Arhive pe etichete: destin

Hai, să ne strigăm iubirea!


Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ducă vântul, pe aripi de ecou, departe,
să se audă, până-n cea din urmă zare,
că nimeni şi nimic nu ne mai desparte!

Hai… să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o ascundă vulturii-n vârf de munte,
de ploi şi de furtuni, s-o scalde-n soare,
s-o facă poveste, pentru cei ce vor s-o-asculte!

„Iubeşte-mă!, mi-ai spus, ţinându-mă de mână,
iubeşte-mă ca luna, ca noaptea şi ca vinul,
iubeşte-mă acum, şi ieri, şi mâine, făr-a privi în urmă,
iubeşte-mă tăcut, iubeşte-mă râzând şi eu-ţi voi fi destinul!”

Şi te-am iubit ca luna şi te iubesc şi mâine,
tu mi-ai fost destin şi soartă eu ţi-am fost
şi pod mi-ai fost şi drum mi-ai fost, spre tine,
iar lumea, dintr-o dată, a căpătat un rost.

Hai, să ne strigăm iubirea-n gura mare,
s-o scrie cronicarii-n ceaslovul de iubire,
când, ţinându-ne de mână, ne vom topi în zare
şi ne vom transforma într-o dulce amintire!

Reclame

9 comentarii

Din categoria poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

La aniversară…


Şi a mai trecut un an. Cu multe: bune şi mai puţin bune. Chiar! Aţi văzut cât de multe încap într-un an şi, în acelaşi timp, paradoxal, ca într-un joc straniu al destinului, cât de puţine? Îţi faci, la punctul zero, atâtea planuri şi ai atâtea aşteptări, gândind că un an îţi este de ajuns să bifezi tot ce ţi-ai propus. Dar anul trece, faci bilanţul şi constaţi că mai aveai multe de făcut. Te trezeşti… doar  mai bătrân. Cu un an. 🙂 Şi o iei de la capăt.  Oricum ar fi, îi mulţumesc lui Dumnezeu că

a mai trecut un an,
pe-o clapă de pian,
s-a mai cântat o notă,
din viaţa-mi imperfectă.

22 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., diverse, gânduri

Mă ceartă viaţa


Mă ceartă viaţa că nu-i dau mai mult
şi pe destin îl fac răspunzător.
Degeaba-i spun că sunt numai tumult
şi-ncerc, mereu, tot mai sus să zbor.

Mă ceartă viaţa că obosesc prea des
şi sufletul îl las să moară încet.
Degeaba-i spun că nu am de ales
şi că, din viitor, eu-mi fac amanet.

Taci, viaţă, taci şi nu mă mai certa,
doar tu mă faci să fiu ceea ce sunt!
Eu, uneori, de tine mai c-aş divorţa,
dar nu pot decât… să te înfrunt.

Mă plimbi în sus şi-n jos, pe malul tău,
m-arunci în valuri când nici nu mă aştept
şi-mi spui că, de toate, sunt de vină eu
şi-ar trebui, cumva, să trăiesc mai înţelept?

23 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii