Copilului meu

Copilul meu, când eu nu voi mai fi
şi vei avea şi tu copii,
să nu uiţi nicicând, iubirea mea,
că ei vor fi cu-adevărat averea ta.

Tu şi a lor mamă,
să le fiţi scut, să le fiţi armă,
să poată trece prin viaţă cu fruntea ridicată,
să le fii blând şi bun, să le fii Tată.

Să le fii far în cea mai neagră noapte,
să le fii ţipăt sau, după nevoie, şoapte,
să le cânţi despre oameni şi despre iubire
şi să le-arăţi ce-nseamnă adevărata fericire.

Să-i înveţi să râdă şi să plângă
şi să le spui că lumea, deşi poate fi şi strâmbă,
de vor şti să o respecte, va şti să îi iubească,
să-i mângâi des, pentru ca drept să crească.

Copilul meu, când eu nu voi mai fi
şi vei avea şi tu copii,
să-ţi aminteşti cum, din iubirea mea,
ţi-am făcut drum sprea steaua ta…

Publicitate

A trăi – trăire

Într-o lume mare, plină cu de toate,
prea puţină viaţă şi prea multă moarte!
Alergăm bezmetici după-navuţire
şi uităm esenţa: a trăi – trăire…

Frecventăm biserici, sperând la reinviere,
dar ne măsurăm credinţa doar în cai-putere,
cât îţi creşte averea, mai mare şi mai mare,
îţi creşte şi ţie plusul de valoare…

Şi, de sufletul-ţi se transformă-ncet, în putregai,
nici nu mai contează, scopul tău-i să ai,
iar, de-n juru-ţi miroase a foame şi a moarte,
nimic nu te atinge, tu eşti peste toate!

Dar va veni o vreme, când astea fi-vor scrum
şi-ai vrea să fi fost altul, să te-ntorci din drum,
să fi strâns prieteni, să fi strâns iubire,
să nu mai uiţi esenţa: a trăi – trăire…

D-ale mele gânduri… rătăcite

Adevărata putere nu ţi-este dată de întinderea averii, ci de modul în care dăruieşti şi primeşti iubirea. Cine fuge de asta, fuge de el însuşi…