Arhive pe etichete: gutui

Nostalgie


Plouă septembrie, sub un gutui,
la marginea grădinii părăsite.
Ai vrea să pleci, dar vrei şi să rămâi
şi nu ştii de-ncepe totul sau este pe sfârşite.

Priveşti în urma-ţi, la paşii de peste timp,
ce s-au făcut din ce în ce mai mari,
ca brazdele adânci, de pe un câmp,
în care ai semănat şi au crescut lăstari.

Nimeni nu mai intră pe poarta cea micuţă.
Ţi-e dor de scârţâitu-i de altădată,
când ea era mare şi tu doar o fetiţă.
Acum e ruginită şi pururi încuiată.

În jurul tău, e linişte prea multă,
chiar şi ploaia plânge în tăcere,
undeva, în zare, doar o mică pasăre mai cântă
şi nu-nţelegi de e împăcare sau durere.

O lacrimă a adormit, plângându-ţi pe obraz,
o ştergi încet, o alta îi ia locul,
priveşti spre cerul ce pare de topaz
şi te întrebi şoptit unde a zburat totul.

Doar nucul cel bătrân, acelaşi credincios străjer,
a rămas la fel, în măreţia-i simplă,
învăluit în ploaie, lumină şi mister,
te-atinge uşor pe frunte, pe păr şi pe tâmplă.

Îi primeşti sărutul, zâmbind spre răsărit,
acum când soarele este la apus,
te ridici şi pleci, călcând încet, mărunt,
gândind că s-a scris tot ce era de spus.

Reclame

19 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă

Să mocnească focul


Să mocnească focul, din nou, în vatra veche
şi, dumneata, bunico, să-mi spui înc-o poveste,
despre fata de-mpărat, cea fără de pereche,
iar lumina lămpii să danseze la ferestre.

Să te privesc cum torci, cu furca prinsă-n brâu,
cum firul lung de lână se-ntinde ascultător,
să-mi faci turte pe plită din făină de grâu
în cunia cea mică, văruită-n alb şi cu pridvor.

Să fie primăvară şi nenea Gheorghiţă,
vecinul de alături, cu barbă şi plete de bunic,
să-mi dea, iarăşi, zambile din a lui grădiniţă,
strigându-mă la gard; eu să-i mulţumesc peltic.

Gutuiul cel bătrân, de lângă „casa mare”,
să mă ascundă între crengi, ca-ntr-un leagăn, iar,
să visez, din nou, cum zbor până la soare,
cu flori prinse în păr şi păpuşa primită-n dar.

Să alerg prin bătătură – cum spuneai, când mă certai –
printre boboci de raţă, de gâscă şi de curcă,
dar, dumneata, bunico, eşti, însă, acum, în rai
iar dorul de ce-a fost mă arde, mă usucă.

16 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii

Să ne scăldăm în toamnă, iubite!


S-a copt soarele a toamnă
şi picură miere pe frunze,
crizantema-i, deja, doamnă,
cerul ne plânge pe buze.

Pădurea s-a gătit de bal,
cu a ei trenă, arămie,
se scurge vinul în pocal
şi moare-ncet, viţa-de-vie.

Cocorii se duc în depărtări,
tufănica stă de veghe,
alergând în cele patru zări,
ziua-n calendar se pierde.

Se simte iz de mere date-n pârg,
în zare, se aude un clopoţel,
miroase a pâine coaptă pe câmp,
iar, în crame, a brumărel.

Să ne scăldăm în toamnă, hai, iubite,
să ne miroasă pielea a gutui,
să ne ţinem de mână, cuminţi, fără cuvinte,
ca atunci, când eram copii.

24 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste