Mi-e verde de viaţă şi roşu de vis,
mi-s gleznele sufletului rupte,
mă plânge primăvara în flori de cais,
din mine, tristeţea caută să se-nfrupte.
Îmi şchioapătă inima în cuvinte,
în gânduri, îmi curge lumină,
privesc lumea, tăcută, cuminte
şi-aş vrea s-o răsfăţ cu flori de sulfină.
Bătrână şi grea, îmi este simţirea,
prin vene-mi se târâie cioburi de uitare,
mă sfâşie viaţa, mă doare iubirea,
mi-e bine şi rău, mi-e albastru de zare.
Mi-e floare de vişin suflarea,
iar zborul, aripă de fluture,
chiar de la venire, începe plecarea,
mi-e verde de viaţă, să-mi picure-n suflet…
Li-i verde de viaţă şi lor:
Cosmin Ştefănescu, Vania Usca, Alioşa
Din categoria gânduri, iubire, poezii, poezii proprii, viaţă
Etichetat ca albastru, cais, culori, floare, fluture, inimă, plecare, poezii, poezii proprii, roşu, sosire, suflet, sulfină, verde, viaţă, vis, vişin, zare