tren | Noaptebunacopii's Blog

A fost odată, ca niciodată… Că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Nu. Greşit! Există acum, în anul 2011, o ţară minunată, locuită de oameni minunaţi şi condusă de oameni şi mai minunaţi. Unde „sapă sapa locul, sare din pământ…” prostia. Nu, nu norocul! Pentru că am uitat să vă spun: se pare că ţara despre care vă vorbesc este urmărită de un blestem, ce nu o lasă să fie o ţară normală. Într-o zi, o minunată doamnă, cu funcţie de conducere, a hotărât că e momentul ca „boborul” să afle despre uimitoarele realizări ale lui Portocaliu Împărat şi ale curtenilor săi: „după lupte seculare care au durat cinci ani”, s-au finalizat 120 km. de cale ferată pe tronsonul Bucureşti-Sinaia. Şi cum era nevoie de surle şi trâmbiţe, s-a gândit „ministresa” să invite la o plimbare cu trenul o echipă de jurnalişti. Aşa că porniră-n zi de vară, până-n seară. Numai că, ce să vezi? Cum mergea el, trenul, aşa, pe şinele proaspăt reparate, nu are de lucru şi se defectează. Şi nu oriunde, ci la sistemul de frânare. Dacă în oricare altă ţară, din acel moment, trenul cu pricina ar fi fost retras din circulaţie, la noi, „şefii de la CFR”, „mări, se vorbiră/şi se sfătuiră” să repare trenul acolo, pe loc. Că, doar, românul se descurcă oriunde, oricum şi cu orice. Zis şi făcut! Se duce unul dintre ei la primul copac, rupe cu vitejie o creangă, o curăţă de frunze şi o pasează sprinten coechipierului ce se afla deja sub tren şi aştepta „înalta tehnologie” pentru a repara pocinogul. Dar, o fi salvând ea, frunza, România, ca brand de ţară, numai că, în acest caz, nu a fost de ajuns. Mai face un salt sprinţar şeful şi mai procură, cum numai el ştie, o sfoară şi nişte scotch, astfel ca lucrarea să poată fi încheiată cu „succesuri”. Că trenul a rămas tot fără frâne şi că cei din el au fost expuşi pericolului, nu are nicio relevanţă. Important este că el şi-a putut continua drumul, întins, fără oprire.

Ştiţi voi vorba aceea: dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Numai că este de jale. Şi întâmplarea în sine, dar, mai ales, faptul că responsabilii cu această călătorie, au lăsat capul în jos, umili, au făcut pe dracu-n patru să „repare”, neavând curajul să-i spună „şefei” celei mari că trenul nu mai poate/nu mai trebuie să-şi continue drumul. Şi, mai mult decât atât, este de jale atitudinea doamnei ministru care, nu numai că a ascuns jurnaliştilor ce o însoţeau, care este situaţia, dar i-a şi pus, ulterior, la colţ, pentru că, în marea lor obrăznicie, au devoalat ceea ce s-a întâmplat.

Aceasta este proza mea arhiscurtă pentru etapa a patra a concursului de PA-uri. Tema este „acoperişul”.

Ziua întreagă, stătea în căsuţa lui din copac. Îşi adusese acolo, soldăţeii de plumb, indienii de plastic, briceagul pe care-l primise cadou, cărţile cu Winnetou, Old Surehand şi Tom Sawyer, dar şi multe alte lucruri trebuincioase într-o astfel de locuinţă. Privea ore-n şir sătucul ce i se-ntindea la picioare, atent la fiecare mişcare: clipocitul Oltului, şerpuirea trenurilor, zarva oamenilor şi picoteala animalelor formau tabloul perfect, simţindu-se ca pe acoperişul lumii, între cer şi pământ.

Vă voi da eu de ştire, când şi cum cu votatul, mulţumindu-vă, totodată, pentru voturile voastre de la etapele anterioare. Mă înclin. 🙂