D’ale mele gânduri … rătăcite …

Trecem zilnic, unii pe lângă alţii, peste tot. Cunoscuţi şi necunoscuţi…
Oare, de câte ori, în aceste treceri, ne gândim la celălalt, ca la noi şi de câte ori trecem ca pe lângă un obiect? De câte ori simţim impusul, văzând o privire tristă, o frunte încruntată, o lacrimă în colţ de ochi, o faţă palidă, de a vrea să facem ceva pentru ca acel om să zâmbească, doar şi pentru o clipă? De câte ori, în trecerile noastre, simţim că celălalt ar vrea să fie îmbrăţişat sau mângâiat sau să primească o floare? Doar aşa, pur şi simplu. Doar pentru a simţi că viaţa şi oamenii pot fi şi altfel decât rutină, automatisme, solitudine, nepăsare … De câte ori simţim noi înşine nevoia ca oamenii să se oprească o clipă pentru noi?

Publicitate

D’ale mele gânduri … rătăcite …

Uneori, cei care vorbesc prea mult o fac doar pentru a nu-şi (mai) auzi propriile gânduri.

D’ale mele gânduri … rătăcite …

Nu-ţi închide niciodată toate ferestrele sufletului! Va lua miros de casă părăsită…

D’ale mele gânduri … rătăcite …

Omul de lângă tine este precum o carte. Nu vei şti niciodată ce „ascunde”, dacă nu vei avea curiozitatea, răbdarea de a-l răsfoi, citi, de a încerca să-l înţelegi. Şi, ca şi în cazul cărţii, pierderea va fi a ta!

D’ale mele gânduri rătăcite …

Atât timp cât eşti doar spectator al vieţii tale, nu poţi avea pretenţia să fii aplaudat la scenă deschisă …

D’ale mele gânduri … rătăcite

Vine un moment când ajungem doar o fotografie, într-un album. Important este ca, în urma ta, să existe cel puţin o persoană care să nu lase praful să se aşeze peste acel album, chiar şi atunci când fotografia va fi îngălbenită de timp…
________

Când te strâng pantofii, te descalţi şi mergi înainte, nu te pui în genunchi, nici nu te aşezi în fund, aşteptând să-ţi crească aripi!