Arhive pe etichete: pocal

Dansul cu viaţa


Mai fac un pas şi înc-un pas,
mi-am invitat viaţa la dans,
un, doi, trei, ne rotim,
reverenţă; ne zâmbim.

Rochia-mi lungă, de bal,
E precum vinul din pocal.
În păr, mi-am pus fir de busuioc,
în valsul cu viaţa, să-mi poarte noroc.

Dansul e intens şi-ameţitor,
uneori, picioarele mă dor,
pierd ritmul, mă încurc, roşesc,
însă nu vreau să mă opresc.

Viaţa mă invită, iar şi iar,
primesc totul ca pe-un dar,
mai fac un pas şi înc-un pas,
din dansul ce mi-a mai rămas.
Reclame

17 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii

Să ne scăldăm în toamnă, iubite!


S-a copt soarele a toamnă
şi picură miere pe frunze,
crizantema-i, deja, doamnă,
cerul ne plânge pe buze.

Pădurea s-a gătit de bal,
cu a ei trenă, arămie,
se scurge vinul în pocal
şi moare-ncet, viţa-de-vie.

Cocorii se duc în depărtări,
tufănica stă de veghe,
alergând în cele patru zări,
ziua-n calendar se pierde.

Se simte iz de mere date-n pârg,
în zare, se aude un clopoţel,
miroase a pâine coaptă pe câmp,
iar, în crame, a brumărel.

Să ne scăldăm în toamnă, hai, iubite,
să ne miroasă pielea a gutui,
să ne ţinem de mână, cuminţi, fără cuvinte,
ca atunci, când eram copii.

24 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste