Arhive pe etichete: alimente

Şi ei îl aşteaptă pe Moş Nicolae


Copilul meu îl aşteaptă pe Moş Nicolae. Copilul tău îl aşteaptă pe Moş Nicolae. Ei … Şi ei îl aşteaptă pe Moş Nicolae…

Îmi propusesem ca, împreună, să le dăruim rechizite. Nu am reuşit. Probabil pentru că nu am reuşit să vă conving că au nevoie de noi… Sau, poate, nu am inspirat suficientă încredere. Vă cer scuze, dacă este aşa!

Pentru că, totuşi, am strâns nişte bănuţi şi pentru că se apropie Moş Nicolae, vă cer în continuare ajutorul: să le ducem mici bucurii pe 6 decembrie. Astfel, termenul limită pentru strângerea donaţiilor este 01 decembrie 2013.

Drept mulţumire, vă pun inima în palme – dau, în schimbul oricărei donaţii din partea voastră, un magnet de frigider, cu afişul campaniei. E frumos, să ştiţi! Celor din Bucureşti, îl pot înmâna personal, celor din provincie, îl trimit prin poştă.

Pentru ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt “problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat “în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.

Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!

De exemplu, copiii din Centrul Pinocchio 3 –#centrulpinocchio3. Că despre ei este vorba în această nouă acţiune pe care o iniţiez: sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 13 ani, 26 de băieţi şi 20 de fete. Au nevoie de mâncare, pentru gustările dintre mese, au nevoie de rechizite, de hăinuţe, de atenţie.

De aceea, dacă doriţi şi puteţi, vă aştept ca, împreună, să strângem bani – sau bunuri. Cei ce doriţi să donaţi, orice, ştiţi unde mă găsiţi.

Contul este RO56INGB0000999903764958, deschis, în lei, la ING BANK, titular ADELA ONETE. Vă rog să menţionaţi la natura plăţii: donaţie proiect Centru de plasament.

De asemenea, pe toţi cei care vor să-mi fie alături la cumpărături şi, ulterior, la Centru, când vom duce donaţiile, îi rog să-mi dea de ştire, pentru că trebuie ca, în cererile pe care le trimit către DGASPC sector 3, să menţionez persoanele care vor merge în vizită la copii.

Ştiţi, totodată, că-mi puteţi solicita orice dovadă a banilor primiţi, precum şi a modului în care au fost cheltuiţi şi vi le voi pune la dispoziţie, fără ezitare.

magnet 1

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment

De la noi, puţin…


Preot Danu Florin are nevoie de ajutorul nostru, cât de mic, pentru a oferi, unui număr de aproximativ 50 de persoane din parohia LADA, jud. Teleorman – din care 30 sunt copii şi 20 de adulţi – bătrâni (10 cazuri sociale mai deosebite), câte o bucurie, în Sf. zi de Crăciun (bani, alimente, jucării, haine, medicamente). Dacă puteţi face ceva, îl puteţi suna pe domnia sa la numărul de telefon0765.320.643. Amănunte găsiţi, de asemenea, pe pagina evenimentului:

http://www.facebook.com/event.php?eid=312834248729203.

Vă mulţumesc şi vă îmbrăţişez, cu drag!

3 comentarii

Din categoria campanie, campanii, de suflet...

Din „cauza” voastră, am făcut-o din nou…


Desigur, datorită vouă! A fost cauza noastră: s-o mai facem încă o dată! Şi am făcut-o! De aceea, mă înclin şi vă mulţumesc, cu tot sufletul, cu toată inima, cu mintea, pentru că aţi crezut în proiectul „Dau poezie, pentru mâncare!”, pentru că am fost, din nou, o echipă frumoasă, pentru că am lăsat, pentru o clipă, cotidianul la o parte şi ne-am gândit şi la cei a căror soartă depinde, în primul rând, de noi. Datorită vouă, am reuşit să strâng 2010 lei, bani cu care am cumpărat alimente, pe care le-am dus, ieri, 05.11.2011, copiilor de la Centrul de Plasament „Pinocchio 3”. Copii pe care i-am revăzut, cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Recunosc că, deşi ar fi trebuit, probabil, să mă obişnuiesc, rezist din ce în ce mai greu să-i privesc în ochi – au privirile atât de triste, iar licărul de speranţă ce apare de câte ori cineva le deschide uşa mi se înfige în suflet ca un cui încins, chiar dacă ştiu că aceste vizite le fac bine.  Unul dintre băieţei, care cred că are vreo 11-12 anişori, mi-a spus: „Ştii ce vreau eu să mă fac când voi fi mare? Robert de Niro!” Şi părea atât de hotărât!  Un altul mă fixa cu privirea, spunându-mi că mă recunoaşte de la campaniile trecute.  Sunt atât de plini de viaţă şi au nevoie de atâta normalitate!
Pentru toate aceste momente, eu vă mulţumesc:
pentru promovare şi implicare financiară:

Marius Torsan, Cristina Neaga, Bogdan Alexandroiu,  Alexandru Rusu, Bogdan Zăgan, Cătălin Din, Ciprian Anastasescu, Dragoş Boneanu, Cristian Plop, Livia Contescu, Răzvan Bolborici, Anca Tătucu, Miruna Ştefănică, Mihaela Cristina Pop, Marian Cruceru, Bogdan Catrina, Oana Dincă, C.B., Dana Iancu, Cristina Chivu, Georgiana Tunsoiu, Iuliana Morjan, Liliana Sănduleasa, Dana şi Florin Bodescu, Dana Alexandrescu, Valentin Rizea, Daniel şi Carmen Petac, Gabriela Cojocaru , Cătălin Păuna, Camelia Guşescu, Anamaria Dima, Oana Gavrilescu, Liliana Luca, Gabriela Florea, Geta Kiefer, Marilena Onete.

pentru promovarea acţiunii:

Elena Alina, Ada Pavel, Cristian Gheorghe, Mădălina Ciucu, EditDana Pătrănoiu, Club Fantasy, Mihaela Scherer, Tavi Angheluş, Invisible Detector, d-na educatoare Carmen Crican, de la Grădiniţa BamBoo. (sper că nu am uitat pe nimeni, dacă este aşa, vă rog să mă trageţi de mânecă!)

Cu cei 2010 lei strânşi, am cumpărat următoarele:

telemea de vacă – 19 kg, salam ardelenesc – 7 kg, şunculiţă ardeleneasca – 5 kg, pastramă piept de pui – 5 kg, brânzică “Almette cu smântână” – 40 de cutii, lapte de capră, bio – 17 cutii, lapte UHT “Rarăul” 24 de cutii, pateu “Scandia” – 40 de cutii (porc, pui, gâscă), brânză topită “Appetito” – 20 de cutii, unt “Napolact” – 10 pachete, măsline – 5 kg, salam de Sibiu feliat – 10 pachete, caşcaval afumat – 5 “roţi”, caşcaval neafumat “Bobâlna Napoca”- 5 “roţi”, salam din piept de pui – 5 batoane, salam “Victoria” – 5 batoane,  portocale – 12 kg,  şosete – 20 de seturi (19 seturi a câte 2 perechi, un set a 12 perechi).

Acestora s-au adăugat alimentele, fructele, hăinuţele, jucăriile, cărţile, încălţămintea donate de către noi, Gabriela Florea, Liliana Luca şi Camelia Guşescu.

Cam asta a fost acţiunea „Dau poezie, pentru mâncare!”.

P.S. Marţi, de Sf. Gavril şi Mihail, 5 copilaşi îşi vor sărbători ziua de nume, lucru pe care l-am aflat sâmbătă. Ce spuneţi, un tort, nişte cadouri ceva? Să se simtă şi ei iubiţi! (Avem 200 de lei, deja).

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                bonuri fiscale                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        bonuri fiscaleproces-verbal de predare-primire          certificat de conformitate produse                                                     

13 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., eveniment, mancarea cea de toate zilele, poezii, poezii proprii

Ce zici, crezi că te-ai putea opri un pic?


Ştiu că eşti obosit(ă), grăbit(ă), îngrijorat(ă) pentru locul tău de muncă, pentru ziua de mine, ţi-e lehamite, eşti iritat(ă), nu ai niciodată timp – nici pentru tine, nici pentru prieteni şi, uneori, nici pentru familie. Ai vrea să te clonezi sau să inventezi un mecanism care să oprească timpul. Mai că-ţi vine să trimiţi o depeşă, cuiva, în cosmos, să facă ziua de 48 de ore. Ştiu toate astea. Le simt şi eu pe propria-mi piele. Dar ar trebui să mai ştii, că dincolo de lumea ta, există şi lumea lor: a copiilor singuri, cu sau fără probleme de sănătate, dar, cu siguranţă, cu traume. La fel sunt şi copilaşii pe care i-am vizitat astăzi, cei de la centrul Pinocchio 3. Zilele trecute, când am fost în „cercetare”, am stat de vorbă cu d-na Gabriela Gheorghe, psihoterapeut, psiholog şi directorul centrului. Mi-a povestit câte ceva despre aceşti copii. Despre dorinţa lor de comunicare, de a se simţi „normali”, de socializare. Sunt 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, fete şi băieţi. Sunt împărţiţi în patru grupe de vârstă. Cele care-i „păstoresc”  sunt în număr de 24, asta însemnând tot personalul: de la spălătoreasă, bucătărese, etc. până la director. Cele 24 de „mame”, cum sunt considerate. Deşi merg la grădiniţe şi şcoli, copiii sunt, oarecum, marginalizaţi. Sunt altfel… Întrebând care le sunt nevoile, am aflat că, cel mai mult, se bucură când se petrece un pic de timp cu ei. Desigur, ca orice copil, apreciază jucăriile şi dulciurile dar: „…ştiţi doamnă? se bucură numai să vă vadă, chiar dacă nu le puteţi aduce nimic!” Asta mi s-a spus, atât de către d-na Gheorghe, cât şi de d-na administrator. „Au nevoie de oameni!”

De aceea, te întreb: ce zici, crezi că te poţi opri un pic din drumul tău? O dată pe lună, sau la două luni? Fie că mergi la Pinocchio, sau la Casa Buburuza, sau la oricare dintre astfel de plasamente din cartierul/oraşul tău, opreşte-te, cu o carte de poveşti sau cu o minge sub braţ! Ia-ţi şi propriul copil şi duceţi-vă să vă jucaţi împreună şi cu aceşti copii! Vei vedea că, la plecare, te vei simţi mai bogat, mai împăcat, mai bun. Copilul tău, la rândul lui, va avea parte de o lecţie de umanitate.

Din păcate, la noi în ţară, voluntariatul de acest gen nu are dimensiunile celui din alte ţări. Poate ar trebui să începem şi noi să fim mai deschişi unor astfel de experienţe. Dacă nu cu sufletul, măcar cu mintea. Copiii aceştia de azi, aflaţi în dificultate, vor fi adulţii de mâine, cu care atât noi, cât şi copiii noştri vom interacţiona. Şi vom avea aşteptări de la ei, uitând că noi nu am făcut nimic când au avut nevoie. Sunt părăsiţi de părinţi, dar şi de societate. Poate suntem tentaţi să credem că nu sunt responsabilitatea noastră. Dar, vrând-nevrând, sunt… Şi, dacă vrem, putem face ceva pentru ei, cu eforturi minime, dacă suntem mai mulţi.

Astăzi, când le-am dus cadourile, am stat puţin cu ei. Am stat noi, adică eu, precum şi Victor, împreună cu colegii lui de la Grădinţia  Bamboo şi d-nele educatoare, care s-au implicat în această acţiune, donându-le jucării, dulciuri şi hăinuţe, aduse de fiecare dintre ei. Le mulţumesc, din suflet, pentru asta. Aşa cum, cu reverenţă, le mulţumesc prietenilor care s-au implicat şi de data aceasta: prof. Cristina Cioacă, Daniel Gârbea, Marieta Filimon, Miruna Ştefănică, Liliana Luca, Magazinul de jucării IMAGINARIUM, colegului meu, Florin Chiuţă – care m-a ajutat, din nou, să duc lucrurile, precum şi celor din familia mea: Mihaela Scherer, Marilena Onete, Măriuca Macovei şi Tavi Angheluş, cu ajutorul cărora am reuşit să adun hăinuţe, jucării, alimente, fructe, cărţi. Vă mulţumesc tuturor şi vă îmbrăţişez cu dragoste.

 

P.S. Pentru cei ce doresc să se implice în astfel de acţiuni, ştiu unde să mă găsească. 🙂

10 comentarii

Din categoria campanie, campanii, ce credeti?, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment

„Plini de boli şi suferinţi”…


Aşa sunt bătrânii de la „Căminul de Întreţinere şi Asistenţă Persoane Adulte (C.I.A.P.A.) Vitan Bârzeşti”. Actualmente, trăiesc, aici, 41 de persoane: 15 bărbaţi şi 26 de femei. Capacitatea amplasamentului este de 50 de locuri. Sunt bătrâni cu grave probleme: demenţe, Alzheimer, pareze, etc.  „Trăiesc” este, oarecum, impropriu spus, pentru că, de fapt, sunt suspendaţi între viaţă şi moarte. „Mulţi sunt în faze terminale”, mi s-a spus. „Nu sunt sociabili şi nu poţi să comunici cu ei”, am aflat azi de la psihologul azilului, când am fost să le duc donaţiile: medicamente şi consumabile medicale, alimente, pahare, haine, lenjerii, etc.:

donaţii azil donaţii azil donaţii azil donaţii azil

Am ajuns, însă, la ora la care dormeau. Am vrut să vizitez puţin. O atmosferă greu de suportat. Am plecat de acolo, cu o mare tristeţe în suflet, apăsătoare. Este greu să ai grijă de atâţia oameni bolnavi şi în vârstă. Mai ales, când nu primeşti ajutor şi când eşti plătit umilitor de puţin: un infirmier câştigă în jur de 450 de lei, iar cele mai „mari” salarii sunt  între 700 şi 1.000 de lei.
Mulţumesc, încă o dată, celor ce mi-au fost coechipieri atât de buni, în această acţiune:
Miruna Ionescu, Liliana Luca şi colegilor ei de la “Nuclearelectrica” S.A., Daniel Gârbea, Anca, Gabi Cojocaru, Daniela Alexandrescu, Marian Cruceru, Mihaela Ion (de la Institutul de Biologie), Anca V., Mihaela Iancu, Alexandra Ştefania, Florentin Duban, Irina, Lavinia, Cristian Şerban, Magazinul de jucării “Imaginarium“, precum şi familiei mele: Marilena Onete, Victor Scherer.

Campaniile vor continua: următoarea este programată pentru sfârşitul lunii aprilie.

34 comentarii

Din categoria campanie, campanii, de suflet..., diverse, eveniment, privind în jur, recurs la prea multă realitate

Misiune îndeplinită – prima parte


Aşa cum am tot anunţat, ieri, la ora 17,00, a fost vizita la Casa Buburuza, unde i-am revăzut pe copii. Ne aşteptau – spun „ne” pentru că am fost însoţită şi de câţiva dintre prietenii enumeraţi mai jos, – cu nerăbdare. Mi s-a spus că nici nu au mâncat cum trebuie şi s-au trezit mai repede decât de obicei. Am reuşit, şi de data aceasta, să strângem diferite lucruri care le sunt utile: alimente, scaune de bucătărie, produse de curăţenie, coş de rufe, faţă de masă, hăinuţe, jucării, dulciuri, etc. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul următorilor prieteni, cărora le mulţumesc, cu reverenţă, pentru dăruire, seriozitate şi implicare: Miruna Ionescu, Liliana Luca şi colegilor ei de la „Nuclearelectrica” S.A., Daniel Gârbea,  Anca, Gabi Cojocaru, Daniela Alexandrescu, Marian Cruceru, Mihaela Ion (de la Institutul de Biologie), Anca V., Mihaela Iancu, Alexandra Ştefania, Florentin Duban, Irina, Lavinia, Cristian Şerban, Magazinul de jucării „Imaginarium„, precum  şi familiei mele: Marilena Onete, Victor Scherer.

Săptămâna aceasta vom merge şi la Azilul de bătrâni Vitan- Bârzeşti. Cine mai poate să se implice, este rugat să mă contacteze.
Campaniile vor continua.

22 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, de suflet..., eveniment, privind în jur

O altfel de zi…


Aşa cum stabiliserăm, ieri am fost la Valea Plopului. Am reuşit, în cele câteva zile de campanie, să strângem donaţii, începând de la haine şi încălţăminte (pt. nou născuţi, copii, adolescenţi, adulţi), jucării, până la detergenţi, prosoape, hârtie igienică, vase, mâncare (ulei, făină, zahăr, mazăre, orez, pastă de tomate, paste făinoase, stafide, alune, fructe, bomboane de pom, esenţe, drojdie, biscuiţi, etc.) Noi, echipa Onete – Victor (băieţelul meu), George (soţul meu), Marilena (cumnata mea) şi eu – vă mulţumim, din suflet, celor care aţi participat la această acţiune: Marian Cruceru (un foarte bun prieten, pe care l-am „câştigat” datorită blogului, ce  nu locuieşte în ţară, nu mă cunoaşte personal, dar care mi-a trimis o sumă de bani, pentru această cauză – mulţumesc pentru încredere, Marian), precum şi tuturor colegilor cumnatei mele, de la Institutul de Biologie Bucureşti (ale căror nume nu le-am aflat, din păcate. Ştiu doar numele doamnei care a organizat strângerea de lucruri, în cadrul instituţiei – Cristina Mihalcea şi, absolut întâmplător, am mai aflat un nume: Carmen Voichiţă.) În situaţia în care voi mai afla şi altele, voi face un update acestui articol.

Ajunşi la Valea Plopului, am găsit sute de copii, de toate vârstele şi nu numai. Era o mare agitaţie, întrucât, spre bucuria noastră, veniseră foarte mulţi alţi oameni cu diferite donaţii, iar copiii erau implicaţi în preluarea şi depozitarea cadourilor primite. Privindu-i, le puteai citi viaţa pe chipuri. Indiferent de vârstă, toţi aveau aceeaşi expresie, aceeaşi privire mirată, suferindă, de neîncredere, parcă. Aveau aceleaşi trăsături înăsprite, care le dădeau un aer de îmbătrânire precoce. Acum erau veseli şi se implicaseră în acest du-te- vino al căratului. Unul dintre ei a venit la Victor şi i-a oferit sania să se plimbe cu ea. Un grup de tineri venise să-i colinde şi să se lase colindat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce am descărcat maşina, am fost conduşi într-una dintre casele în care locuiesc aceşti copii, pentru a vedea camerele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar ce m-a impresionat până la lacrimi, a fost o întâmplare din camera celor mai mici dintre copii. Chiar la intrarea în cameră, într-un pătuţ, era un băieţel ce, aveam să aflu, are un anişor. Când însoţitoarea noastră a intrat în cameră, a întins mâinile pentru a fi luat în braţe. În acel moment, am intrat şi eu, iar micuţul aproape că mi s-a aruncat în braţe, din pătuţ, râzând şi bucurându-se de parcă ar fi văzut-o pe mama lui. Cum, la început am ezitat în a-l lua în braţe – pentru că nu ştiam dacă am voie şi, în plus, eram foarte rece, venind de afară – copilul s-a agăţat de mine şi, evident că, în clipa aceea, nu am mai rezistat şi l-am strâns la piept. Mi-a sfâşiat sufletul. Aş fi vrut să-l pot lua cu mine. Ca toţi ceilalţi, are o poveste tristă, dar nu am primit permisiunea să o fac publică. Aşa cum  nici poze cu el nu pot posta. Voi folosi doar una, în care nu i se vede faţa. 

 

 

 

 

 

 

Aici, tocmai repeta „tic-tac”, după mine. Când, cu greu, m-am putut dezlipi de el, nu mai voia să plece din braţele mele. O parte a sufletului meu a rămas acolo, la băieţelul acela cu ochii mari, migdalaţi şi cu un zâmbet cât tot universul, care mi-a dăruit, într-o clipă, cea mai pură şi necondiţionată îmbrăţişare. Mă voi întreba mereu ce face şi pe unde este. Oricum, îl voi mai vizita, cu siguranţă. Simt că face parte, cumva, din viaţa mea.

Cam asta a fost prima noastră vizită la Valea Plopului. Ne vom mai întoarce, pentru că, aşa cum ni s-a spus, vieţuiesc acolo 328 de suflete, care au nevoie, zilnic, să fie întreţinute.

Aşa arăta maşina când am plecat spre copii:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi aşa, când am plecat de acolo:

Am lăsat în urmă, o altfel de lume,  într-o altfel de zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Notă: Fotografiile au fost realizate de către soţul meu, George Onete. )

 

 

38 comentarii

Din categoria campanie, copil, copilărie, călătorii, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet...