Nu călcați…!

Pe cărarea dintre gânduri,
sufletul meu merge
șchiopătând,
atent la panoul cu
„Nu călcați iarba!”.

Flori de liliac

În flori de liliac, mă voi întrupa
şi voi reveni, de mă vei chema,
voi fi parfumul tău de seară
şi vântul cald de primăvară.

Voi desena un alt apus
să ne putem spune ce a mai rămas de spus
şi timpul îl voi lua şi-am să-l prefac
într-un delicat buchet de alb liliac.

Te voi săruta cu întâia floare
şi-ţi voi fi iarbă şi-ţi voi fi zare,
voi înflori sub geamul tău
şi voi fi ruga-ţi către Dumnezeu.

Mă voi scutura în palma ta.
Să nu plângi însă. De mă vei rechema,
mă voi întoarce şi, cât mă vei iubi,
crenguţa ta de liliac voi fi.

Publicitate

Bondărel şi casa umblătoare

Ce se vede, oare,

prin iarba verde şi deasă,

acolo-n depărtare?

Pare a fi o casă!”

 

Zise, în sinea-i, Bondărel,

curios, din fire.

„Ia să mă apropii niţel,

să mă uit mai bine!”

 

Şi, imediat, zbură,

spre casa din depărtare,

dar, mult se mai miră,

văzând că-i umblătoare.

 

„Ceva nu-i în regulă aici!”

îşi spuse încruntat.

Imediat, două corniţe mici,

spre el, s-au înălţat.

 

„Cine eşti tu, o casă cu picioare?

Hm, dar, mai bine, plec!”

„Nu, casa-mi este-n spinare,

iar, eu sunt Domnul Melc!”

 

„Domnul Melc? Eu sunt Bondărel!

Dar unde ai plecat?

N-ar trebui să te grăbeşti niţel?

C-aproape s-a-nnoptat.”

 

„He, he, he, dragul meu,

că s-a-nnoptat, nu-i supărare.

De ce crezi că m-am gândit eu

să-mi car casa în spinare?

 

Alunec, uşor, pe iarbă,

admir, ating, privesc,

eu n-am, dragă, nicio grabă,

când nu mai pot, mă odihnesc!”

 

Fluturaşul (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Un fluturaş obosit
S-a oprit din zborul lui,
Pe-un fir de iarbă încolţit,
Privind in jurul lui, hai-hui.

A-nceput să plângă fluturaşul
De aripile i se scuturau,
Nici nu mai semăna cu poznaşul
Pe care, ieri, părinţii îl dojeneau.

Lângă el, se opreşte o albinuţă
Ce se apropie tiptil-tiptil,
“-De ce plângi, draguţă,
Cu aşa lacrimi, ca de copil?”

“Of, of, of, sunt necăjit,
Zborul a fost prea lung,
Sunt obosit, m-am rătăcit,
La mama vreau s-ajung!”

“Ei, vezi, dragul meu,
Dacă n-asculţi de părinţi?
Acum, am să te ajut eu
Dar trebuie să-mi promiţi:

Că vei fi ascultător
Şi nu-i vei mai supăra
Pe părinţi iar sfatul lor
Mereu îl vei urma!”

“- Promit, răspunse suspinând,
Am învăţat lecţia
N-o să-i mai supăr pe părinţi, nicicând,
Du-mă, te rog, la mama!”