Prea mult, prea puțin, prea departe

Scurtă ne e noaptea. Și ziua ne e scurtă.
Viața ne aleargă, timpul nu ascultă,
pașii ni se pierd în astă lume mare,
visele îngheață departe de soare.

Drumul ne duce cine știe unde,
viața se măsoară prea des doar în secunde,
fericirea se joacă la ruletă mult prea mult,
în suflet, prea puțină pace. Restul e tumult.

Iubirea o mai găsești doar prin câte-o carte,
Dumnezeu ne este din ce în ce mai departe,
speranța surâde câtor mai puțini,
suntem goi de simțăminte, dar suntem plini de vini.

Prea mult bocet, prea puțin zâmbet, prea departe viață,
iluziile înșirate precum mărgelele pe ață,
le purtăm la gât, cu sfială agățate,
mult prea scurtă ziuă, mult prea scurtă noapte …

Publicitate

La apus …

La apus,
nimic de spus,
doar de ţintit,
spre-un nou răsărit …

Fuga

Am obosit de viaţă şi-am obosit de moarte,
am obosit de toţi şi-am obosit de toate,
am obosit de orologiul ce ştie doar a bate,
am obosit de timpul ce-l tot car în spate,

Am obosit de ziuă şi-am obosit de noapte,
am obosit de visuri sub talpă sfărâmate,
am obosit de ţipăt si-am obosit de şoapte,
am obosit de lacrimi şi  zâmbete pictate,

Am obosit de măşti prea strâns croşetate,
am obosit de cratima ce uneşte, sau desparte,
am obosit de mere verzi şi-am obosit de mere coapte,
am obosit de strâmbul ce strigă „dreptate”,

Am obosit de orizontala verticalitate,
am obosit de genunchi şi-am obosit de coate,
am obosit de pleoapa stângă ce-ntruna se zbate,
am obosit aproape şi-am obosit departe.

Am obosit de cancer şi de câmpuri minate,
am obosit de suflete mult prea despuiate,
am obosit de minţi ce se cred întortocheate,
am obosit de întrebări şi răspunsuri încrucişate.

Am obosit de „să vedem” şi am obosit „de nu se poate”,
am obosit de drumuri atât de-ntretăiate,
am obosit de efemer şi-am obosit de eternitate,
am obosit de mine şi-am obosit de toate …

.

Simpla mea poveste

Eu sunt un pescăruş
cu aripa frântă,
în zborul spre fericire.
Sunt un mâine
început dintr-un ieri îndepărtat,
ca un suspin
ieşit, într-o noapte,
din pieptul unei tinere femei.
Sunt zâmbet şi lacrimă,
speranţă şi deznădejde,
sunt răsărit şi apus.
Sunt cea care se-aruncă-n valuri
cu inconştienţa unui copil
şi cea care se teme,
uneori, de ploaie.

Sunt o poveste simplă,
scrijelită pe o frunză
ce dansează spre asfinţit.

Şotronul

Un, doi, trei,

noapte cu cercei,

patru, cinci, şase,

visuri şi speranţe false,

şapte, opt, nouă,

dimineţi scăldate-n rouă,

zece, nouă, opt,

când mizezi, pe-o carte, tot,

şapte, şase, cinci,

de nu lupţi, nu poţi să-nvingi,

patru, trei, doi,

sufletul-şotron spălat de ploi,

un, doi, trei…