D’ale mele gânduri … rătăcite …

„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Subscriu, cu toată fiinţa.
Din păcate, însă, ca orice patrie, are şi faună …

––––––––––-

Una dintre greşelile majore ale poporului român, din punctul meu de vedere, este cã s-a îndepãrtat de înţelepciunea popularã, de tradiţional. Marile adevãruri izvorãsc din lucrurile simple, trãibile, din firesc. Nu trebuie decât sã vrei sã priveşti în jurul tãu…

–––––––––––-

Vrei să vezi cum se înfăptuiesc minunile? Zâmbeşte, cu tot sufletul, unor ochi plânşi, sau unui chip trist – oriunde-l întâlneşti – şi vezi ce se întâmplă! Vei avea parte de cea mai pură lumină!

––––––––––––

Oare ce le-o creşte unora, în loc de suflete, de sunt capabili să lovească un om ce se află în genunchi…?

––––––––––––-

Din punctul meu de vedere, nu un necaz, o problemă, ca atare, ne împovărează, nevorbind, aici, de marile drame. Cu toţii ştim că viaţa este precum matematica: are plusuri şi minusuri.  Ceea ce ne îngenunchează în final este, de fapt, imposibilitatea – dintr-un motiv sau altul – de a găsi o soluţie imediată problemei cu care ne confruntăm. Astfel, apare efectul bulgărelui de zăpadă şi totul se augmentează, sfârşind prin a ne copleşi şi a se cere un complex de soluţii.

Aşa este şi în relaţii, de orice tip ar fi ele. Odată ajunse în impas, lipsa resurselor – sufleteşti, mentale, etc. – de remediere duce la rupturi, uneori, iremediabile.

Publicitate