Ce faci cu toamna?

– Ce faci cu toamna asta din suflet?
m-ai întrebat.
Ce să-ţi fi răspuns?
Că este toamna mea?
Că face parte din mine?
Tocmai de aceea nu aveam dreptul s-o păstrez.

-M-am gândit să-i fiu frunză,
ţi-am spus.
În căderea-mi, să mângâi o frunte plecată
sau un gând rătăcit,
un căţel pierdut,
un copil singur,
o lacrimă sau o privire
ce şi-a pierdut strălucirea.

– Şi, apoi? Pentru că nu-ţi va fi destul.
Ştii doar că nu-ţi va fi.
– Apoi, aş arde ca o candelă
la căpătâiul unui vis
sau aş încălzi un zâmbet îngheţat.
Ori aş topi o inimă ce a uitat să trăiască.

– Şi…?
– Şi aş mai fi un poem
pe care să-l citească în amurg cocorii
celor plecaţi în lume…

– Apoi?
– Apoi, aş fi toamna ta ….

Publicitate