Vis ars. Ochi tăcut. Plecare? Gând spart. Cuvânt surd. Mirare? Privire stinsă. Iris ucis. Durere? Buze pictate. Zâmbet învins. Tăcere? Inimă îngenuncheată. Lacrimi căzând. Uitare? Cioburi de suflet. Şoapte strigând. Plecare…
Întrebări
Vis ars. Ochi tăcut. Plecare? Gând spart. Cuvânt surd. Mirare? Privire stinsă. Iris ucis. Durere? Buze pictate. Zâmbet învins. Tăcere? Inimă îngenuncheată. Lacrimi căzând. Uitare? Cioburi de suflet. Şoapte strigând. Plecare…
Din categoria poezii, recurs la prea multă realitate
Noaptebunacopii's Blog 
Adele,
Fiecare, pe rând, toate laolaltă. Asta e viața..
O viață intr-un poem.
Da, uneori, viaţa poate fi descrisă în cuvinte atât de puţine…
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 24) « Blogul lui Teo Negură
e frumoasă și… atât! orice alt cometariu ar strica farmecul. Nici nu închid fereastra…
Te pup şi… atât! 🙂
superb!…trist, dar superb si sigur numarul de cuvinte nu-i o masura pentru talent.
Mulţumesc mult, draga mea!
Scurt si cuprinzator.Adela,sa fii iubita mult.
Mi-era dor de tine, Dane! 🙂 Te-am tot citit, dar nu am găsit cuvintele potrivite să-ţi las şi semne. Mă vei ierta pentru asta, nu? Să-ţi fie bine şi ţie!
Sunt mult mai multe intrebari pe care evitam sa ni le punem, stiind prea bine ca vom suferi, din nou,doar aducandu-ne aminte. Sunt insa unele de care, orisicat ne-am stradui, nu reusim sa ne indepartam, si-atunci poate e bine sa le tintuim cu ochii mintii.
Nu-s multe intrebari aici, Adela, insa sunt grele prin sensul pe care, ca o apasare, li l-ai dat…Frumoase versuri, si apropo: cine a zis ca toate poeziile frumoase sunt vesele sau optimiste? 😉
Mulţumesc, Teo. Te pup.
Ma uimesc de fiecare data versurile tale.Ai spus atat de multe in cuvinte atat de putine…
Viata pare sa fi ajuns o intrecere.Ne pregatim.Pornim.Unii triseaza,altii pierd startul, „c-asa-i in tenis”.
Iubim,invatam sa uram,plangem,ranim si suntem raniti.
Ne stergem lacrimile,mergem inainte indiferent de ajutorul oferit.Iertam,uitam si in final,cu sau fara voia noastra,iesim din „concurs”.Predam stafeta.
Acelasi drum,aceleasi obstacole,alte personaje…
„Ce-i viaţa/Cum cată ea să fie?” Nu-i aşa, dragul meu?
Te îmbrăţişez, Andrei.
Cred ca uneori noi traim cu impresia ca viata-i scurta.Nu.Viata e indeajuns de lunga (cu mici exceptii nefericite) pentru a face tot ce trebuie,atat pentru noi,cat si pentru cei care vin dupa.Cred de asemenea ca noi nu stim sa profitam in intregime de tot ce ni se ofera.
Nelamurire: Vad ca toata lumea primeste pupic,numai eu imbratisare.Asta-i dreptate 🙂 ?
🙂 Ok. Te îmbrăţişez şi te pup! Cu drag. 🙂
Descopăr cu plăcere o schimbare a temei și în modul de scriere. Este o răvășire și o tristețe aproape dusă la paroxism. Nu știu ce a determinat această modificare și chiar dacă îmi place și cum scrii acum sper din toată inima că vei rămâne aceiași Adele plină de viață care debordează de optimism pentru toată blogosfera…
Să ai o zi plină de poezie!
Ştii cum e, Cosmin! Trecem prin toate, la un moment dat şi îşi lasă amprenta. Îţi mulţumesc, dragul meu, pentru prietenia ta!
Te pup.
Pingback: Despre efectul dăunător al alcoolului « Ioan Usca
Iarta-mi indrazneala,stiu ca toti iti suntem la fel de dragi.Imbratisari si pupici si din partea mea 🙂
Nu am ce să-ţi iert. M-ai făcut să zâmbesc. Şi da, îmi sunteţi dragi. Iar tu ai porţia ta, aparte. Poate pentru că, pe undeva, mă regăsesc în tine, pe mine cea de acum…. 19-20 de ani.