Sub o tufă, în grădină,
stă pitit un greieraş.
Aşteaptă vara şi suspină
că nu soseşte mintenaş.
Vrea, din nou, să le cânte
prietenilor din jurul lui.
De spus ar avea el, multe
şi, acum, vioara este-n cui!
Mânuţele-i sunt amorţite,
vocea este vai de ea,
antenele-i sunt cam blegite
şi, zău, că şi-a pierdut răbdarea!
Degeaba furnicuţa-i spune
să mai aştepte, doar un pic,
că vara-i aproape, vine, vine!
Nimeni nu-i intră-n voie, greierului mic!
Noaptebunacopii's Blog 
foarte frumoasa poezia. te provoc sa scrii una care se desfasoara in mediul urban care va sa zica, cu vreun greieras pitit in scara blocului sau o bufnita ratacita in locul de joaca:)
🙂 Incepusem odata o poezioara cu un greieraş ce voia să plece la oraş, dar a rămas doar începută. Nu ştiu de ce n-am continuat-o. Probabil că am vrut să-l împiedic să facă vreo prostie. 🙂 Ideea îmi venise de la faptul că, în vasul trandafirului meu japonez, pe care îl ţin pe balcon de primăvara până toamna, îşi găsise locuinţă unul, care mi-a cântat toată vara. Dar, de atunci, n-a mai venit. 😦
Si eu mi-am pierdut rabdarea… Sa vina dom’le primavara aia odata…
Bietul greieraş! Lasă, că vine ea vara şi-şi scoate el pârleala!