Arhive pe etichete: dulciuri

Despre proiectul „Şi ei sunt copiii noştri”


Ieri, am fost şi am discutat cu directorul Centrului de plasament „Pinocchio” 3, d-l Marius Anghel. Un domn special, căruia îi pasă de copiii pe care îi are în grijă.

Astfel: PE 14 DECEMBRIE VOI/VOM (DACĂ SUNT ŞI ALŢI DORITORI) FI LA COPIII DE LA „PINOCCHIO”. De ce pe 14? Pentru că, până atunci, s-au programat deja diferite firme. Ceea ce e bine. Rău este că, de regulă, se merge numai cu dulciuri şi că, între Paşte şi Crăciun, nu-şi aduce nimeni aminte că aceşti copii există. Dar, asta e altă poveste!

Cu banii strânsi de la voi, ca urmare a discuţiei avute cu d-l Anghel, am hotărât că le voi cumpăra mâncarea necesară pentru gustări. În continuare, sunt vulnerabili din acest punct de vedere. Nu au cu ce să facă banalele sandvişuri – acelea din care copiii noştri muşcă o dată şi apoi le aruncă la gunoi – pentru gustările de dimineaţa şi de seara. Prin urmare, vor fi cumpărate: iaurt natural, şuncă din piept de pui/curcan, caşcaval, cereale şi fructe.

Desigur, copiii mai au nevoie de şosete groase, lenjerie intimă/lenjerie de corp. Vă reamintesc că sunt 46 de copii, cu vârste între 3 şi 14 ani (între timp, o fetiţă a împlinit vârsta de 14 ani  ).

ÎN CONCLUZIE: CEI CARE MAI DORIŢI să donaţi, vă rog să vă grăbiţi să o faceţi. Cei care doriţi să mă însoţiţi la copii, vă rog să mă anunţaţi, pentru că trebuie să încep să trimit cererile către Protecţia copilului din cadrul Primăriei sectorului 3!

Mulţumesc, cu tot sufletul, celor care au donat deja: Adrian GrigoreViviana Balanga&comp., Janeta IonescuLogofatu Dana, doamnei ce a dorit să rămână anonimă, Bre AlexandraMarian Cruceru, Lili Pinca.

Îi aştept, de asemenea, pe cei care au promis că se vor implica şi le mulţumesc pentru intenţie!

Da, şi ei sunt copiii noştri. Ei, copiii care trăiesc pe un colţ de lume… lume prea grăbită şi pierdută în propria-i viaţă, pentru a-i vedea, auzi, înţelege…

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Reclame

2 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet...

Nu uita că e şi ziua lor!


Vă mai amintiţi de copiii de la JOYO – Casa Florian, cei 50 de copii şi tineri, băieţi şi fete, cu vârste între 6 şi 14 ani? Prietena mea, Adriana Velea, a obţinut pentru ei, cu ocazia zilei de 1 Iunie, bilete la Teatrul Ion Creangă, prin amabilitatea celor de la teatru, care s-au bucurat să le facă această bucurie. După orele 13,00 – pe 1 Iunie, deci – se doreşte organizarea unei petreceri, la sediul Fundaţiei, din str. Lt. Av.  Gheorghe Caranda nr. 65, sect. 6 (în zona Drumul Sării ),  unde vă invit să participaţi cu o ciocolată, o jucărie, un fruct, un suc, orice aţi dărui şi copiilor voştri. Bucuria unui copil, când primeşte atenţie, nu poate fi măsurată şi comparată cu nimic. Cu atât mai mult, cu cât aceşti copii nu se întâlnesc prea des cu răsfăţul, provenind din „familii aflate în situaţii de mare dificultate„.
Dragii mei, haideţi să le spunem, împreună, şi „copiilor crescuţi în familii cu mari greutăţi materiale şi nu numai…”: „La mulţi ani, copile drag, să fii sănătos şi fericit!”

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet...

Vrei să fii „iepuraşul” lor?


Fundaţia JOYO vine în sprijinul acelor „copii crescuţi în familii cu mari greutăţi materiale şi nu numai… Neglijaţi, abuzaţi sau obligaţi să muncească de la vârste fragede, uită de şcoală, abandonează, pierd orice şansă pentru viitor…  Copii mai puţin norocoşi decât alţii…”.

„În Centrul social de zi  “CASA FLORIAN” se desfaşoară cele mai multe din activitaţile fundaţiei. Aici se oferă unui grup de 50 de copii şi tineri defavorizaţi, zilnic, suport socio-educativ diferenţiat, ca şi masa de prânz şi micul dejun/gustarea. Copiii şi tinerii provin din familii aflate în situaţii de mare dificultate (familii cu venituri insuficiente, cu mulţi copii, mo-noparentale, familii cu unul sau ambii parinţi şomeri, familii în care părinţii suferă de boli cronice grave, etc.)  şi se află în situaţii de risc de abandon şcolar sau familial.” Mai multe detalii pe http://www.joyo-foundation.ro/.

SUNT COPII – FETE ŞI BĂIEŢI – CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 6 ŞI 14 ANI.

VINERI, 13.04.2012, se va merge la fundaţie cu DONAŢII constând în: hăinuţe, alimente, dulciuri, rechizite, încălţăminte, etc. Dacă puteţi şi doriţi să donaţi ceva, vă rog să luaţi legătura cu d-na ADRIANA VELEA (o bună prietenă a mea, care se implică foarte mult în ajutorarea copiilor şi tinerilor defavorizaţi), la adresa de e-mail a.velea@cfooncall.ro.

Vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru gândurile şi faptele voastre bune!

3 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, de suflet...