordpress.com/2010/12/24/sarbatori-fericite-3/

http://andreihappyday.wordpress.com/2010/12/22/renastere-psaltirea-primelor-iubiri/

http://blog-pierdut.blogspot.com/2010/04/independent-de-blog.html

http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2010/12/24/teracota-strikes-back-ciorba-groasa-cu-iaurt-si-ceva-proteine-cocosate/

http://bogdanonin.blogspot.com/2010/12/salt-in-gol.html

http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/12/craciun-fericit.html

http://bucurvictor.wordpress.com/2010/12/22/libertatea-de-exprimare/

http://caius67.wordpress.com/2010/12/24/colectionara-de-cosmaruri-–-33/

http://calinhera.wordpress.com/2010/12/24/colindet-remember/

http://cartidragi.blogspot.com/2010/12/100.html

http://tanar-cititor.eu/iulian-costache-distins-cu-premiul-„lucian-blaga”/

http://cristiandima.wordpress.com/2010/12/23/nabadaiosu-la-colinda/

http://daniotil.ro/2010/11/iarna-e-departe/

http://desprecancer.com/2010/12/22/schimbarea-la-fata.html

http://dmd-suflet.blogspot.com/2010/12/craciun-fericit.html

http://eclpsademart.wordpress.com/2010/12/24/pentru-voi/

http://edituramateescu.wordpress.com/2010/12/20/copilul-din-suflet/

http://laurafrunza.com/2010/12/23/fursecuri-cu-ciocolata-si-menta/

http://gabitzu.eu/2010/12/atat-de-liniste/

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/12/23/romania-la-majorat/

http://gabrielailies.wordpress.com/2010/12/22/cargo-urare/

http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/12/20/cu-viteza-unui-dop-de-sampanie/

http://ganduripentrunoi.wordpress.com/2010/10/16/o-zi-cu-cfr/

http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/12/23/totul-pana-la-virgula/

http://griska.wordpress.com/2010/12/24/colindatori-miaunatori/

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/12/in-vis-de-copil.html

http://injineru.blogspot.com/2010/12/sarbatori.html

http://ioanbistriteanul.ro/?p=1778

http://ivanuska.wordpress.com/2010/12/24/in-seara-de-ajun/

http://jumatati.blogspot.com/2010/12/ghicitoare.html

http://linkping.wordpress.com/2010/12/15/invitatie-la-dans/

http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/12/24/hibernal/

http://magdalas.wordpress.com/2010/12/06/the-pianist/

http://mariannicolescu.wordpress.com/2010/12/15/iisus-azi-s-a-nascut-de-marian-nicolescu/

http://mirelapete.dexign.ro/2010/12/dexign-va-ureaza-sarbatori-fericite/

http://mtorsan.blogspot.com/2010/12/fie-cacraciunul.html

http://neinteles.wordpress.com/2010/12/12/sperante/

http://onlycontrovento.wordpress.com/2010/12/24/craciun-fericit/

http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/12/18/derdelus/

http://paulgabor.com/2010/12/21/se-spune-ca-oamenii-care-trebuie-sa-se-gaseasca-o-vor-face-in-orice-conditii-chiar-si-peste-ani-peste-riduri-cu-sau-fara-cupon-de-pensie-cu-sau-fara-panteon/

http://pisicaroz.ro/2010/12/top-10-desene-animate-din-copilarie-cartoon-network-edition/

http://poezieromaneasca.wordpress.com/2010/12/24/acum-cateva-minute-de-ottilia-ardeleanu/

http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/12/23/daria-si-colindatorii/

http://primadona25.wordpress.com/2010/12/17/intoarcerea-la-instincte-primare/

http://proatitudine.ro/educatie/romania-intre-indiferența-și-martiraj/

http://puzderiedevise.wordpress.com/2010/12/19/ninge-peste-mizeria-lumii/

http://redsky2010.wordpress.com/2010/12/24/craciun-fericit/

http://relaxare.wordpress.com/2010/12/23/cei-patru-magi/

http://shorichitz.blogspot.com/2010/12/decoratiuni-de-craciun.html

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2010/12/24/dubla-aniversare/

http://starsgatescopiiimarisimici.blogspot.com/2010/12/un-gest.html

http://stropidesuflet.wordpress.com/2010/12/17/serbare-de-mos-craciun-in-sat/

http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/12/23/maine-o-sa-se-termine/

http://suzimuziatelier.blogspot.com/2010/12/white-christmas.html

http://teonegura.wordpress.com/2010/12/23/de-mos-craciun/

http://totuldesprecopii.wordpress.com/2010/12/21/model-de-invitatie-pentru-zi-de-nastere-40/

http://vanillamoon.wordpress.com/2010/12/23/iubire/

http://www.cojocarii.ro/2010/12/23/tentativa-de-suicid-la-parlament/

http://www.gabrielaneagu.info/2010/12/23/seara-de-folk-6/

http://www.globe-trotter.ro/ziaruldela5/2010/12/24/sa-credem-doar-astazi-in-minuni/

http://paulbalanca.blogspot.com/2010/12/una-pe-zi-de-paul.html

http://tocanadecuvinte.blogspot.com/2010/12/discutii-pe-marginea-unui-glob.html

http://zbateri.blogspot.com/2010/12/brazii-ca-brazii.html

http://diversediversificate.wordpress.com/2010/12/24/craciun-fericit/

Copiii tuturor, copiii nimănui

Am ajuns acasă şi mi-am strâns copilul în braţe. Cu sufletul tremurând. Şi i-am mulţumit, din nou, lui Dumnezeu, pentru că îl am, că este sănătos, pentru că pot să-l ţin în braţe. Pe ei, nu are cine. Sunt copii speciali, cu nevoi speciale. Nu au greşit cu nimic, dar faţă de ei s-a greşit fundamental. Încă de la naştere. Sunt altfel. Dar, din păcate, nu în sensul bun. Sunt orfani şi bolnavi: cu grave deficienţe fizice şi psihice. Când am ajuns acolo, cu tot ceea ce au donat prietenii şi familia mea, ne-au ieşit bucuroşi în cale şi ne-au ajutat la căratul bagajelor. Erau fericiţi că cineva venise să-i vadă şi să le dăruiască ceva. Ne-au colindat. Au învăţat poezii special pentru noi. Dar s-au emoţionat şi nu le-au putut spune până la capăt. I-am aplaudat din toată inima. Să vă mai spun că m-am abţinut cu greu să nu izbucnesc în plâns? Chiar şi soţul meu. Cu toate problemele lor, sunt nişte copii frumoşi. 12 băieţi, de la 3 la 16 ani. Doi sunt imobilizaţi la pat, dintre care unul, de 5 ani, complet paralizat şi atrofiat. Imaginea lui ne-a sfâşiat sufletul. Copilul acela nu trăia. Respira şi-atât. Celălalt, de 15 ani, cred că avea hidrocefalie. Nu mă pricep prea bine şi personalul nu mi-a dezvăluit nicio informaţie, pentru că sunt ţinuţi de clauza de confidenţialitate. Doar ce pot eu aprecia, văzându-i. Ceilalţi aveau diferite alte dizabilităţi.
Mi-este foarte greu să descriu ce am simţit acolo. Dar bucuria lor sinceră şi copleşitoare, când au primit hăinuţele şi jucăriile, precum şi produsele alimentare, dulciurile, mi-a inundat inima. Unul s-a apropiat de mine,  m-a mângâiat şi m-a pupat pe păr. Timid şi parcă din altă lume. Toţi s-au manifestat într-un fel sau altul. Ne-au înconjurat, s-au prezentat, ne-au luat de mână, ne-au mulţumit.
Gazdele noastre, de aseară, d-nele Melania Tiţă – asistentă medicală şi Geta, ne-au arătat căsuţa acestor copii: patru dormitoare, un living, bucătărie, spălătorie. Casa a fost construită şi dotată din fonduri PHARE, acum peste 10 ani, cred. Tot de 10 ani lucrează şi Melania acolo. Este o muncă titanică şi-ţi trebuie tărie de caracter să poţi avea grijă de aceşti copii, zi de zi, să-i hrăneşti, să-i speli, să le fii aproape. Şi o fac cu dăruire. Sunt plătite cu câteva sute de lei pe lună. Din salariul lor, tot mai pot să le aducă acestor copii ce au nevoie şi nu primesc de la Primăria sectorului 1, sub a cărei tutelă funcţionează acest plasament: câte o jucărioară, şerveţele umede, pentru cei imobilizaţi la pat, etc. Totul se primeşte cu porţia aici şi la o anumită perioadă de timp. Din câte ştiu eu, dacă aş fi cerut pentru donaţii, o dovadă oficială, ştampilată, că le-au primit, acestea nu ar fi rămas în căsuţă, ci ar fi luat drumul unei magazii externe şi ar fi fost date cu porţia, cine ştie când şi cât. Aşa, le-am umplut frigiderul, cămara şi dulapurile de haine şi de jucării. Iar copiii s-au putut bucura de ele, fără condiţii şi restricţii. Pentru această bucurie, vreau să mulţumesc, cu toată dragostea mea, prietenilor ce au făcut-o posibilă: Marian Cruceru, Smaranda, Cezara, prof. Cristina Cioacă, fam. Doina şi Lucian Ghergheli, fam. Dana şi Florin Bodescu, fam. Sorin şi Dana Avram, fam. Ciuhăescu, Cristian Rill, precum şi familiei mele  – Marilena Onete, Mara Macovei, Tavi Angheluş, soacrei mele. Voi continua aceste campanii şi, de aceea, vă rog să fiţi alături de mine, de câte ori veţi putea, atât pentru aceşti băieţi, cât şi pentru alţi oameni aflaţi în nevoie.

Notă: poze nu am avut voie să fac.

D’ale lui Victor

Draga mea…

Eu, când strănut, strănut. Adică nu mă mulţumesc cu un strănut-două. Nu, frate, zici că sunt legate în serie.
Ei, bine, într-un acces din ăsta de strănutat, care, parcă, nu se mai termina, mă trezesc cu fi-meu că îmi zice, cu cea mai calmă şi suavă voce:
– Dra-ga meaaa, nu mai strănuta atât, că mă enervezi.

 

Direct la inimioară

– Mami, când eşti tu la serviciu şi eu la grădi şi-mi trimiţi pupicuri, să mi le trimiţi direct la inimioară, ca să nu mai stau eu să le aşez.

Viaţa cu gust de viaţă

– Tati, viaţa este gustoasă? îl întrebă Victor pe taică-său.
– Da, tati, viaţa este foarte gustoasă.
– Dar ce gust are?
Aici intervin eu, filozoafă:
– Uneori de lămâie, alteori de portocală…
– Nu, mami, viaţa are gust de viaţă.

Prima mea întâlnire cu Moş Gerilă

Pentru cei mai tineri, Moş Gerilă era Moş Crăciun. Pe vremea comuniştilor, nu aveam voie să-i spunem Moş Crăciun. Că atunci se întâmpla, mai exact în Ajunul Crăciunului anului 1979. Eu aveam 5 ani şi jumătate, fratele meu, Liviu, avea 4 ani. În acea seară, cam pe la orele 20, mama s-a gândit să ne înveţe cum şi cui să deschidem uşa, atunci când sună cineva. Şi, ca printr-o minune, în timp ce ne dădea explicaţiile necesare, s-a auzit soneria.
– Ei, haideţi acum, să vedem ce aţi învăţat, ne-a spus mama.
Noi am fugit spre uşă, am luat scaunul să ne uităm pe vizor, dar nu am văzut nimic, am întrebat cine este, iar răspunsul a fost:
– Moş Gerilăăă!
Ne-am uitat miraţi la mama, care ne-a spus că putem deschide şi, în cadrul uşii, şi-a făcut apariţia însuşi Moşul, cu un sac mare şi roşu în spate. Noi ne uitam la el cu ochii mari, cât cepele. După ce ne-am dezmeticit, l-am luat de mână şi l-am dus în camera noastră, i-am spus repede poeziile şi ne-am aşteptat cadourile. Nu mai ştiu exact ce a primit fratele meu, dar eu am primit un frumos set de cafea, cu ceşcuţe şi farfuriuţe foarte colorate.
Mai târziu, la doar câţiva ani, am aflat şi cine a fost Moşul nostru – un prieten de familie, dl. L.
Voi vă amintiţi prima voastră întâlnire cu Moş Gerilă/Moş Crăciun?

De ultimă oră şi URGENT!!!!

Tocmai  ce am aflat, de la o prietenă, despre Orfelinatul „Casa Buburuza”, din Bucureşti, str. Plaviei nr. 26-30, sectorul 1. În cadrul acestui orfelinat, tip plasament familial, finanţat de către Primăria sectorului 1, trăiesc 12 băieţi cu nevoi speciale (imobilizaţi la pat, sindrom Down, etc.), cu vârste cuprinse între 3 ani (un băieţel), 5 ani (2 băieţei, dintre care unul este imobilizat la pat) şi până la 16 ani, inclusiv. Fiica prietenei mele lucrează aici şi-i mărturisea că, anul acesta, Moş Crăciun nu are ce aduce acestor copii. Vă rog, din tot sufletul, pe toţi cei care puteţi să donaţi – orice, absolut orice – şi pentru aceşti copii, contactaţi-mă la nr. de telefon 0766.241.219, sau pe mail la adelaonete@gmail.com. Haideţi să ne strângem mai mulţi şi, cu câte puţin, fiecare, să ne gândim şi la aceşti copii, loviţi de viaţă, din toate părţile! Eu aştept un semn de la voi, vă mulţumesc şi mă înclin.

O altfel de zi…

Aşa cum stabiliserăm, ieri am fost la Valea Plopului. Am reuşit, în cele câteva zile de campanie, să strângem donaţii, începând de la haine şi încălţăminte (pt. nou născuţi, copii, adolescenţi, adulţi), jucării, până la detergenţi, prosoape, hârtie igienică, vase, mâncare (ulei, făină, zahăr, mazăre, orez, pastă de tomate, paste făinoase, stafide, alune, fructe, bomboane de pom, esenţe, drojdie, biscuiţi, etc.) Noi, echipa Onete – Victor (băieţelul meu), George (soţul meu), Marilena (cumnata mea) şi eu – vă mulţumim, din suflet, celor care aţi participat la această acţiune: Marian Cruceru (un foarte bun prieten, pe care l-am „câştigat” datorită blogului, ce  nu locuieşte în ţară, nu mă cunoaşte personal, dar care mi-a trimis o sumă de bani, pentru această cauză – mulţumesc pentru încredere, Marian), precum şi tuturor colegilor cumnatei mele, de la Institutul de Biologie Bucureşti (ale căror nume nu le-am aflat, din păcate. Ştiu doar numele doamnei care a organizat strângerea de lucruri, în cadrul instituţiei – Cristina Mihalcea şi, absolut întâmplător, am mai aflat un nume: Carmen Voichiţă.) În situaţia în care voi mai afla şi altele, voi face un update acestui articol.

Ajunşi la Valea Plopului, am găsit sute de copii, de toate vârstele şi nu numai. Era o mare agitaţie, întrucât, spre bucuria noastră, veniseră foarte mulţi alţi oameni cu diferite donaţii, iar copiii erau implicaţi în preluarea şi depozitarea cadourilor primite. Privindu-i, le puteai citi viaţa pe chipuri. Indiferent de vârstă, toţi aveau aceeaşi expresie, aceeaşi privire mirată, suferindă, de neîncredere, parcă. Aveau aceleaşi trăsături înăsprite, care le dădeau un aer de îmbătrânire precoce. Acum erau veseli şi se implicaseră în acest du-te- vino al căratului. Unul dintre ei a venit la Victor şi i-a oferit sania să se plimbe cu ea. Un grup de tineri venise să-i colinde şi să se lase colindat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce am descărcat maşina, am fost conduşi într-una dintre casele în care locuiesc aceşti copii, pentru a vedea camerele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar ce m-a impresionat până la lacrimi, a fost o întâmplare din camera celor mai mici dintre copii. Chiar la intrarea în cameră, într-un pătuţ, era un băieţel ce, aveam să aflu, are un anişor. Când însoţitoarea noastră a intrat în cameră, a întins mâinile pentru a fi luat în braţe. În acel moment, am intrat şi eu, iar micuţul aproape că mi s-a aruncat în braţe, din pătuţ, râzând şi bucurându-se de parcă ar fi văzut-o pe mama lui. Cum, la început am ezitat în a-l lua în braţe – pentru că nu ştiam dacă am voie şi, în plus, eram foarte rece, venind de afară – copilul s-a agăţat de mine şi, evident că, în clipa aceea, nu am mai rezistat şi l-am strâns la piept. Mi-a sfâşiat sufletul. Aş fi vrut să-l pot lua cu mine. Ca toţi ceilalţi, are o poveste tristă, dar nu am primit permisiunea să o fac publică. Aşa cum  nici poze cu el nu pot posta. Voi folosi doar una, în care nu i se vede faţa. 

 

 

 

 

 

 

Aici, tocmai repeta „tic-tac”, după mine. Când, cu greu, m-am putut dezlipi de el, nu mai voia să plece din braţele mele. O parte a sufletului meu a rămas acolo, la băieţelul acela cu ochii mari, migdalaţi şi cu un zâmbet cât tot universul, care mi-a dăruit, într-o clipă, cea mai pură şi necondiţionată îmbrăţişare. Mă voi întreba mereu ce face şi pe unde este. Oricum, îl voi mai vizita, cu siguranţă. Simt că face parte, cumva, din viaţa mea.

Cam asta a fost prima noastră vizită la Valea Plopului. Ne vom mai întoarce, pentru că, aşa cum ni s-a spus, vieţuiesc acolo 328 de suflete, care au nevoie, zilnic, să fie întreţinute.

Aşa arăta maşina când am plecat spre copii:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi aşa, când am plecat de acolo:

Am lăsat în urmă, o altfel de lume,  într-o altfel de zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Notă: Fotografiile au fost realizate de către soţul meu, George Onete. )

 

 

Uman, umanitar, omenesc – solidaritate

Peste câteva ore, vom pleca la Valea Plopului, să ducem ce am reuşit să strângem. Dar voi reveni cu amănunte despre donaţii şi despre ce vom găsi acolo, probabil, mâine. În acelaşi context, însă, vreau să vă rog să mergeţi pe blogul lui Victor , unde se desfăşoară o licitaţie în scop umanitar, pentru o prietenă de-a lui, Laura. Cine ştie? Poate reuşim să o ajutăm în vreun fel.

Mă înclin.

Bună seara, o furseacă!

Se întâmpla acum 30 de ani. (Wow,  vorbesc despre ceva ce mi s-a întâmplat acum 30 de ani!) Eram în vizită la nişte prieteni de familie de-ai părinţilor noştri, familia L.. Eu aveam vreo 6 ani şi umătate, iar fratele meu, Liviu, 5 ani. Tavi, fratele nostru cel mic, avea să se nască abia peste 5 ani. 🙂 Prietenii aveau, la rândul lor, o fată, cam de vârsta lui frate-meu. Noi, copiii, eram în camera Ioanei, la joacă, iar adulţii rămăseseră în sufragerie. Doamna L. ne-a adus un platou cu prăjiturele care, evident,  au dispărut cât ai clipi. Liviu ar mai fi vrut. Drept pentru care, se duce hotărât în sufragerie, deschide uşa, se îndreaptă spre masa unde se găsea platoul adulţilor cu fursecuri, zice, foarte serios: „Bună seara, o furseacă!” , înşfacă unul şi pleacă la fel de serios cum intrase, înainte să apuce adulţii să se dezmeticească. Evident că au urmat cascade de râs.
Astăzi, „furseaca” mea împlineşte 35 de ani.
La mulţi ani, frate drag, să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi fericire şi, poate, într-o zi, te vei întoarce acasă! Mai ştii când te ascundeai sub masă să-ţi mănânci singur bomboanele? Sau când mă pârai mamei că nu poţi să dormi din cauză că te „fac de râs”, vrând, de fapt, să spui că te fac să râzi? Mi-e dor de toate astea şi mi-e dor de tine!
Încă o dată, LA MULŢI ANI FERICIŢI!

A ispiti, ispitire…

Sorin s-a lăsat ispitit, pentru ca, la rândul său, să mă ispitească. Eu m-am lăsat ispitită, pentru ca, la rândul meu, să vă ispitesc. Este vorba de leapşa de mai jos:

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la lecturat?
Da, la a le face cadou. Am considerat mereu că a dărui o carte, e ca şi cum ai dărui o părticică din suflet, este ca o punte pe care o construieşti în relaţia cu cel ce o primeşte.

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?

Da, bineînţeles. Este ca un test, până la urmă. 🙂

3. Aţi avut prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?

Nu ştiu dacă le-aş numi prejudecăţi. Mai degrabă, judecăţi. 🙂 Chiar era o astfel de discuţie, aici.

4. Care e, pentru voi, Cartea şi ce vă inspiră ea?

Fiecare carte pe care am citit-o m-a marcat, m-a înălţat, m-a purificat, m-a luminat şi m-a făcut să înţeleg: cu cât citesc mai mult, cu atât descopăr cât de puţine ştiu. Deci, pentru mine, Cartea ar fi toate cărţile citite şi încă necitite, la un loc.

Şi tot domnii amintiţi mai sus au lansat şi provocarea de a spune ce vedeţi în imaginea de mai jos. Ce să fie, ce să fie?

Ce ziceţi, vă lăsaţi ispitiţi şi provocaţi? Dar, orice veţi decide, nu uitaţi, vă rog, de APELUL UMANITAR!

 

Vreme sfântă, vreme de urare

E vreme de poveste, vreme albă,
cu foc în sobe şi colindători în prag,
cu cetină de brad şi floare dalbă
şi leru-i ler, cântat cu drag.

O stea răsare, să vestească iar,
magia naşterii pruncului Isus,
ce a venit pe lume, să ne aducă-n dar
binecuvântarea Domnului de Sus.

Să fie dragoste şi veselie-n casă,
să ningă lin, cum vezi doar în poveşti,
un pahar cu vin şi-un cozonac, pe fiecare masă
şi, aşteptând pe Moş, năsucuri lipite de fereşti.

E vremea bucuriei, e vremea de cântat,
să curgă, îns-o lacrimă şi pentru cei ce nu mai sunt,
porni-vom, dar, cu toţii la urat
pentru cei din cer şi de pe ăst pământ.

E vreme sfântă, e vreme de urare,
Pruncul Isus, pe toţi, să ne călăuzească,
iar sufletu-ne, primenit de sărbătoare,
acum şi mâine, în veci, să îl primească!

Cu dragoste, pentru voi toţi!

Nu uitaţi de APELUL UMANITAR !!!!

.

Apel umanitar

În judeţul Prahova, la Valea Plopului, există un aşezământ aparte. Acolo, îşi trăiesc viaţa aproximativ 33o de suflete:  „Copii ai străzii, orfani, femei fără ajutor, tineri care nu au unde locui, de [care] se ocupă o asociaţie de voluntari condusă de un preot. (n.n. Preotul Nicolae Tănase)…toţi trăiesc din donaţiile celor care trec din când în când pe aici. „Sugari, şcolari, fete însărcinate, mămici bătute de soţi şi alungate de acasă cu tot cu copii, nu există limită de vârstă, oricine bate la uşa preotului Tănase are loc pentru un trai decent.” Am găsit această descriere aici.

Am hotărât ca, sâmbăta viitoare, 18.12.2010, să merg acolo, cu donaţii în hăinuţe, alimente şi jucării, detergenţi, veselă, etc. Victor a primit, deja, misiunea de a sorta jucăriile pe care doreşte să le ofere cadou copiilor de la Valea Plopului. Apelul meu pentru voi, în special pentru cei din Bucureşti şi împrejurimi, care doriţi să vă implicaţi şi să donaţi ce credeţi că puteţi, este să mă anunţaţi şi, fie doriţi să mergem împreună, fie să-mi lăsaţi coletele voastre, iar eu vă voi aduce dovada ducerii lor acolo, pe care, de asemenea, o voi posta şi aici, pe blog. Adresa mea de e-mail este adelaonete@gmail.com, iar numărul de telefon 0766.241.219.

Mai ştiu pe cineva care s-a implicat în această poveste.

Vă mulţumesc!

P.S. Pentru cei care veţi dori să faceţi donaţii în bani, găsiţi  aici toate detaliile necesare.

D’ale lui Victor

„România este ţara în care trăim”

În  seara zilei de 1 Decembrie, la un moment dat, Mircea Badea discuta despre însemnătatea acestei zile, evident şi se întreba ce mai este România.
Întrebare la care, Victor (care, da, nu dormea atunci 😦 ) foarte prompt, îi răspunde:
– România este ţara asta în care trăim, blegule!
(Dincolo de apelativul folosit la adresa lui Badea, pentru care i-am făcut observaţie, desigur, m-a bucurat şi m-a întristat, în acelaşi timp, răspunsul lui.)

 

 

Simţăminte

– Mami, simt că ar trebui să mă gândesc la ceva, dar nu pot.

 

 

Despre reclama Parizachi

– Mami, ţie îţi place reclama asta (n.n. cea cu Parizachi)?
– Aşa şi aşa, îi răspund, e veselă.
– Se pare că tuturor le place, numai mie nu. Dar ştii de ce nu-mi place?
-?
– Pentru că nu-nveţi nimic bun din ea.
– Ba da, uite, copilul acela promite că o să fie cuminte.
– Păi da, dar nu este suficient, îmi răspunde el, foarte serios. Trebuie să şi dovedească, nu numai să spună. Ce, dacă spune, înseamnă că trebuie şi  crezut?

Rătăcire

M-am rătăcit într-o lacrimă
şi am uitat drumul
spre înapoi.
De atunci,
în fiecare dimineaţă,
plâng pe câte-un obraz,
simţindu-le mirosul sufletelor.
Cel de copil
are mireasma unei primăveri,
în timp ce
sufletul unui adult
miroase a animal rănit.

M-am rătăcit
în privirea unui om
şi am pierdut cărarea
spre înapoi.
De atunci,
mă scald în fiecare
răsărit şi apus
de iubire
şi tresar
cu fiecare lacrimă.

Duios, căţelul trecea…

Este banal, de acum, să fii înjurat sau să înjuri în trafic. Dar să fii „înjurat” de către un căţel… Să vă spun despre ce este vorba. Trecere de pietoni. La trecere, în aşteptare, un căţel bătrân, pripăşit pe lângă blocul nostru, de ani de zile. Trece o maşină, după care îşi începe traversarea şi „pietonul” nostru. Încet, bătrâneşte, relaxat. Se apropie o maşină, al cărei şofer a considerat că, probabil, este sub demnitatea lui de humanoid să-şi oprească bolidul cu numărul din trei cifre, pentru a da prioritate la traversare unui câine, şi jigărit pe deasupra! Aşa că începe să claxoneze prelung. Căţelul îşi vede de traversare, după care, enervat de sunetul prelung al claxonului, se întoarce spre „claxonator”, îi aruncă trei ham-ham-uri scurte şi-şi vede liniştit de drum. Oare grăbitul o fi înţeles mesajul? 🙂

Propunere legislativă de impozitare

Preaminunatule  Preşedinte, Preamărite Premier, mult iubită Dătătoare de lumină, Preamilostivilor guvernanţi, cu umilinţa de rigoare, cu capul şi privirea plecate, cu mult respect şi consideraţie, îndrăznesc să vă propun alte impozite pe viaţa noastră neînsemnată, pe fiinţa noastră măruntă, pe sufletele şi minţile noastre înguste, care nu vor ajunge niciodată la înălţimea caracterelor voastre luminate şi alese:

– impozitul pe gravidie: toate femeile însărcinate şi, chiar, posibil însărcinate, precum şi cele care sunt „însărcinabile” să plătească impozit pe sarcină, exponenţial cu creşterea acesteia;

– impozitul pe coada pisicilor şi a câinilor de companie;

– impozitul pe mersul la toaletă;

– impozitul pe râs şi plâns;

– şi, mai ales, impozitul pe impozit!

Cu neţărmurită stimă şi mulţumire, un cetăţean român.

 

P.S. Lista rămâne deschisă pentru toţi cei care doriţi să vă aduceţi contribuţia la dezvoltarea multilaterală a politicienilor noştri şi ei vor avea grijă să ne ducă pe culmi nebănuite de civilizaţie, progres şi bunăstare. Deci, cetăţeni, faceţi-vă datoria!

Mesagerul lui Moş Nicolae

Moş Nicolae a lăsat la, uşa mea, toată dragostea lui pentru voi. Eu sunt mesagerul lui şi v-o transmit, din suflet. La mulţi ani, tuturor!

http://adapavel.wordpress.com/2010/12/05/calatorind-prin-anglia/ http://www.adibontea.com/2010/12/05/ningeeee/

http://carmen76negoita.wordpress.com/2010/12/06/brasov-poarta-ecaterina/

http://www.collage.ro/2010/12/photo-017/

http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/12/05/vers-captiv-sange-balcanic-143-poem/

http://pazniculdenoapte.blogspot.com/2010/11/aveti-tichii-de-margaritar-as-dori-una.html

http://zaqk.wordpress.com/2010/12/05/as-good-as-it-gets/

http://alexandrescudaniela.com/casa-stan-si-week-endul-nostru-de-vis-1/ http://anausca.wordpress.com/2010/12/01/ioan-uscaioan-traia-–-comentarii-la-psalmul-necanonic-151/

http://anaveronica.wordpress.com/2010/12/05/un-soi-de-bilant/

http://andreihappyday.wordpress.com/2010/12/05/ireversibile-clipe-intindere-de-vise/

http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2010/12/05/dialog-imaginar/ http://bogdanonin.blogspot.com/2010/12/cutia-misterioasa.html

http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/12/cum-schimbat-capitalismul-relatiile.html

http://bucurvictor.wordpress.com/2010/12/02/am-gugal-deci-caut-noiembrie/

http://caius67.wordpress.com/2010/12/05/colectionara-de-cosmaruri-–-15/

http://calinhera.wordpress.com/2010/12/04/ca-o-carte-deschisa-sunt-pentru-tine-2/

http://cartidragi.blogspot.com/2010/12/carti-de-mos-nicolae.html

http://cititor.stirute.com/premiul-cervantens-pe-anul-2010/

http://cristiandima.wordpress.com/2010/12/04/nu-mi-pasa/

http://dmd-suflet.blogspot.com/2010/12/venin.html

http://eclpsademart.wordpress.com/2010/12/02/cu-pasi-moi-ca-de-pisica/

http://gabitzu.eu/2010/11/only-you/

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/12/01/romania-oglinda-venetiana/

http://gabrielailies.wordpress.com/2010/12/05/asa-i-in-tenis/

http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/12/04/cu-scantei/

http://ganduripentrunoi.wordpress.com/2010/10/16/o-zi-cu-cfr/

http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/12/05/in-tara-lui-mos-nicolae/

http://griska.wordpress.com/2010/12/03/un-pitic-si-al-sau-tatic/

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/12/vraja-serilor-albastre.html

http://injineru.blogspot.com/2010/11/libertate.html

http://ioanbistriteanul.ro/?p=1763

http://ivanuska.wordpress.com/2010/12/05/oglinda-fermecata-si-roberta/

http://linkping.wordpress.com/2010/12/02/vot-pentru-griska/

http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/12/06/dimineata-cafea-si-amprentele-degetelor-tale/

http://mariannicolescu.wordpress.com/2010/12/01/sunt-cel-dintai-expres-de-marian-nicolescu/

http://mesterulmanole.wordpress.com/2010/12/05/amintiri/

http://mirelapete.dexign.ro/2010/12/parfum-de-iarna/

http://neinteles.wordpress.com/2010/12/05/rabdarea/

http://onlycontrovento.wordpress.com/2010/12/04/decembre/

http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/10/16/kassel/ http://paulgabor.com/2010/12/03/la-lia/

http://pisicaroz.ro/2010/12/stați-jos/

http://plante-de-leac.blogspot.com/2010/08/plante-care-se-recolteaza-in-luna_27.html

http://poezieromaneasca.wordpress.com/2010/12/05/un-dar-mic-pentru-un-juriu-mare-juriului-virtual-poezie-si-suflet-ottilia-ardeleanu/

http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2010/12/05/ne-am-lustruit-ghetuteleasteptam/

http://primadona25.wordpress.com/2010/12/01/vreau-o-tara-ca-afara/

http://puzderiedevise.wordpress.com/2010/12/03/cat-valoreaza-o-prietenie-18-saci-de-haine-de-mana-a-doua/

http://redsky2010.wordpress.com/2010/12/06/bine-ai-venit-mos-nicolae/

http://relaxare.wordpress.com/2010/12/05/concurs-de-povesti/

http://shorichitz.blogspot.com/2010/11/pentru-ana-maria.html

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2010/12/05/incompatibilitați/

http://starsgatescopiiimarisimici.blogspot.com/2010/12/o-emisiune.html http://stropidesuflet.wordpress.com/2010/12/06/vine-mos-nicolae-3/ http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/12/03/pierdem-traind/

http://suzimuziatelier.blogspot.com/2010/12/true-colors.html

http://teonegura.wordpress.com/2010/12/04/poveste-de-vis-16/

http://totuldesprecopii.wordpress.com/2010/12/05/model-de-invitatie-pentru-zi-de-nastere-5-pentru-fetite/

http://traumkidu.wordpress.com/2010/12/04/nu-esti-ceea-ce-pari/ http://vanillamoon.wordpress.com/2010/12/01/dragul-meu-blog/

http://virtualkid.ro/dascalvirtual/?p=64

http://www.cojocarii.ro/2010/12/04/kidex-experienta-mea/

http://www.crixti.net/2010/12/evadeazaro-da-ne-like-ul-tau-si-castiga.html

http://www.globe-trotter.ro/ziaruldela5/2010/12/06/umbra-marii-10/

http://www.maccumac.ro/2010/10/19/prematur-si-irelevant-gresit-din-start/

http://www.malli.ro/2010/12/04/dac/

http://paulbalanca.blogspot.com/2010/12/impacare.html

http://sanatatesiviata.blogspot.com/2010/11/amelioreaza-secretia-lactala-sani.html

http://tocanadecuvinte.blogspot.com/2010/11/mancare-de-conopida-cu-carne-de-porc.html

http://www.virtualkid.ro/?p=865

http://zbateri.blogspot.com/2010/12/micul-print-de-antoine-de-saint-exupery_05.html

https://creazionicolorate.wordpress.com/2010/10/28/lumea-minunata-a-copilariei/

http://pegas-motorizat.blogspot.com/2010/12/nobletea-hotului.html http://www.paracetalol.ro/filmulete-youtube/cocalar-gheruit-versus-bustean/

http://proatitudine.ro/educatie/democrație-pe-contrasens/

Cu prietenul… jos din pat

Cum vă spuneam aici, peste două săptămâni de la „noaptea furtunoasă” (merci, Marian 🙂 ), mă anunţă George că Raul vine din nou la Bucureşti. Hmmm! Acum, să nu mă înţelegeţi greşit, când nu-şi dă cu oţet pe el, mi-i foarte drag omul ăsta. No, cum să facem să-i spunem că, de data aceasta, ar fi bine să nu mai fie aşa de… prevenitor?
– Îi spui tu, te rog, să lase oţetul, aşa ca de la bărbat la bărbat? îi zic soţului meu.
–  Aaaa, nuuuu, zice el, îi spui tu, că pe mine se poate supăra, dar pe tine nu, îmi zice George. Ştiţi voi: pe sistemul „auzi, dă tu telefon lui x şi spune-i că….” sau „intră tu în magazin şi-ntreabă nu ştiu ce” sau „ai vorbit cu educatoarea lui Victor despre…? Nuuu, lasă că vorbeşti tu, data viitoare!” Măi, dar ce-ai? Când te-am luat aveai tot ce-ţi trebuia, te exprimai coerent, te făceai înţeles. Că doar nu eu te-am făcut să ajungi aşa!
În fine, tot pe mine cădea pocinogul. Şi, în plus, ne hotarâserăm să-l lăsăm pe el să doarmă în pat şi noi ne improvizaserăm un pat, pe jos, lângă calorifer – era iarnă. Bun. Acum, mă gândeam cum să-i spun finuţ lui Raul „un nu hotărât oţetului!”? Să pun un afiş pe uşa dormitorului: „intrarea murăturilor strict interzisă!„, nu numai că nu era finuţ, dar mă cam autocenzuram, la cât de „dulce” mi-s câteodată. „Ei, îmi zic, văzând şi făcând!”
Soseşte Raul, se face timpul de mers la culcare şi-i spun:
– Dacă nu vrei să dormi în balcon, fără oţet!
Nu-i aşa că am fost finuţă? Pe modelul „fii bărbată, Zoe!”
– Bă, uite, nu mai dau aşa mult ca data trecută, înmoi degetul şi-mi dau aşa, un pic, pe frunte! Şi face un semn ca de cruce, ca să-mi arate cât de „un pic!” Şi să ştii că mi-am adus oţet de acasă!
– Bravos, zic, da’ oţetul meu ce avu?
– A, nimic, dar am crezut că nu o să mai ai!
Acum, dacă omul era dependent de oţet, cine eram eu să mă opun?
– Ok, îi zic, dar un pic să fie, că, oricum, uite, vei dormi singur în pat şi noi pe jos.
– Nu, băi, nici nu mă gândesc să dormiţi voi pe jos, lasă că dorm eu!
Şi „după lupte seculare care au durat” câteva minute – că noi, nu, eu, ba noi, ba eu – l-am lăsat pe el.
Bun! Noapte bună, noapte bună!
După nici 5 minute, foşnete. După alte câteva, lovituri în calorifer. Şi iar foşnete. Şi iar coate şi „au, fir-ar dracului!”
– Raul, ce ai, nu poţi dormi?
– Nu, băi, nu pot!
– Dar ce ai, ţi-e rău?
– Nu, am sindromul lunii pline!
– Sindromul lunii pline, zici? Aha.
– Da, băi, lasă că o să vedeţi şi voi când o să ajungeţi la vârsta mea!
Este adevărat că la geam, zâmbea şăgalnic o lună plină şi că blestemul m-a ajuns înainte de a ajunge la vârsta lui.
Aşa a ţinut-o Raul toată noaptea, când foşnind, când lovindu-se de calorifer. Norocul meu că a doua zi era duminică.

În pat cu… prietenul

Abia ne mutaserăm în apartamentul nostru, după ani de chirie. Nu reuşisem să – zicem – mobilăm, decât dormitorul. Aveam o canapea extensibilă, cu bibliotecă deasupra, care, atunci când era întinsă, jumătate intra sub biblioteca respectivă, aşa ca sub un acoperiş. Are şi canapeaua asta, povestea ei. Bun. Prietenul nostru, să-i spunem Raul, a venit cu treburi în Bucureşti şi, cum nu avea unde să doarmă, firesc, l-am chemat la noi. Este un tip extraordinar şi suntem prieteni de 20 de ani, deşi e mai mare decât noi cu vreo 13-14 ani. Ajunge el la noi, era într-o joi seara. Acum, nu prea ştiam cum să dormim. Pe jos, ne-a fost jenă să-i spunem să doarmă, aşa că ne-am aşezat de-a latul în canapeaua cu acoperiş, astfel că jumătatea de sus era sub bibliotecă, jumătatea de jos, în afara ei şi chiar în afara patului, pe nişte scaune de bucătărie aranjate de mine, cu măiestrie, în continuarea culcuşului. Numai că Raul este un tip uşor ipohondru. A, am uitat să vă spun, că George îmi zice să dorm eu la mijloc, că el nu poate dormi lângă Raul, dacă, noaptea în somn, în loc să mă ia pe mine în braţe, îl ia pe el? Ok, zis  şi făcut. Numai că, aşa cum spuneam, Raul e uşor ipohondru deşi,  pare-se, are şi ceva probleme cardiace, aşa că, înainte de culcare mă întreabă:
-Adela, ai oţet?
– Am, zic, dar ce faci cu el?
– Păi, să înmoi un prosop ceva, să-l ţin pe frunte.
– Îu,  dar ce ai, ţi-e rău?
– Nu, dar aşa, preventiv.
Merg la bucătărie, îi dau oţetul, apoi mă întorc în pat. Se făcuse deja târziu şi, a doua zi dimineaţă, trebuia să merg la serviciu.
Măi şi veni aşa un miros de oţet, de ziceai că cineva punea murături. Şi, după miros, apăru şi Raul, înfăşurat tot în prosoape îmbibate. S-a aşezat liniştit în pat, ne-a spus noapte bună şi s-a culcat. Eu mă îngrămădesc cât pot în George şi încerc să adorm. Nicio şansă. Mă gazam cu fiecare minut care trecea. Până la urmă, nu ştiu cum, probabil că mă obişnuisem cu mirosul, aţipesc. Numai că îl apucă pe soţul meu un sforăit din ăla preluunnggggg şi pe mai multe note, ca un şuierat de tren în gară. Şi doar ce aud „buf, buf” şi, imediat, după:
– Băăăăăă, aşa se sforăie, că omori omu’!
George nu avea nicio treabă, se întoarce pe partea cealaltă, mormâie ceva şi adoame la loc. Raul, care, speriindu-se, a dat cu capul de „acoperişul” patului, mormăia, la rîndul lui:
„-Bă, mai sforăie omul, dar nici aşa. O face mai elegant, nu să-i sperie pe ăia de lângă el, de moarte. Păi degeaba mi-am dat eu cu oţet, că ia uite acum, mă doare inima!”
Mie îmi venea să-i arunc pe geam, pe amândoi. Într-un târziu, s-au liniştit spiritele, dar a sunat ceasul.
A doua zi la serviciu, cu nările îmbibate de oţet, cu cearcănele până la genunchi, eram ca un zombi.
A, şi prietenul nostru a revenit şi după două săptămâni.
Dar asta, în partea a doua. 😀

Ar fi împlinit 37 de ani…

Se numea Irinel Ionescu. Era născut pe 03.12.1973. Azi, ar fi împlinit 37 de ani. Dacă ar mai fi trăit. Dar, Dumnezeu, destinul au avut alt plan pentru el. Pe 04.04.1990, a plecat definitiv. Avea 16 ani şi câteva luni. Se luptase 2 ani cu cancerul. Rezistase atât pentru că, toată viaţa lui, fusese un copil sănătos, puternic, plin de viaţă. Până la 14 ani, nici nu ştiuse ce înseamnă medicamentele. Din acel moment, însă, avea să afle ce era mai rău despre ele… Se pare că a fost o altă victimă a Cernobâlului. Nu s-a găsit altă explicaţie. Din păcate, nici măcar nu au descoperit de la bun început ce are. Poate ar afi avut şanse, deşi, pe vremurile acelea… Întrucât îi apăruseră nişte ganglioni la gât, l-au tratat de oreion şi l-au ţinut în Spitalul Judeţean Vâlcea, două săptămâni, înţepându-l cu penicilină. Apoi a ajuns la Elias. Coşmarul începuse… Ce poţi spune despre un tânăr de 14-16 ani? Avea atâtea de dăruit lumii acesteia, avea atâtea visuri, avea atâta viaţă în el… Fusese cel mai bun prieten al meu. Moartea lui m-a marcat şi m-a schimbat. M-a îmbătrânit. E atât de dureros să-mbătrâneşti cu o moarte!

După ce a plecat, i-am scris o „scrisoare”. În amintirea lui, voi reda câteva strofe:

–––––––––––-
Te strig şi îmi pare că tu îmi răspunzi,
deşi răspunsu-ţi se pierde în zare,
îţi spun ce mă doare şi ştiu că m-auzi
şi suferinţa-mi găseşte alinare.

Trăieşti în floarea ce-mi place s-o privesc,
trăieşti în steaua ce-mi zâmbeşte albastru,
trăieşti în tot ceea ce eu iubesc,
dar trăirea îţi este tăcută, de astru.

Trăieşti în clipa ce se naşte şi moare,
în steaua pură a sufletului meu,
trăieşti în mine, eu sunt moartă cu tine, în zare,
în legănarea blândă a nemuririi sufletului tău.
…………………………………………………………
În ochii ce, cândva, erau atât de albaştri,
citesc durere, întrebare, rugăminte
şi ştiu că mă priveşti, de sus, dintre aştri,
acum, când îţi scriu aceste cuvinte.

E toată puterea ce mi-a mai rămas,
privind, înapoi, la cel care ai fost,
cuvintele să-nvingă al despărţirii ceas,
când nimic altceva nu mai are rost.
…………………………………………
Pe crucea-ţi ce-mi sfidează durerea,
citesc al tău nume, ce, încă, mi-e drag,
cuvântu-ţi de altădată îl acoperă tăcerea
ce se pierde, încet, peste-al finitului prag.

(Scrisoare, 30.04.1990)

La mulţi ani, Irinel, oriunde vei fi!

De ce mama dracului ne aruncăm valorile la gunoi?

Am văzut, în această seară, la Antena 1 şi Antena 3, reportajele despre doctorul Pesamosca. Cine este medicul profesor academician Pesamosca? Până în seara aceasta, nu am ştiut nici eu. Dar am aflat. Şi am jelit. Pur şi simplu, am jelit. Şi am rămas cu un mare, mare crater în suflet. Acest OM este unul dintre geniile medicinei, a fost  un gigant al chirurgiei cardio-vasculare infantile, nu numai pentru modul de a opera, dar şi pentru soluţiile, invenţiile şi inovaţiile propuse în domeniu. Încă ar trebui să fie. Acum, la 80 de ani, locuieşte singur, bolnav şi părăsit într-o rezervă a spitalului Marie Curie. În anul 2006, a fost scos  la pensie, împotriva propriei voinţe. Nu a mai fost lăsat nici măcar să dea consultaţii. Medicul care a operat şi a salvat peste 50.000 de copii, de-a lungul anilor a fost dat afară pe uşa din dos, fără jenă, fără remuşcări. Pentru a fi aproape de sala de operaţii, a ales să trăiască într-o rezervă de spital. După ce a fost obligat să se pensioneze, a continuat să locuiască în aceeaşi rezervă. Până la un moment dat, când s-au împiedicat de el şi acolo şi au vrut să-l alunge. A fost nevoie de intervenţii, pentru a fi lăsat, în continuare, în acea cămăruţă. Şi-a dedicat toată viaţa salvării copiilor, fără a cere nimic la schimb, mai mult chiar, refuzând tot ce i s-a oferit. „De ce i-am iubit eu pe oameni, aşa cum sunt ei trei sferturi săraci? Au aşa nişte sensibilităţi, cu care-i depăşesc pe ăia bogaţi. Şi merită să te lupţi pentru ei.” Asta a declarat în interviul luat de echipa Antenei 1. „Locuinţei” lui micuţe,  ai cărei pereţi erau tapetaţi cu carţi şi fotografii ale copiilor care i-au „îmbogăţit” viaţa, salvându-le-0 pe a lor, nu-i mai deschide aproape nimeni uşa. Altădată se făceau cozi. Acum, nu-şi mai doreşte decât o cafea la ora 7 dimineaţa, pe care nu mai are cine să i-o aducă. Pentru că nu mai face parte din sistem. Pentru că a ales să fie altfel, să se dedice oamenilor, profesiei sale, pentru că a ales să fie şi să trăiască modest, este pedepsit. Acum, când îşi joacă ultimul act al unei vieţi trăite pentru alţii, cine mai are nevoie de acest OM? Cei doi băieţi pe care i-a avut au murit. Noi, ceilalţi, avem alte preocupări. Colegii, discipolii pe care i-a îndrumat, autorităţile au alte treburi, decât să se împiedice „de un bătrân, atât de simplu…”. Dacă ar fi trăit în oricare altă ţară civilizată din lumea asta, medicul Alexandru Pesamosca nu ar fi trăit într-o rezervă de spital, aruncat la coşul de gunoi al vieţii, cu o pensie mizeră de 1.000 de lei.
„Câte nopţi am plâns…„, a recunoscut simplu, firesc, fără jenă, doctorul Alexandru Pesamosca, în interviul său.
Mi s-au înfipt în suflet cuvintele acestea, ca nişte săbii şi nu mai pot scăpa de durere.

Începutul sfârşitului…

… de an…

„A mai trecut un an prin noi,
a fost şi soare,
au fost şi ploi,
dar important este…”

Ce este important pentru voi, acum, aproape de sfârşitul altui an? Sunteţi mai bogaţi, sau, dimpotrivă, mai săraci sufleteşte, material, cum vreţi voi? Sunteţi mai înţelepţi, mai îmbătrâniţi, mai trişti sau mai veseli? Sunteţi mai… cum? Comparativ cu sfârşitul anului trecut, de exemplu.