Jos, Băsescu şi ai lui/că ne-aţi pus viaţa în cui!

Jos, Băsescu şi ai lui,

„Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii…

…………………………………………………………………

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,

Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.

Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,

Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri

Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!

…………………………………………………..

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,

Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

………………………………………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,

Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

………………………………………………………………………

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” (M. Eminescu – Scrisoarea III)

 

Mi-e lehamite. Lehamite şi teamă. Teamă pentru viitorul copilului meu. Teamă şi ură. Ură (patetic, ştiu, dar aşa simt) pentru cei cu creierele de găină (să mă scuze găinile!) care s-au lăsat, ca oile cele mai proaste mânate de câinii ciobanilor, de teorii absurde, penibile şi demagogice, pe care, oricum nu le-au înţeles, dar le-a plăcut cum sună  şi au votat pentru un râgâit de bere şi de mici, pentru o găleată de plastic de 10 l (cineva spunea ca sărăcia e de vină. Nu, zău! Din a cui vină? Şi găleata şi pixul şi şapca i-au făcut mai bogaţi?) A, şi am uitat kilul de făină şi de zahăr. Cu siguranţă alea erau „bani albi, pentru zile negre”. Îi urăsc pe cei care, trăind în „cercul lor strâmt” (sunt rea, ştiu), nu au putut vedea dincolo de punga de plastic, pe cei care s-au lăsat mânjiţi şi care ne-au mânjit şi pe noi. Ei, bine, v-aţi vrut latrine, aţi căpătat ce aţi vrut!

 

Dar noi, ceilalţi, nu am cerut asta. Nouă, ce pute, ne face rău, la nivel celular. Noi ne zbatem în mocirlă din cauza voastră şi a reprezentanţilor voştri ” fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbâiţi cu gura strâmbă [ce] sunt stăpânii astei naţii”.

 

Voi aveţi totuşi o scuză – creierele de găină (cum spuneam, să mă scuze găinile). Dar scuza noastră care este că ne-am plafonat? Poate, doar, lehamitea!

 

Jos, Băsescu şi ai lui/că ne-aţi pus viaţa în cui/ lua-v-ar mama….

 

(completaţi voi cu ce consideraţi că „rimează”)

 

Publicitate