Arhive pe etichete: drum

De ce-uri


De ce divorțează șosetele? Și unde se duc, atunci când se duc? Oricâte și orice fel de eforturi aș face să le țin împreună, tot desperecheate le găsesc…

–––––––––––-

De ce discuțiile pot avea loc numai în centrul potecii? Oricâte bagaje ai duce-n spinare, tu cel ce vii pe potecă, „discutătorii” tot în centru stau. Un pas mai la stânga sau mai la dreapta ar compromite iremediabil bunătate de conversație…

–––––––––––-

De ce 10-20 de lei dați pe un pachet de țigări sunt o nimica toată, dar când să fie donați cuiva capătă, dintr-odată, o valoare de care nu te poți lipsi?

De ce?

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, diverse

Când


Când pășesc, uneori
mă tem să nu zdrobesc speranța
pierdută de cineva, dintr-o lacrimă.

Câteodată, respir cu teama
de a nu tulbura liniștea
celui ce trece pe lângă mine.

Când tac, din când în când
mă rog să nu rănesc
cuvintele celorlalți.

Când visez, uneori
mă tem să nu fi furat
visul cuiva …

Un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii, prietenie, privind în jur, viaţă

Cea făr’ de rost


Îţi voi fi lună şi-ţi voi fi soare,
îţi voi fi cer şi-ţi voi fi mare,
îţi voi fi ieri şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost….

Drum îţi voi fi şi-ţi voi fi cale,
dor îţi voi fi şi-ţi voi fi jale,
îţi voi fi mâine şi-ţi voi fi fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Ne vom reîntâlni, însă, cândva,
sub steaua mea, sub steaua ta,
ne vom iubi şi va fi fost
iubirea noastră cea cu rost.

Vom spune lumii-ntregi, apoi,
cum dragostea se-mparte doar la doi,
tu mă vei ierta, chiar de am fost
iubita ta, cea făr’ de rost…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Fuga


Am obosit de viaţă şi-am obosit de moarte,
am obosit de toţi şi-am obosit de toate,
am obosit de orologiul ce ştie doar a bate,
am obosit de timpul ce-l tot car în spate,

Am obosit de ziuă şi-am obosit de noapte,
am obosit de visuri sub talpă sfărâmate,
am obosit de ţipăt si-am obosit de şoapte,
am obosit de lacrimi şi  zâmbete pictate,

Am obosit de măşti prea strâns croşetate,
am obosit de cratima ce uneşte, sau desparte,
am obosit de mere verzi şi-am obosit de mere coapte,
am obosit de strâmbul ce strigă „dreptate”,

Am obosit de orizontala verticalitate,
am obosit de genunchi şi-am obosit de coate,
am obosit de pleoapa stângă ce-ntruna se zbate,
am obosit aproape şi-am obosit departe.

Am obosit de cancer şi de câmpuri minate,
am obosit de suflete mult prea despuiate,
am obosit de minţi ce se cred întortocheate,
am obosit de întrebări şi răspunsuri încrucişate.

Am obosit de „să vedem” şi am obosit „de nu se poate”,
am obosit de drumuri atât de-ntretăiate,
am obosit de efemer şi-am obosit de eternitate,
am obosit de mine şi-am obosit de toate …

.

Scrie un comentariu

Din categoria poezii, poezii proprii

Hai, să ne strigăm iubirea!


Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ducă vântul, pe aripi de ecou, departe,
să se audă, până-n cea din urmă zare,
că nimeni şi nimic nu ne mai desparte!

Hai… să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ascundă vulturii-n vârf de munte,
de ploi şi de furtuni, s-o scalde-n soare,
s-o facă poveste, pentru cei ce vor s-o-asculte!

„Iubeşte-mă!, mi-ai spus, ţinându-mă de mână,
iubeşte-mă ca luna, ca noaptea şi ca vinul,
iubeşte-mă acum, şi ieri, şi mâine, făr-a privi în urmă,
iubeşte-mă tăcut, iubeşte-mă râzând şi eu-ţi voi fi destinul!”

Şi te-am iubit ca luna şi te iubesc şi mâine,
tu mi-ai fost destin şi soartă eu ţi-am fost
şi pod mi-ai fost şi drum mi-ai fost, spre tine,
iar lumea, dintr-o dată, a căpătat un rost.

Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o scrie cronicarii-n ceaslovul de iubire,
când, ţinându-ne de mână, ne vom topi în zare
şi ne vom transforma într-o dulce amintire!

9 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

Cu drag, pentru voi, un crâmpei de suflet


UPDATE: şi vocea şi poezia îmi aparţin. 🙂

4 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii proprii

Doar de-ale mele gânduri…


Ne plângem, mereu, că timpul ne este cel mai mare duşman. De fapt, problema este că nu ştim să ne preţuim reciproc. Dar primul pas trebuie să-l facem noi.

……………………………..

Prietenia este ca o floare de colţ. Nu trăieşte decât pe culmi.

……………………………..

Disecăm, cu uşurinţă, iubirea, ca într-un laborator de medicină legală. Cel mai greu ne este să-i deschidem uşa. Şi la venire şi la plecare…

………………………………

Să visezi, nu e o crimă. Să ucizi un vis, da.

……………………………….

Uneori, suntem aşa de preocupaţi de lungimea drumului, încât uităm să ne bucurăm de privelişte.

………………………………

Desigur, să priveşti lumea din avion este o experienţă interesantă. Dar să nu ai impresia că ai reuşit să şi desluşeşti tot ce ai văzut.

……………………………….

Viaţa în România seamănă din ce în ce mai mult cu mersul prin deşert. Pământul de sub picioare s-a transformat în nisipuri mişcătoare.

…………………………………..

Cel mai greu dans este tangoul cu viaţa.

……………………………………..

Să vrei să trăieşti singur, e ca şi cum ai alege să trăieşti pe jumătate. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama de asta decât abia la final…

 

39 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, gânduri