Azi este ziua fostei mele învăţătoare, doamna Maria Stoenescu (fostă Ilinca). Nu am mai văzut-o de zeci de ani şi nici nu am păstrat legătura, dar, în fiecare an, pe 3 iunie, gândul îmi zboară spre domnia sa, cu urări de bine şi un cald „La mulţi ani, doamnă învăţătoare!”.
Îmi amintesc că, în prima mea zi de şcoală, când am păşit în curtea şcolii şi ne-am aşezat în careu pentru a aştepta distribuirea în clase, toţi învăţătorii erau pe un fel de scenă: d-na mea învăţătoare, pe atunci o tânără domnişoară (am fost prima sa generaţie de elevi), era îmbrăcată într-o rochie albă, avea părul lung şi ondulat şi era frumoasă, ca o zi de primăvară. Părea primăvara însăşi: radia de tinereţe, de frumuseţe, de emoţie, de viaţă. Ştiu că i-am spus mamei că, dacă nu voi fi la domnişoara aceea frumoasă, eu nu o să merg la şcoală. (Pe atunci, nu se ştia care-ţi va fi învăţătorul/învăţătoarea – aflai în prima zi de şcoală; cel puţin aşa s-a întâmplat cu mine. ) Spre norocul meu şi al mamei :), eram pe lista „câştigătoare”.
Îmi amintesc, cu drag şi cu emoţie, de învăţătoarea mea, de toţi profesorii mei, din şcoala generală – Şcoala generală nr. 10 Rm. Vâlcea -, cărora le mulţumesc pentru tot ceea ce m-au învăţat. Au construit o bază atât de solidă, încât, studiile care au urmat, nu au fost decât o încununare, o desăvârşire, ce au venit de la sine..
De aceea, mă înclin şi vreau să strig tare, peste timp: „La mulţi ani, doamnă învăţătoare!”
Noaptebunacopii's Blog 
Pingback: Cricket should be included in Asian Games: M S Gill | Sports Headlines Today
Pingback: Năbădăiosu`și morcovul. « Cristian Dima
Postarea ta mi-a amintit de multe clipe minunate petrecute în primii ani de şcoală alături de o minune de învăţătoare.
Pasiunea pentru ceea ce face ne copleşea. Contează foarte mult pentru viitor cum se derulează primii „paşi” prin şcoală.
Mă alătur gândurilor tale frumoase şi îi urez doamnei tale La mulţi ani, din tot sufletul!
Zile pline de iubire, draga mea dragă!
Mulţumesc, din suflet, draga mea prietenă! N-ai să crezi, dar când tu scriai comentariul, eu eram pe blogul tău şi mă îmbătam. Cu versurile tale, cu ce altceva? 🙂
Sincer spun când spun că mi s-a făcut pielea de găină, la cât de tare m-a emoționat textul acesta. Am un foarte mare respect pentru profesorii mei dar şi pentru doamna învăţătoare, pe care am revăzut-o acum vreo 3 ani. Săptămânile trecute am reuşit să fac rost de numărul de telefon al profesorului meu de istorie, căruia îi sunt cel mai recunoscător pentru ce am ajuns azi. O zi minunată!
Mulţumesc, Cristian. Consider că este un gest de minim bun simţ ca, măcar, din când în când, să ne gândim la învăţătorii şi profesorii noştri, care ne-au dăruit din sufletele lor, ca noi să putem merge înainte. Şi nu sunt vorbe mari: este purul adevăr. Chiar mă întreb, câţi dintre elevii de astăzi gândesc aşa despre dascălii lor? Sau vor gândi, mâine-poimâine? Pentru că, dincolo de toată nebunia şi anormalitatea zilelor noastre, încă există dascăli adevăraţi, ca cei pe care i-am avut noi.
Numai bine şi ţie.
La mulți ani doamnei!
🙂 Aşa să fie!
Frumos gest…
Mai ales ca putem vorbi de un alt gen de cadre didactice…pe “timpuri”!
Mulţumesc. Ştiu şi cadre didactice ale acestor timpuri care merită toată consideraţia şi admiraţia. Şi sunt convinsă că faci şi tu parte dintre ei.
Dar nu era cumva „tovarăşa învăţătoare” pe timpul ăla?
Ei, ba da, normal. Contează? 🙂
m-au impresionat profund sentimentele tale pentru dansa. 🙂
Mulţumesc. Chiar sunt reale şi nu doar de faţadă. Eu am o mare „problemă” – bine, am mai multe, dar asta este una dintre ele – oamenii care îmi intră la suflet, nu mai au scăpare. Şi nu uit, niciodată, oamenii care mi-au făcut bine.
Doamna Ghiorghiu Maria, scoala 5 Galati. Oare ce o mai face? Dumnezeu sa-i dea sanatate! Multumesc pentru prilejul acesta de aducere aminte!
Cu drag. Chiar mă gândeam să postez ceva în sensul acesta: să vă provoc la aduceri aminte.
Bravo, Adela, pentru aceasta postare. E bine sa amintim si de invatatorii nostri din scoala. Au fost cei mai desavarsiti ani ai nostri si lor le datoram multe. Doamna Slav Maria a fost profesoara care m-a incurajat, m-a corectat si mi-a ghidat primii pasi in viata de „adult”. Din pacate nu pot sa-i spun decat: „Multumesc ca ai existat total in viata mea de elev si copil”.
Mulţumesc, draga mea. Te pup. 🙂
Curios dar si eu ma gindesc citeodata la fostii mei invatatori! Probabil multi nu mai sint in viata iar altii daca sint cum oare or mai fi???!!!Le multumesc si eu pentru tot ce au facut si Dumnezeu sa’i binecuvinteze! Good job Adela!
Imi amintesc cu placere de doamna Munteanu , fosta mea invatatoare si pe care nu am mai vazut-o de foarte mult timp.Ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine si ii doresc numai bine…
Buna seara.M – au emotionat pana la lacrimi cuvintele scrise de dvs.Copilul meu este elevul doamnei invatatoare Stoenescu Maria! Este un dascal de exceptie , un om minunat , cu suflet mare, de o blandete si de o finete cum rar intalnesti in zilele noastre! Sunt convinsa ca sunt multe generatii care isi aduc aminte cu drag de doamna invatatoare! Am citit de nenumarate ori cuvintele relatate de dvs.si de fiecare data mi – au dat lacrimile.In aceasta seara , desi nu va cunosc , am indraznit sa impartasesc si eu bucuria cu dvs. ! Este un dar de la D – zeu sa o avem ca invatatoare pe doamna Stoenescu la fiul nostru! O seara minunata si multa sanatate!
Vă mulțumesc, doamnă și vă cer scuze că răspund atât de târziu comenatriului d-voastră! Din păcate, din lipsă de timp, am neglijat blogul. Vă doresc toate cele bune, d-voastră și celor dragi!
Reblogged this on Noaptebunacopii's Blog and commented:
Şi atunci, şi azi şi mereu: La mulţi ani, doamnă învăţătoare!