Arhive pe etichete: Centrul de plasament Pinocchio

Astă seară, am „dansat” în familie


#Campania‬ „Să-ți fie bine, copilul meu!” s-a încheiat în această seară, odată cu vizitarea și ducerea donațiilor la copiii din Centrul de plasament „Pinocchio 3”, beneficiarii campaniei.

Am reușit să strângem toate produsele de pe „lista de dorințe” (menționată în articolul de inițiere a campaniei) și chiar mai mult de atât:
– rechizite (caiete, penare, ghiozdane, seturi stilou, pixuri, carioci, creioane, blocuri de desen, plastilină, ascuțitori, gume de șters, acuarele, pensule, etc. )
– produse birotică (hârtie xerox, mape, dosare, plicuri, clipboard, agende, stick notes)
– cărți;
– jocuri pentru preșcolari și școlari;
– tablete ( 2 noi, una puțin folosită);
– zahăr, ulei, ceai, cereale, dulciuri, suc bio de mere;
– produse curățenie (detergent pt. rufe, balsam de rufe, detergent pt. vase, bureți vase, detartrant, Cillit bang, detergent universal);
– produse curățenie și igienă personală (șampon, gel de duș, săpun lichid, săpun solid, pastă de dinți, periuțe de dinți)
– ustensile pt. bucătărie (polonice, cuțite, ceaun, cuțite, spumiere, strecurătoare paste, tocătoare, sufertașe depozitare mâncare, etc.);
– jucării;
– păturici

Toate acestea au fost strânse astfel:
– cumpărate de către mine, cu banii donați – 2.060 lei (din care au mai rămas 45 lei, cu care voi cumpăra mâine mucenici, nuci, esență de rom – copiii au cerut mucenici)
– donații direct în produse;
– produse cumpărate și aduse direct la Centru, de către prietenii care au vrut să mă însoțească.

Vă mulțumesc, cu plecăciune, tuturor celor ce mi-ați fost alături și m-ați ajutat să duc la bun sfârșit și această campanie:
– d-nei Maria Gabura și fiicei sale, Ilinca (pentru bani, produse, participare la eveniment), d-nei Bianca Scoruş (pt. bani), d-nei Zamfirescu Minodorași fiicei sale, Ioana Zamfirescu (pt. bani și participare eveniment), d-reiNicoleta-Veronica Florea și colegelor sale, d-nei Cristina Ilie și părinților de la Grădinița ProKinder (pentru promovare acțiune, donații produse), d-nei înv. Florica Stoica ( Diana Stoica) (pt. bani), d-nei Logofatu Dana (pt. bani și participare eveniment), d-lui Cristian Pleșu (Domeniile Prisecani) (pt. produse și participare eveniment), familiei Felicia și Marius Bârlan, precum și celor doi fii ai lor (pt. produse și participare eveniment), d-lui Vasile Simion și fiului său, Ștefan (pentru produse și participare eveniment), d-rei Călin Angelica (pt. produse și participare eveniment), d-nei Denisa Panaitescu (pt. produse), d-nei Svetlana Bobocean (pt. produse), d-nei Anca Lungu (pt. produse), d-lui Stanciu Constantin (pt. bani), d-neiCarmen Gherca (pt. bani), d-nei Daniela Sandu (pt. produse), d-lui Adrian Grigore (pt. bani), d-nei Hamade Mirna (pt. bani), lui George, fiului meuVictor, Ancăi ( Radu Ioana) (produse), cumnatei mele Mihaela Sherar (pt. bani), fratelui meu, Tavi (pt. transport, participare eveniment), d-rei M.C. (pentru participare eveniment).

Eu vă mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

20150308_17455920150308_17464920150308_17471120150308_19583920150308_195850 (1)20150308_195900 (1)image (1)image (2)image (2)image (3)image (4)image (5)image (6)image (7)image (8)image

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, eveniment

Da, am plâns!


Nu din cauza lor, ci pentru ei. Am crezut că, mergând la ei de ceva timp, nu voi mai plânge. Dar, am plâns: pentru băieţelul de trei ani, cu ochi albaştri, care s-a lipit de mine, mi s-a aşezat în braţe şi mi-a spus „mami”, cum, de altfel, a făcut şi cu Dana; pentru adolescenta de 14 ani, frumoasă, fină şi inteligentă care povestea cum că dacă n-ar fi existat preotul cu care stă de vorbă, „ar fi ajuns mai rău decât fraţii ei” – cu toţii abandonaţi – şi care nu ştia cum să-şi mai arate încântarea pentru cerceluşii de argint trimişi în dar de Janeta; am plâns pentru toţi cei care m-au recunoscut: „doamna, d-voastră aţi mai fost la noi… şi ne-aţi dus şi la teatru… aţi spus d-voastră c-o să mai veniţi…”, am plâns pentru toţi cei 46 de copii, frumoşi, inteligenţi, minunaţi, dar abandonaţi de părinţi, care s-au bucurat să ne vadă, s-au bucurat de tot ce le-am dus şi care ne mai aşteaptă.

Am plâns şi de neputinţa de a nu fi făcut mai mult …

Dar, în acelaşi timp, am fost fericită că, datorită vouă, Adrian GrigoreViviana Balanga & comp., Alice Popa şi Grupul AGNI, Cătălina Manea, Janeta Ionescu, Dana Logofatu, Bogdan OlteanuAnghel Luminita, Daniela Sandu, Lili Pinca, Claudia Adomnicai, Mihaela S., Marian Cruceru, O.S. (O.D.),Camelia TotezanLiliana Luca, am reuşit să strâng 2700 de lei şi să le cumpărăm tot ce ne-am propus şi chiar mai mult de atât.

Iată pe ce „s-au dus” banii voştri: 

– 3,845 kg. bomboane de pom;
– 38 pachete de sticksuri;
– 15 cutii de ceai (mentă, muşeţel, gălbenele, sunătoare, fructe);
– 10 calupuri şuncă din piept de pui „Sissi”;
– 10 calupuri şuncă de curcan „Campofrio”;
– 10 kg. de caşcaval „Hochland”;
– 60 de iaurturi „Oly”;
– 48 de iaurturi „Napolact” (8 pachete X 6 cutii);
– 53 pateuri de pui „Vascar”;
– 40 de pateuri de curcan „Bucegi Junior”;
– 30 de cutii brânzică Almette cu smântână;
– 25 de cutii Almette cu căpuşuni;
– 46 de cutii suc de portocale „Yippi”;
– 46 de sticle suc Tedi – zmeură, morcov, măr;
– 10 pungi cereale integrale „Lion”;
– 10 pungi cereale fulgi de porumb;
– 7,228 kg. de banane;
– 46 de acadele Chupa Chups;
– 92 de prăjiturele „Măgura”;
– 56 de eugenii;
– 2 pachete de cafea x 500 gr. – pentru personal.

– produse de întreţinere şi igienă: – 46 de periuţe de dinţi, specifice grupelor de vârstă;
– 25 de paste de dinţi, specifice grupelor de vârstă;
– 8 sticle de săpun lichid (a câte 1 litru);
– 10 sticle şampon „Garnier”;
– 2 sticle x 1 l – şampon + gel de duş pt. copii;
– 5 sticle şampon pt. copii „Dalin”;
– 2 sticle x 4 l – gel de duş;
– 10 cutiuţe cremă de gălbenele;
– 10 sticluţe mixtură mentolată;
– 10 sticluţe glicerină boraxată;
– 46 pacheţele şerveţele umede de buzunar;
– 10 pachete mari şerveţele umede;
– 4 baxuri x 10 pachete şerveţele-batistuţe.

+ diverse pungi şi sacoşe  = TOTAL: 2.676,76 lei. A mai rămas un rest de 23,24 lei, care va fi păstrat pentru următoarea acţiune.

Bonul are aproape un metru, motiv pentru care nu-l pot poza. 

Acestor produse li s-au adăugat:
– frumoasele brăţări meşterite special pentru copii, de către Janeta Ionescu. Apropo, Janeta, nu ai idee cât s-au bucurat copiii pentru ele!
– cărţile minunate donate de Alexandra;
– jucării, hăinuţe, suc de mere natural, pliculeţe de miere, rechizite, aduse personal de Popescu Marian – care şi-a adus şi fetiţele, Catalina Manea, Alice Popescu, Cristian Pleşu, Liliana Luca – însoţită de Ilinca, fetiţa ei, Savulescu Elena, prin fiica ei Anne Marie, care a plecat în lacrimi de la Centru, precum şi Vlad Lică.

Vouă, tuturor, vă mulţumesc, cu tot sufletul, atât în numele meu, cât şi în numele copiilor de la Centrul de plasament PINNOCHIO 3, pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o, necondiţionat şi pentru toată implicarea voastră: donaţii, ajutor la cumpărături, participare directă! Mă-nclin!

 

SAMSUNG

SAMSUNG
pinocchio 13 pinocchio 14pinocchio 10pinocchio 12pinocchio 9pinocchio 8pinocchio 7pinocchio 6pinocchio 5pinocchio 4pinocchio 3pinocchio 2

4 comentarii

Din categoria campanie, copil, copilărie, de suflet..., eveniment

Şi ei îl aşteaptă pe Moş Nicolae


Copilul meu îl aşteaptă pe Moş Nicolae. Copilul tău îl aşteaptă pe Moş Nicolae. Ei … Şi ei îl aşteaptă pe Moş Nicolae…

Îmi propusesem ca, împreună, să le dăruim rechizite. Nu am reuşit. Probabil pentru că nu am reuşit să vă conving că au nevoie de noi… Sau, poate, nu am inspirat suficientă încredere. Vă cer scuze, dacă este aşa!

Pentru că, totuşi, am strâns nişte bănuţi şi pentru că se apropie Moş Nicolae, vă cer în continuare ajutorul: să le ducem mici bucurii pe 6 decembrie. Astfel, termenul limită pentru strângerea donaţiilor este 01 decembrie 2013.

Drept mulţumire, vă pun inima în palme – dau, în schimbul oricărei donaţii din partea voastră, un magnet de frigider, cu afişul campaniei. E frumos, să ştiţi! Celor din Bucureşti, îl pot înmâna personal, celor din provincie, îl trimit prin poştă.

Pentru ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt “problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat “în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!

De exemplu, copiii din Centrul Pinocchio 3 –#centrulpinocchio3. Că despre ei este vorba în această nouă acţiune pe care o iniţiez: sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 13 ani, 26 de băieţi şi 20 de fete. Au nevoie de mâncare, pentru gustările dintre mese, au nevoie de rechizite, de hăinuţe, de atenţie.

De aceea, dacă doriţi şi puteţi, vă aştept ca, împreună, să strângem bani – sau bunuri. Cei ce doriţi să donaţi, orice, ştiţi unde mă găsiţi.

Contul este RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei, la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect Centru de plasament.

De asemenea, pe toţi cei care vor să-mi fie alături la cumpărături şi, ulterior, la Centru, când vom duce donaţiile, îi rog să-mi dea de ştire, pentru că trebuie ca, în cererile pe care le trimit către DGASPC sector 3, să menţionez persoanele care vor merge în vizită la copii.

Ştiţi, totodată, că-mi puteţi solicita orice dovadă a banilor primiţi, precum şi a modului în care au fost cheltuiţi şi vi le voi pune la dispoziţie, fără ezitare.

magnet 1

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment

Ai lor, ai mei, ai tăi, ai noştri …


Şi ei sunt copiii noştri!

Ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt „problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat „în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!
afis campanii
De exemplu, copiii din Centrul Pinocchio 3. Că despre ei este vorba în această nouă acţiune pe care o iniţiez: sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 13 ani, 26 de băieţi şi 20 de fete. Au nevoie de mâncare, pentru gustările dintre mese, au nevoie de rechizite, de hăinuţe, de atenţie. 

De aceea, dacă doriţi şi puteţi, vă aştept ca, împreună, să strângem bani – sau bunuri – pentru ei şi, odată cu începerea şcolii, să le mai facem câte-o bucurie!
Cei ce doriţi să donaţi, orice, ştiţi unde mă găsiţi. 

Contul este RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei, la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect Centru de plasament.

De asemenea, pe toţi cei care vor să-mi fie alături la cumpărături şi, ulterior, la Centru, când vom duce donaţiile, îi rog să-mi dea de ştire, pentru că trebuie ca, în cererile pe care le trimit către DGASPC sector 3, să menţionez persoanele care vor merge în vizită la copii. 

Ştiţi, totodată, că-mi puteţi solicita orice dovadă a banilor primiţi, precum şi a modului în care au fost cheltuiţi şi vi le voi pune la dispoziţie, fără ezitare!

12 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment

Cenuşăreasa


Aşa s-a numit piesa de teatru pe care, împreună, am dăruit-o, azi, copiilor de la Centrul de plasament Pinocchio 3 (au fost prezenţi 20 de copii şi 2 însoţitori, deşi biletele s-au cumpărat pentru 24 de copii şi 3 însoţitori, dar au mai apărut probleme printre copii şi au fost nevoiţi să rămână la Centru). Nu a fost aleasă anume, aşa s-a nimerit. Ironic, nu? Piesa „Cenuşăreasa” pentru aceşti copii, care, la rândul lor, sunt nişte mici cenuşărese. Cu deosebirea că, pentru ei, de cele mai multe ori, povestea nu se termină cu happy end!

„De noi depinde să facem din viaţa noastră o poveste”, spune, la un moment dat, zâna care o ajută pe Cenuşăreasă să plece la bal. Da, pot spune asta eu, tu, sau copilul meu, al tău! Ei, copiii din centrele deplasament, nu pot spune asta. Şi nici zânele, sau şoriceii, care să-i ajute să-şi facă hăinuţe, şi nici păsările fermecate, care să-i ajute să aleagă lintea de neghină, nu li se arată prea des.

Ei, COPIII DIN CENTRELE DE PLASAMENTE, sunt „doar” nişte nume instituţionalizate pe hârtiile autorităţilor, sunt copii invizibili, sunt copiii din spatele unor garduri, sau porţi de fier, din spatele unor uşi … Sunt copiii ce aşteaptă să fie băgaţi în seamă, sunt copiii ce spun „mami” tuturor doamnelor ce le poartă de grijă (foarte puţine, de altfel, în comparaţie cu numărul copiilor), sunt cei care trăiesc stigmatizaţi pentru singura „vină” că au fost născuţi de nişte mame iresponsabile, în sânul unor familii nepotrivite… Sunt copii cu nevoi şi lipsuri multe (dar, voi reveni într-un alt articol la acest subiect).

Datorită faptului că aţi înţeles şi aţi dorit să le dăruim o clipă de bucurie, de normalitate, implicându-vă, financiar, eu mă înclin şi vă mulţumesc, din tot sufletul: d-nei Maria Vatamanu, Mihaela Tălpău, R.B., Cristiana TomaViviana Balanga, I.C., Stanciu ConstantinBianca ElizaAdrian GrigoreAurora NiculaeTavi AnghelusMariuca MacoveiMarilena OneteMihaela Sherar.

Datorită donaţiilor domniilor voastre, s-a strâns suma de 940 de lei (545 lei, prin depunere sau transfer bancar, restul, în numerar). Din această sumă, am cheltuit suma de 848,45 lei (316,50 lei – bilete teatru – factură şi OP -; 310 lei – transport, dus-întors, – factură şi chitanţă; 155,68 lei – banane, piersici, nectar Teddy, pufarine – câte 30 de buc., bon fiscal Kaufland; 48 lei – îngheţată – bon fiscal; 18,00 lei – pepene verde, fără document justificativ – vânzător ambulant). Restul de 91,55 lei a rămas în cont, pentru următoarea acţiune. (Dacă cineva dintre cei care au donat, doreşte restituirea sumei, ca urmare a faptului că nu a fost cheltuită integral la această acţiune, vă rog să-mi daţi de ştire! 🙂 De asemenea, anunţaţi-mă dacă doriţi copii de pe facturi, extras de cont, etc. şi vi le voi trimite imediat.)

Încă o dată, toate mulţumirile şi urările de bine pentru că mi-aţi fost alături, să le fim, măcar puţin, aproape! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Le mulţumesc, de asemenea, şi celor care au promovat acţiunea!

„Doamna, mai mergem şi altă dată?”

teatru 3

teatru 1

copii 4

copii 3

copii 2

teatru 2

8 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, eveniment, privind în jur

Haideţi să-i ducem şi pe ei la teatru!


În acest moment, pot să dau câteva amănunte despre proiectul cu ducerea la teatru a copiilor din Centrul de plasament Pinocchio 3, despre care vă vorbeam aici:

Dacă ne unim, putem duce la teatru, până cel mai târziu pe data de 16.07.2013, în cadrul proiectului Ţăndărică (şi-mi place acest proiect pentru că este şi parcul, de care copiii se vor putea bucura, după piesa de teatru, cu o îngheţată, un suc şi o joacă 🙂 ) 30 DE COPII ŞI 4 ÎNSOŢITORI (acesta este numărul copiilor aflaţi în această perioadă în Centrul de plasament).

La un calcul aproximativ, pentru acest mic gest, avem nevoie de 1000 de lei: costul biletelor de teatru (11,50 lei/pers., pt. copii şi 13,50 lei/pers., pentru însoţitori), transportul dus-întors (pentru care, deocamdată nu am o soluţie, sunt în căutări, aşa că, dacă mă puteţi ajuta cu vreo informaţie, vă sunt recunoscătoare) şi bani de cheltuială, după teatru: îngheţată, suc, apă, etc.

FOARTE IMPORTANT: ESTE VORBA DESPRE O SUMĂ APROXIMATIVĂ, MAXIMĂ!!!!!!
DUPĂ CE VOI AVEA COSTURILE EXACTE, VI LE VOI COMUNICA. BANII CARE VOR RĂMÂNE – DACĂ VOR RĂMÂNE – VOR FI FOLOSIŢI PENTRU UN ALT PROIECT DE GEN (TEATRU, FILM), SAU PENTRU CUMPĂRAREA DE RECHIZITE PENTRU NOUL AN ŞCOLAR.

DUPĂ ÎNCHEIEREA ACŢIUNII, VOI FACE PUBLICE TOATE ACTELE JUSTIFICATIVE pentru a vă informa ce s-a întâmplat cu banii donaţi: extrase de cont, chitanţe, procese-verbale, etc.

De asemenea, voi face public numele tuturor ce s-au implicat în acest proiect, dacă nu există vreo interdicţie expresă din partea vreunui donator.

Dacă  doriţi să vă implicaţi, vă rog să o faceţi zilele acestea, până vineri, cel târziu, pentru a putea face rezervările!

Contul în care puteţi dona este:

RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei,  la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect teatru Centru de plasament.

Vă mulţumesc!

Pentru orice (ne)lămuriri, întrebări, verificări, vă stau la dispoziţie oricând, inclusiv telefonic, sau faţă în faţă.

6 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie

Sondaj


Dragii mei, vreau să ştiu dacă aţi fi de acord să vă implicaţi în următorul proiect:

Există, în perioada 9-17 iulie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, Bucureşti, la Teatrul Itinerant Ţăndărică, „spectacole, susţinute atât de teatre din ţară (Constanţa, Ploieşti, Braşov şi Piteşti) cât şi de teatrul gazdă”. Mă gândeam, cu un minimum de efort financiar, 20-30 de lei, să strângem bani şi să trimitem la teatru copiii dintr-un centru de plasament. Eu îi am în vedere pe copiii din Centrul Pinocchio 3, despre care ştiu, din vizitele mele anterioare, la ei, că nu au deloc o viaţă socială, că sunt lipsiţi de tot ce înseamnă astfel de activităţi, chiar dacă directorul Centrului face tot ce poate să le acopere şi aceste nevoi. Am trimis un e-mail directorului şi aştept informaţii actualizate cu privire la nr. de copii.

Ce spuneţi, vreţi să vă alăturaţi în acest proiect, să strângem bănuţii necesari pentru a le dărui micuţilor de acolo o zi frumoasă de vacanţă – deplasarea la teatru, cumpărarea de ceva dulciuri, fructe, etc.?

Când voi avea date concrete, voi reveni cu amănunte. Acum, doar voiam să vă cer ajutorul de principiu!

7 comentarii

Din categoria campanie, copil, copilărie, de suflet..., diverse