„Viaţa noastră unde e, ce-aţi făcut cu ea?”

Ieri, la Real: un cuplu de pensionari. Ea se apropie de o cutie cu ochelari de soare. Pune o pereche la ochi.
– Cât costă?, o întreabă soţul.
– 10 lei.
– Pune-i la loc! De 10 lei, ne luăm cârnaţi.
Lăsând la o parte că acei ochelari nu ar trebui comercializaţi, că fac rău şi nu bine, mi-a venit să plâng.

Plec de la Real, spre piaţă. Cautând una, alta, mă plimb de la o tarabă la alta. La un moment dat, observ o doamnă în vârstă, cam în jur de 80 de ani, cred, îmbrăcată în negru, care se tot uita la legumele de pe tarabe. O urmăresc cu privirea. Face turul de vreo două ori, dar nu cumpără nimic. La un moment dat, mă apropii de taraba pe care o privea de la distanţă. Intru în vorbă cu vânzătoarea, pe care o cunosc, şi-i semnalez prezenţa doamnei. „- I-a murit soţul de curând.”, îmi spune. Apoi, o întreabă:
„- Doriţi ceva?”
„- Nu, mă uit, deocamdată.”, îi răspunde doamna. Şi rămâne uitându-se. Mă apropii de ea şi o rog să nu se supere că mă ofer să-i cumpăr nişte legume. Îmi spune că nu. La final, îmi mulţumeşte şi pleacă. Cu demnitate.

Plec dispre piaţă, spre casă. Pe trotuare, alţi bătrâni, sub soarele nebun de azi, încercau să vândă ce mai găsiseră prin casă: un bocanc scofâlcit, un ventilator ruginit, nişte umeraşe şi alte mărunţişuri… Cumpărători… deloc…

Asta esta imaginea unei ţări europene, a sec. al XXI-lea, mândre de democraţia, independenţa, libertatea, reformarea ei!!!!!!

Da, ştiu, cine nu este puternic, trebuie să iasă din sistem, nu? Nu rezistă decât deştepţii şi puternicii….

Voi, bolnavilor de ură, cum puteţi privi la toate astea, fără pic de tresărire? Când aţi fost ultima dată într-un sat sau într-un spital sau într-o şcoală? Când aţi vorbit ultima oară cu vecinul vostru?

Vă iluzionaţi că, dintr-un organism bolnav, sunteţi organul supravieţuitor? Sărmanii de voi! Rugaţi-vă să nu ajungeţi, niciodată, voi sau ai voştri, în situaţia în care să vă blestemaţi zilele şi, totodată, nu uitaţi că pământul se învârteşte!!!!!!

Publicitate

Dacă nu vreţi să vi se strice peştele, să nu îl plimbaţi!

Pentru că Victor mănâncă foarte mult peşte, aseară am cumpărat, dintr-un „Real”, somon. A, să nu uit: aseară pe la ora 11, că atunci am ajuns la cumpărături. Înainte să cumpăr, o rog pe d-na de la raionul de peşte să-mi spună dacă somonul este în regulă, întrucât îl iau pentru copil. În general, sunt foarte amabile şi-mi spun dacă este bun sau nu. Doamna de aseară, pe un ton cam răstit,  îmi spune: „e foarte în regulă, doamnă!” M-a deranjat tonul, dar îmi zic să nu fiu cârcotaşă, că o fi şi ea obosită. În fine, peştele arăta bine, aşa că l-am cumpărat – medalioane de somon, de vreo 40 de lei, fără câţiva bănuţi. Buuunnnn. Azi, vreau să-l gătesc. Desfac punga şi… m-a izbit un mirooosss!!!!!!!

Îmbrac copilul, iau bonul – noroc că, din întâmplare, nu-l aruncasem şi fuga la Real, cu somonul înapoi. Merg la Retur, explic ce şi cum, este chemat domnul de la raionul cu peşte – nu mai era doamna de aseară.

Mă întreabă ce s-a întâmplat, îi explic şi lui, cu calm, după care replica lui mă loveşte frontal:

– Păi dacă l-aţi plimbat! De-aia s-a stricat!

Whattt????????!!!!!!!!!!!!!!! Nu ştiam dacă să râd, să plâng sau să-i dau un croşeu de dreapta individului.

L-am întrebat dacă el s-a auzit vorbind, după care, spre norocul său, n-a mai comentat nimic, l-a luat înapoi, a semnat ce trebuia semnat, mi-am recuperat banii şi m-am întors acasă.

Aşa că vă spun şi vouă şi băgaţi la cap:

Dacă nu vreţi să vi se strice peştele, nu-l plimbaţi.

Am eu o vorbă (oops, am început să mă citez singură – nu e bine, nu?):

Dacă n-ar fi tragic, ar fi chiar comic!