Arhive pe etichete: decenţă

De prin viaţă adunate …


Într-o dimineaţă, trecând pe lângă lucrătorii de la Rosal, care măturau strada, am observat că una dintre femei stătea mai retrasă, ghemuită şi plângea. M-am apropiat de ea şi am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. S-a uitat mirată la mine şi mi-a răspuns:
„- Nu, doamnă, nu puteţi, dar vă mulţumesc frumos!” Cu demnitate, cu decenţă, ca o lecţie pentru mulţi dintre noi.

Trecând pe lângă cei din jurul nostru, fără a ne obosi să-i observăm, ne ignorăm, de fapt, pe noi înşine!
Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi vrut împreună, ar fi creat doar cerul şi apele, şi munţii, şi păsările şi animalele …

Reclame

7 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., diverse, gânduri, recurs la prea multă realitate, viaţă

Românii sunt o Ţară!


Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,
că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,
v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei
şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!

Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,
când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!
Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,
dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!

Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară
şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,
precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!

Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate
sunt valorile noastre-ntru solidaritate.
Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală
şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!

Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,
staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.
Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,
dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!

13 comentarii

Din categoria manifest, poezii, poezii proprii, privind în jur, recurs la prea multă realitate, România, scrieri politice, viaţă, ţară

De ce ai făcut-o, Bogdan?


UPDATE: Din păcate, Bogdan, nu te-ai dezis, nici de data asta! Ţi-am oferit, elegant, posibilitatea de a încheia acest conflict cu decenţă, dar ai coborât şi mai mult, încercând să mă loveşti sub centură. Nu-i nimic, „coafura rezistă!” Mă aşteptam. Redau, mai jos, „drăgălăşenia” ta:
În schimb, am observat ipocrizia unei poete, care stă cu cartea acasă în raft şi cerşeşte voturi la concursuri de PA-uri, […]”

În cele nouă luni de când sunt în blogosferă, am fost martora câtorva conflicte. De vreo două ori, am fost chiar implicată direct, fără voia mea. Dar, cel mai grav dintre toate, mi se pare cel izbucnit între Andrei şi Bogdan. Conflict care, se pare, că a luat sfârşit. Şi, care, probabil ar trebui lăsat aşa, conform principiului: ce e mort, trebuie îngropat. Dar nu pot să fac asta, tocmai pentru că, aşa cum spuneam mai sus, ceea ce s-a întâmplat mi se pare a fi foarte grav: prin fondul său, prin amplitudine, prin consecinţe. Şi prin faptul că ni s-a cerut implicarea. Şi ne-am implicat cu toţii, înclinând balanţa în favoarea lui Bogdan şi punându-l la zid pe Andrei deşi, în marea noastră bunăvoinţă, am aşteptat şi replica lui. De ce am făcut asta? Greu de spus: din spirit de turmă – în sensul că dacă unul, doi, i-au dat crezare apriori lui Bogdan, s-a considerat că ştiu ei ce spun, nu riscă să facă acuzaţii nefondate -, sau din bună credinţă (e foarte greu să-ţi imaginezi că cineva ar putea înscena aşa ceva), sau din cauza vârstei lui Andrei (sigur, e un puşti talentat, dar l-a luat valul şi a vrut să se autodepăşească, trişând). Nu mai contează acum, deşi ar trebui. Cert este că Andrei a fost pus la colţ şi arătat cu degetul. Singur, sau ajutat, s-a zbătut să-şi dovedească nevinovăţia. Şi a reuşit. Şi, aici, intervine întrebarea mea: de ce ai făcut-o, Bogdan? Mie, personal, deşi am declarat atunci, sub impulsul momentului că sunt dezamagită de faptul că Andrei a avut neinspirata idee să plagieze, mi-a fost, totuşi, greu să cred acest lucru, citindu-l de câteva luni bune şi lăudându-i seriozitatea, maturitatea, ideile, poeziile. De aceea, i-am rugat pe Victor şi pe Sorin să mă ajute în demersul de a investiga, din punct de vedere „calculatoristic”, dacă mă pot exprima aşa, argumentele tale şi ale lui Andrei. Amândoi au răspuns apelului meu, iar Victor a şi postat concluziile sale, cu dovezi clare. Ţi-am citit şi eu o mulţime de articole, de pe multele tale bloguri, precum şi comentariile de pe alte bloguri, pe care le-ai lăsat sub diferite ID-uri. Mărturisesc că am fost profund dezamăgită de modul în care ai manageriat această situaţie, din toate punctele de vedere, chiar plecând de la presupunerea că Andrei ar fi greşit, dar, mai ales, modul în care te-ai exprimat în toate acele comentarii: injurios, cu un limbaj suburban, ameninţător, care nu-ţi face onoare deloc. Nemaivorbind de faptul că poezia ce a făcut obiectul acestui scandal, în varianta ta, suna total neîngrijit, scrisă, parcă în fugă, contracronometru. O altă întrebare pe care mi-am pus-o a fost de ce nu l-ai devoalat pe Andrei încă de la prima ta menţiune despre acest eventual plagiat?
Aş vrea să înţelegi că, în spatele întrebării mele, stă, de fapt, o mână întinsă, pentru că, în prostia mea, refuz să renunţ la a crede în oameni şi în principiul potrivit căruia cu toţii merităm o a doua şansă.
Vreau să ştii că aştept punctul tău de
vedere şi, indiferent care-ţi vor fi comentariile – nu-ţi ascund că mă aştept şi la „artilerie grea” din partea ta şi a susţinătorilor tăi, deşi sper că nu o vei face -, nu voi bana niciun comentariu, publicându-l exact aşa cum îl vei lăsa. Indiferent care ţi-a fost motivaţia pentru ceea ce ai făcut, sunt sigură că ai verticalitate şi că-ţi vei recunoaşte greşeala. Deci, pentru a treia oară: de ce ai făcut-o, Bogdan?

78 comentarii

Din categoria campanie, de prin viaţă păţite şi adunate, diverse, gânduri