„Plini de boli şi suferinţi”…

Aşa sunt bătrânii de la „Căminul de Întreţinere şi Asistenţă Persoane Adulte (C.I.A.P.A.) Vitan Bârzeşti”. Actualmente, trăiesc, aici, 41 de persoane: 15 bărbaţi şi 26 de femei. Capacitatea amplasamentului este de 50 de locuri. Sunt bătrâni cu grave probleme: demenţe, Alzheimer, pareze, etc.  „Trăiesc” este, oarecum, impropriu spus, pentru că, de fapt, sunt suspendaţi între viaţă şi moarte. „Mulţi sunt în faze terminale”, mi s-a spus. „Nu sunt sociabili şi nu poţi să comunici cu ei”, am aflat azi de la psihologul azilului, când am fost să le duc donaţiile: medicamente şi consumabile medicale, alimente, pahare, haine, lenjerii, etc.:

Am ajuns, însă, la ora la care dormeau. Am vrut să vizitez puţin. O atmosferă greu de suportat. Am plecat de acolo, cu o mare tristeţe în suflet, apăsătoare. Este greu să ai grijă de atâţia oameni bolnavi şi în vârstă. Mai ales, când nu primeşti ajutor şi când eşti plătit umilitor de puţin: un infirmier câştigă în jur de 450 de lei, iar cele mai „mari” salarii sunt  între 700 şi 1.000 de lei.
Mulţumesc, încă o dată, celor ce mi-au fost coechipieri atât de buni, în această acţiune:
Miruna Ionescu, Liliana Luca şi colegilor ei de la “Nuclearelectrica” S.A., Daniel Gârbea, Anca, Gabi Cojocaru, Daniela Alexandrescu, Marian Cruceru, Mihaela Ion (de la Institutul de Biologie), Anca V., Mihaela Iancu, Alexandra Ştefania, Florentin Duban, Irina, Lavinia, Cristian Şerban, Magazinul de jucării “Imaginarium“, precum şi familiei mele: Marilena Onete, Victor Scherer.

Campaniile vor continua: următoarea este programată pentru sfârşitul lunii aprilie.

Publicitate

Campaniile continuă

Implică-te! Este mai uşor decât poţi crede! (Click pe foto, pentru vizibilitate text) Notă: Afişul a fost realizat de către fratele meu, Tavi Angheluş.

Uneori, e nevoie de atât de puţin pentru un zâmbet

Aseară, am fost să fac cumpărăturile pentru vizita de azi, de la azil. După ce am am plecat de la casă, m-am retras lângă o băncuţă să golesc căruciorul. Pe acea băncuţă, se odihnea o bătrână, ce cred că avea în jur de 80 de ani şi pe care, de altfel, am văzut-o încă din magazin. Îşi cumpărase o sticlă de ulei şi încă ceva. Era o bătrână micuţă, adusă de spate, sărăcăcios îmbrăcată şi tristă. M-am apropiat de ea şi am întrebat-o dacă îmi permite să-i ofer ceva. Mi-a răspuns simplu:
– Dacă vreţi dumneavoastră…
I-am dat câte ceva din ce cumpărasem, separat de cumpărăturile pentru azil. Asta a făcut ca, încă două doamne, ce stăteau lângă ea pe bancă, să-i ofere şi ele, una o portocală şi alta o cutie cu pateu. Bătrânica a spus, firesc, „bogdaproste” şi mi-a zâmbit. La fel şi doamna care-i dăduse pateul.