Arhive pe etichete: impozit

Banca


– Tu ce faci cu lacrimile când ai prea multe?
Sau când te dor și nu mai curg?
m-a-ntrebat cineva.

A doua zi am fost la primărie.
– Aș vrea o autorizație
pentru o bancă de lacrimi, vă rog!
– A, nu la noi, doamnă.
Mergeți la ANAF,
dacă nu chiar la minister.
Nimeriți dumneavoastră!
mi-a spus funcționarul zâmbind strâmb.

– Pe holul din dreapta, al treilea ghișeu
pe stânga. Și nu uitați bonul de ordine!
mi-a indicat portarul, căscând plictisit.

– A, nu la noi, doamnă! La noi, abia la final.
Mergeți mai întâi la etajul trei, cu formularul 294,
la etajul doi, cu formularul 294 bis,
la parter, cu formularul 294 bis indice 1
și de acolo vă mai îndrumă ei!
La subsol vă faceți copiile xerox!
mi-a indicat o doamnă durdulie,
c-un aer preocupat.

După zeci de ghișee și birouri,
cu sacul plin de formulare,
am revenit pe holul din dreapta,
al treilea ghișeu pe stânga.
N-am uitat nici de bonul de ordine.

Aș fi plâns, dar ce să fi făcut cu lacrimile?

– Aveți aici lista. Vă trebuie registrul unic de control,
registrul de intrări-ieșiri, registrul de import-export,
jurnalul de cumpărări, jurnalul de vânzări,
opisul de activități și vedeți d-voastră ce mai scrie.
Trebuie să așteptați 30 de zile. Așa scrie la lege.
A, și să nu uit ce era mai important:
impozitul este de 90 %.
Lacrimile sunt produse de lux,
doar bogații și le permit.
Dacă ar plânge toți, cine ar mai munci în țara asta?

Publicitate

2 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate, viaţă, ţară

Propunere legislativă de impozitare


Preaminunatule  Preşedinte, Preamărite Premier, mult iubită Dătătoare de lumină, Preamilostivilor guvernanţi, cu umilinţa de rigoare, cu capul şi privirea plecate, cu mult respect şi consideraţie, îndrăznesc să vă propun alte impozite pe viaţa noastră neînsemnată, pe fiinţa noastră măruntă, pe sufletele şi minţile noastre înguste, care nu vor ajunge niciodată la înălţimea caracterelor voastre luminate şi alese:

– impozitul pe gravidie: toate femeile însărcinate şi, chiar, posibil însărcinate, precum şi cele care sunt „însărcinabile” să plătească impozit pe sarcină, exponenţial cu creşterea acesteia;

– impozitul pe coada pisicilor şi a câinilor de companie;

– impozitul pe mersul la toaletă;

– impozitul pe râs şi plâns;

– şi, mai ales, impozitul pe impozit!

Cu neţărmurită stimă şi mulţumire, un cetăţean român.

 

P.S. Lista rămâne deschisă pentru toţi cei care doriţi să vă aduceţi contribuţia la dezvoltarea multilaterală a politicienilor noştri şi ei vor avea grijă să ne ducă pe culmi nebănuite de civilizaţie, progres şi bunăstare. Deci, cetăţeni, faceţi-vă datoria!

24 comentarii

Din categoria campanie, ce credeti?, gânduri