Arhive pe etichete: paiaţă

Paiaţa


A fost, odată, o paiaţă,
pe oameni, mereu i-a-nveselit.
Le împărţea zâmbete-ntr-o piaţă.
De la un timp, însă, a dispărut.

Toţi o caută, o vor,
se simt pierduţi fără ea.
Era speranţa, alinul lor,
când flori de hârtie le-mpărţea.

Cu salopeta-i roşu-verde,
cu claia ei de păr rebel,
făcea totul să-i dezmierde:
era când iepuraş, când porumbel,

zâmbea, neobosită, o zi-ntreagă.
Vindea fericire pe câţiva bănuţi.
Părea pe toţi să-i înţeleagă,
târgoveţi, gură-cască, necunoscuţi.

N-a-ntrebat-o nimeni cine este,
de unde vine, unde pleacă,
nu le păsa de-a ei poveste,
nu ştiau cine-i sub mască.

În dimineaţa când n-a mai apărut,
când locu-i era gol şi fără viaţă,
unde să o caute, nimeni n-a ştiut.
Fusese doar paiaţa dintr-o piaţă.

Într-o altă zi, un zvon s-a risipit:
atunci, când n-a mai putut să zâmbească,
de inimă rea, paiaţa a murit.
Păcat că n-au avut timp, mai bine s-o cunoască!

6 comentarii

Din categoria poezii