Arhive pe etichete: curcubeu

C-aşa-i viaţa …


Am mai crescut c-o primăvară
şi cu un cireş în plină floare,
mi-a-mbătrânit în păr înc-o ninsoare
şi-n suflet, o poveste dulce-amară.

Lumina s-a mai scurs o dată-n curcubeu,
m-a mai spălat încă o ploaie, de păcate,
s-a mai înălţat o rugă către Dumnezeu
şi, încă o dată, ziua de noapte se desparte.

A mai fost un ieri şi va mai fi,
a mai trecut o pasăre în zbor,
să mai fiu copil, aş vrea, măcar o zi,
de copilărie-mi este dor … şi dor.

C-aşa e viaţa, vine şi se duce
şi nu te-ntreabă de-ţi place planul ei.
Este şi amară şi acră şi dulce,
ca o felie de lămâie dintr-un ceai cu tei.

Reclame

2 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă

Uniţi în primăvară


Să plouă cu primăveri, peste noi, iubite
şi să ne ude pân-la piele,
să ne prefacă-n iarbă, sau în ciute,
ca-ntr-un magic basm, cu iele.

Să ne-nflorească piersicii în palmă,
în suflet, luna culcuş să îşi facă,
să-mbătrânim tăcuţi, apoi, în toamnă.
pe aripi de cocori, ce vin şi pleacă.

Să ne curgă ceru-n fâşii de curcubeu,
cu pământul mare să facem legământ
şi vom fi, de-a pururi, tu şi eu
uniţi în primăvară, cu-acelaşi jurământ.

Să plouă cu primăveri peste noi, iubitul meu,
Să ne-nflorească piersicii în palmă,
să ne curgă ceru-n fâşii de curcubeu,
să fii al meu domn, să fiu a ta doamnă!

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

D’ale lui Victor


De ce ne urmăreşte luna?

Într-o seară, pe când ne întorceam de la grădiniţă, Victor  observă luna, care era luminoasă şi plină. Mi-o arată şi-mi spune că e frumoasă. După câţiva paşi, o vede din nou, îşi schimbase poziţia.
– Mami, uite, luna ne urmăreşte. De ce?
Până să-i explic eu ce şi cum, îmi dă tot el răspunsul:
– Eu cred că ne urmăreşte ca să ne lumineze drumul spre casă.

 

Niciodată…

Victor a făcut apă pe jos, în baie, fapt care m-a cam făcut să mă supăr pe el şi să-l cert:
-Bine, măi, Victor, de ce faci prostii?
-Mami, la întrebarea asta nu o să pot să-ţi răspund niciodată.

Declaraţii de dragoste

– Mami, tu eşti diamantul meu curcubeu.

–––––––––––––––––––

Aseară, îi spuneam că el e sufleţelul meu.
-Nu, mami, tu eşti sufleţeaua mea!

22 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet...

Am creioane colorate


Am multe creioane colorate
şi, de le-oi folosi pe toate,
voi face un desen mare,
pentru doamna educatoare.
Cu ce să-ncep, oare?
Cu galben, voi face un soare.
Soarele este un astru.
Urmează, deci, un cer albastru.
Albastră este şi marea.
Îmi place tot mai mult culoarea.
Cu roşu, ce-aş putea desena?
O gărgăriţă şi o floricea.
Cu verde, iarbă şi frunze desenez,
cu maro, trunchiul copacului colorez,
portocaliu, voi face un fluturaş,
cu negru, un gândăcel şi-un greieraş.
Cu un pic de mov cochet,
voi desena un zmeu perfect,
ce zboară, peste toţi şi toate,
pe aripi de vânt, departe.
Iar, mai în zare, un curcubeu
va face, din desenul meu,
un tablou adevărat
ce aşteaptă a fi-nrămat.

15 comentarii

Din categoria copil, poezii, poezii pentru copii

Curcubeul


Astăzi, după ploaie, peste oraş,
cerul şi-a desenat guleraş,
cu roşu, oranj, galben şi verde,
ce, tocmai de departe, se vede!

A mai adăugat albastru, indigo şi violet
şi a desenat tuşele atent, încet,
ca nu cumva culorile să se-ntindă,
sau vreo scamă de nor, de el să se prindă.

După ce a terminat de desenat,
la gât, frumos şi l-a aranjat
şi, mândru de opera lui de artă,
tuturor, fericit, le-o arată.

Păsările, toate, toate,
la sfat sunt adunate,
privesc şi se miră întrebând
„ce şi-a mai pus cerul la gât?!”

„E un fular!”, strigă unele în cor,
„Ba nu, ba nu, este un nor!”
O rândunică zice: „Ştiu eu, ştiu eu,
Acela este un curcubeu!”

2 comentarii

Din categoria copil, copilărie, poezii, poezii pentru copii