Dragii mei, vreau să ştiu dacă aţi fi de acord să vă implicaţi în următorul proiect:
Există, în perioada 9-17 iulie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, Bucureşti, la Teatrul Itinerant Ţăndărică, „spectacole, susţinute atât de teatre din ţară (Constanţa, Ploieşti, Braşov şi Piteşti) cât şi de teatrul gazdă”. Mă gândeam, cu un minimum de efort financiar, 20-30 de lei, să strângem bani şi să trimitem la teatru copiii dintr-un centru de plasament. Eu îi am în vedere pe copiii din Centrul Pinocchio 3, despre care ştiu, din vizitele mele anterioare, la ei, că nu au deloc o viaţă socială, că sunt lipsiţi de tot ce înseamnă astfel de activităţi, chiar dacă directorul Centrului face tot ce poate să le acopere şi aceste nevoi. Am trimis un e-mail directorului şi aştept informaţii actualizate cu privire la nr. de copii.
Ce spuneţi, vreţi să vă alăturaţi în acest proiect, să strângem bănuţii necesari pentru a le dărui micuţilor de acolo o zi frumoasă de vacanţă – deplasarea la teatru, cumpărarea de ceva dulciuri, fructe, etc.?
Când voi avea date concrete, voi reveni cu amănunte. Acum, doar voiam să vă cer ajutorul de principiu!
Absolut. Doar zi-mi ce si cum!
Sigur, voi reveni cu amănunte! Mulţumesc!
Succes! N-am cum sa particip!
Mulţumesc! Nicio problemă!
Pingback: Haideţi să-i ducem şi pe ei la teatru! | Noaptebunacopii's Blog
Eu mă bag.
Merci, Victor. Mă gândeam la tine aşa că, iată, ai apărut! 🙂 Vezi că am postat articolul cu detalii. Este cel mai recent!