Ce zici, crezi că te-ai putea opri un pic?


Ştiu că eşti obosit(ă), grăbit(ă), îngrijorat(ă) pentru locul tău de muncă, pentru ziua de mine, ţi-e lehamite, eşti iritat(ă), nu ai niciodată timp – nici pentru tine, nici pentru prieteni şi, uneori, nici pentru familie. Ai vrea să te clonezi sau să inventezi un mecanism care să oprească timpul. Mai că-ţi vine să trimiţi o depeşă, cuiva, în cosmos, să facă ziua de 48 de ore. Ştiu toate astea. Le simt şi eu pe propria-mi piele. Dar ar trebui să mai ştii, că dincolo de lumea ta, există şi lumea lor: a copiilor singuri, cu sau fără probleme de sănătate, dar, cu siguranţă, cu traume. La fel sunt şi copilaşii pe care i-am vizitat astăzi, cei de la centrul Pinocchio 3. Zilele trecute, când am fost în „cercetare”, am stat de vorbă cu d-na Gabriela Gheorghe, psihoterapeut, psiholog şi directorul centrului. Mi-a povestit câte ceva despre aceşti copii. Despre dorinţa lor de comunicare, de a se simţi „normali”, de socializare. Sunt 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, fete şi băieţi. Sunt împărţiţi în patru grupe de vârstă. Cele care-i „păstoresc”  sunt în număr de 24, asta însemnând tot personalul: de la spălătoreasă, bucătărese, etc. până la director. Cele 24 de „mame”, cum sunt considerate. Deşi merg la grădiniţe şi şcoli, copiii sunt, oarecum, marginalizaţi. Sunt altfel… Întrebând care le sunt nevoile, am aflat că, cel mai mult, se bucură când se petrece un pic de timp cu ei. Desigur, ca orice copil, apreciază jucăriile şi dulciurile dar: „…ştiţi doamnă? se bucură numai să vă vadă, chiar dacă nu le puteţi aduce nimic!” Asta mi s-a spus, atât de către d-na Gheorghe, cât şi de d-na administrator. „Au nevoie de oameni!”

De aceea, te întreb: ce zici, crezi că te poţi opri un pic din drumul tău? O dată pe lună, sau la două luni? Fie că mergi la Pinocchio, sau la Casa Buburuza, sau la oricare dintre astfel de plasamente din cartierul/oraşul tău, opreşte-te, cu o carte de poveşti sau cu o minge sub braţ! Ia-ţi şi propriul copil şi duceţi-vă să vă jucaţi împreună şi cu aceşti copii! Vei vedea că, la plecare, te vei simţi mai bogat, mai împăcat, mai bun. Copilul tău, la rândul lui, va avea parte de o lecţie de umanitate.

Din păcate, la noi în ţară, voluntariatul de acest gen nu are dimensiunile celui din alte ţări. Poate ar trebui să începem şi noi să fim mai deschişi unor astfel de experienţe. Dacă nu cu sufletul, măcar cu mintea. Copiii aceştia de azi, aflaţi în dificultate, vor fi adulţii de mâine, cu care atât noi, cât şi copiii noştri vom interacţiona. Şi vom avea aşteptări de la ei, uitând că noi nu am făcut nimic când au avut nevoie. Sunt părăsiţi de părinţi, dar şi de societate. Poate suntem tentaţi să credem că nu sunt responsabilitatea noastră. Dar, vrând-nevrând, sunt… Şi, dacă vrem, putem face ceva pentru ei, cu eforturi minime, dacă suntem mai mulţi.

Astăzi, când le-am dus cadourile, am stat puţin cu ei. Am stat noi, adică eu, precum şi Victor, împreună cu colegii lui de la Grădinţia  Bamboo şi d-nele educatoare, care s-au implicat în această acţiune, donându-le jucării, dulciuri şi hăinuţe, aduse de fiecare dintre ei. Le mulţumesc, din suflet, pentru asta. Aşa cum, cu reverenţă, le mulţumesc prietenilor care s-au implicat şi de data aceasta: prof. Cristina Cioacă, Daniel Gârbea, Marieta Filimon, Miruna Ştefănică, Liliana Luca, Magazinul de jucării IMAGINARIUM, colegului meu, Florin Chiuţă – care m-a ajutat, din nou, să duc lucrurile, precum şi celor din familia mea: Mihaela Scherer, Marilena Onete, Măriuca Macovei şi Tavi Angheluş, cu ajutorul cărora am reuşit să adun hăinuţe, jucării, alimente, fructe, cărţi. Vă mulţumesc tuturor şi vă îmbrăţişez cu dragoste.

 

P.S. Pentru cei ce doresc să se implice în astfel de acţiuni, ştiu unde să mă găsească. 🙂

Anunțuri

10 comentarii

Din categoria campanie, campanii, ce credeti?, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment

10 răspunsuri la „Ce zici, crezi că te-ai putea opri un pic?

  1. Marian

    I’m speechless! You’re just wonderful and I feel guilty for missing out on your event! I’ll get better, I promise,

    and get even next time! Te imbratisez- Marian

  2. bravo și felicitări dragă Adela. iar ideea de a ne obișnui copiii cu astfel de lecții este într-adevăr importantă. noi am văzut reacții pozitive și la juniorul nostru atunci când a fost pus în fața unor copii care aveau atât de puține, din punct de vedere material. te îmbrățișăm cu drag.

  3. chapeau! 🙂 Meriti cu adevarat!! Te imbratisez cu drag.

  4. Dana

    Buna, mi-ar placea foarte mult sa petrec timp cu acesti copii. Financiar nu stiu daca as putea sa ajut prea mult, dar la citit povesti ma pricep! 🙂 Ma poti indruma?

  5. alexandra

    buna..m ai putea ajuta sa ajung la acesti copii? as putea sa strang niste jucarii pentru ei si sa merg sa le dau..cred ca le ar placea..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s