Mi-s gândurile îngălbenite și părul alb.
În urmă-mi,
cărările iau forma pașilor.
Mirările nu mai rodesc
decât o dată pe an
și au gust de castane.
Îmi plouă mai des la ferestre.
Am învățat să iubesc norii
și să mi-i iau părtași.
Mi-s clipele mai numărabile
decât ieri,
precum o mulțime finită A,
cu același cardinal…
Nu mai știu să zbor,
dar am învățat să mă cațăr.
Nu mai știu să dansez,
dar am învățat să păstrez ritmul.
Am îmbătrânit…
Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii
– Noi murim pentru a ne primeni.
Voi, deşi muriţi câte puţin în fiecare zi,
din moartea voastră nimic nu învăţaţi,
sunteţi doar mai goi, mai mici şi mai încrâncenaţi.
Nouă nu ne este teamă de căderi,
pentru că ştim să reînviem în primăveri,
voi, cu cât urcaţi şi urcaţi,
vă credeţi dumnezei, vă credeţi împăraţi.
Păreţi a nu mai şti în urmă să priviţi,
uitaţi cum se trăieşte, uitaţi cum să iubiţi.
Noi, fie că suntem sus, fie că suntem jos,
vrem să trăim şi să murim frumos.
Coborâm pe pământ demn, în pas de vals,
ne îmbrăcăm frumos, pentru acest ultim dans,
cu fiecare toamnă, vă spunem iar şi iar:
trăiţi-vă frumos viaţa, n-o risipiţi în zadar!
La picioarele mele, frunzele îşi strigă povestea …
La căderea lor, mă-nclin. Le-aş dărui o stea…
Din categoria poezii, poezii proprii
„Când nu-ţi mai doreşti să trăieşti, dar continui, totuşi, să o faci, se numeşte lipsă de egoism, sau lipsă de curaj? Viaţa nu este decât un ring de box, în care Dumnezeu te provoacă la luptă. Din când în când, ca pentru o scurtă pauză publicitară, se transformă într-un ring de dans. Dar, chiar şi atunci, reflectoarele sunt îndreptate asupra ta”, gândi ea, într-unul dintre momentele în care se simţea deznădăjduită, învinsă şi fără dorinţa de a o lua de la capăt.
__________________________
A doua zi, văzând că a lipsit de la rugăciunea de dimineaţă, stareţa o trimise pe maica Filofteia în camera Sofiei să vadă ce s-a întâmplat. Pe patul nedesfăcut, măicuţa Sofia, îmbrăcată în hainele de călugăriţă, părea că doarme. La piept, mâna-i micuţă, ascunsese fotografia cu băieţelul şi soţul ei. Alături, pe măsuţă, cu foile perfect aranjate, se afla manuscrisul a ceea ce scrisese, cu furie, în toată această perioadă. Nu apucase să-şi scrie primul roman, dar, cu siguranţă, îl scrisese pe ultimul.
(Idei din romanul „Măicuţa. Ultimul roman” – în curs de scriere)
Şi de mă voi naşte, iar şi iar,
din boabe de piper şi coji de portocală,
coborî-voi să-ţi aduc în dar,
încă o zi, încă un cer şi înc-o seară.
Voi curge lin, prin vene de copac,
de mă vei vrea, îţi voi picura în palmă,
în strai ţesut din frunze, am să mă-mbrac
şi-ţi voi fi dans şi foc şi-ţi voi fi toamnă.
Te voi îmbăta, apoi, de mine
şi te voi plimba prin sfere de iubire,
îţi voi fi cald şi-ţi voi fi bine
şi dor de viaţă îţi voi fi, şi amintire…
Voi râde parfum de amurg în flori de măr,
şi-l voi scutura peste lacrimi, să nu mai doară,
voi pleca, încet, încet, pe aripă de zbor,
eu, cea din boabe de piper şi coji de portocală.
Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii
Ne plângem, mereu, că timpul ne este cel mai mare duşman. De fapt, problema este că nu ştim să ne preţuim reciproc. Dar primul pas trebuie să-l facem noi.
……………………………..
Prietenia este ca o floare de colţ. Nu trăieşte decât pe culmi.
……………………………..
Disecăm, cu uşurinţă, iubirea, ca într-un laborator de medicină legală. Cel mai greu ne este să-i deschidem uşa. Şi la venire şi la plecare…
………………………………
Să visezi, nu e o crimă. Să ucizi un vis, da.
……………………………….
Uneori, suntem aşa de preocupaţi de lungimea drumului, încât uităm să ne bucurăm de privelişte.
………………………………
Desigur, să priveşti lumea din avion este o experienţă interesantă. Dar să nu ai impresia că ai reuşit să şi desluşeşti tot ce ai văzut.
……………………………….
Viaţa în România seamănă din ce în ce mai mult cu mersul prin deşert. Pământul de sub picioare s-a transformat în nisipuri mişcătoare.
…………………………………..
Cel mai greu dans este tangoul cu viaţa.
……………………………………..
Să vrei să trăieşti singur, e ca şi cum ai alege să trăieşti pe jumătate. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama de asta decât abia la final…
Din categoria de suflet..., diverse, gânduri
Rochia-mi lungă, de bal, E precum vinul din pocal. În păr, mi-am pus fir de busuioc, în valsul cu viaţa, să-mi poarte noroc.
Dansul e intens şi-ameţitor, uneori, picioarele mă dor, pierd ritmul, mă încurc, roşesc, însă nu vreau să mă opresc.
Viaţa mă invită, iar şi iar, primesc totul ca pe-un dar, mai fac un pas şi înc-un pas, din dansul ce mi-a mai rămas.
Din categoria poezii, poezii proprii
Din categoria poezii, poezii de dragoste
Noaptebunacopii's Blog 