Arhive pe etichete: mamaie

Furnicuţele


La mamaie-n grădinuţă
şi-a făcut casă o furnicuţă.
Dar atât i-a plăcut la noi,
c-a transformat casa-n muşuroi.

Pentru că a chemat, măi, frate,
pe ale ei surate, toate,
încât, fără să ne anunţe, măcar,
ne-am trezit cu un furnicar.

Ce să mai zici? Fie binevenite!
Eu sunt fericitnu sunt termite.
Ne-ar fi lăsat fără legume,
ştiu şi ele cât îs de bune.

Am vrut să le salut. Dar ai pe cine?
Una pleacă, alta vine.
Sunt foarte harnice aceste furnicuţe,
cât le vezi de micuţe.

Am stat şi le-am privit o zi întreagă,
mirat, din ce în ce mai mult, de cât aleargă.
Apoi, mama mi-a citit dintr-o carte
că furnicile sunt foarte inteligent organizate.

Reclame

24 comentarii

Din categoria poezii, poezii pentru copii, poezii proprii

Vacanţă la mamaie şi tataie


Pentru că, la Victor la grădiniţă, ia fiecare vacanţă cât şi când vrea şi pentru că Victor avea nevoie de vacanţă şi pentru că nu are cine sta cu el în această perioadă, am intrat şi eu într-un concediu forţat. Fără soţ. Doar eu şi Victor. Aşa că am plecat la Vâlcea, la mamaie şi tataie (părinţii mei), pentru o săptămână.

Sătui de oraş şi de „patru pereţi”, ai mei s-au mutat la ţară, acum vreo 14 ani. Şi bine au făcut. Aşa că noi ne bucurăm de curte, de cântecul păsărelelor, de dealurile şi munţii din jur, de trandafirii din grădină şi de licurici noaptea.

Victor se plimbă  cu trotineta şi joacă remi singur, în leagănul făcut de tataie.

Dacă ar fi şi tati cu noi, dacă n-ar ploua zilnic şi dacă gândurile şi mintea mea nu ar fi în altă parte, ar fi chiar perfect…

Spre exemplificare:

29 comentarii

Din categoria copil, copilărie, călătorii, părinţi