Când…

Când vom obosi, iubite,
ne vom așeza cuminți
pe o margine de lume,
pentru a nu încurca vremurile
și oamenii ce vor trece
pe lângă noi.

Îi vom privi tăcuți,
pentru a nu le tulbura
trecerea.

Dacă ne vor vedea,
vor ști
că am fost ca ei.

Dacă ne vor întreba,
le vom spune
că fericirea stă
în cele mai simple
și firești lucruri.

(23.07.2016 – vol. „Din boabe de piper și coji de portocală”)

Publicitate

La ce bun?

Uneori,
îmi scot visele de la naftalină,
să văd dacă mai trăiesc.
Unele așteaptă cu răbdare
să le vină rândul.
Altele – cele mai multe – au îmbătrânit.
Mă privesc mustrător.
Le cer iertare.
– La ce bun? mă-ntreabă cel mai bătrân.
Ție când ți-ai cerut iertare ultima oară?
– La ce bun? l-am întrebat, la rându-mi.
Poate m-am iertat de prea multe ori…
– Sau doar ai uitat de tine…

(vol. Din boabe de piper și coji de portocale)

Din boabe de piper şi coji de portocală

Şi de mă voi naşte, iar şi iar,
din boabe de piper şi coji de portocală,
coborî-voi să-ţi aduc în dar,
încă o zi, încă un cer şi înc-o seară.

Voi curge lin, prin vene de copac,
de mă vei vrea, îţi voi picura în palmă,
în strai ţesut din frunze, am să mă-mbrac
şi-ţi voi fi dans şi foc şi-ţi voi fi toamnă.

Te voi îmbăta, apoi, de mine
şi te voi plimba prin sfere de iubire,
îţi voi fi cald şi-ţi voi fi bine
şi dor de viaţă îţi voi fi, şi amintire…

Voi râde parfum de amurg în flori de măr,
şi-l voi scutura peste lacrimi, să nu mai doară,
voi pleca, încet, încet, pe aripă de zbor,
eu, cea din boabe de piper şi coji de portocală.