Furnicuţele

La mamaie-n grădinuţă

şi-a făcut casă o furnicuţă.

Dar atât i-a plăcut la noi,

c-a transformat casa-n muşuroi.

Pentru că a chemat, măi, frate,

pe ale ei surate, toate,

încât, fără să ne anunţe, măcar,

ne-am trezit cu un furnicar.

Ce să mai zici? Fie binevenite!

Eu sunt fericit că nu sunt termite.

Ne-ar fi lăsat fără legume,

că ştiu şi ele cât îs de bune.

Am vrut să le salut. Dar ai pe cine?

Una pleacă, alta vine.

Sunt foarte harnice aceste furnicuţe,

cât le vezi de micuţe.

Am stat şi le-am privit o zi întreagă,

mirat, din ce în ce mai mult, de cât aleargă.

Apoi, mama mi-a citit dintr-o carte

că furnicile sunt foarte inteligent organizate.

Publicitate

Am creioane colorate

Am multe creioane colorate

şi, de le-oi folosi pe toate,

voi face un desen mare,

pentru doamna educatoare.

Cu ce să-ncep, oare?

Cu galben, voi face un soare.

Soarele este un astru.

Urmează, deci, un cer albastru.

Albastră este şi marea.

Îmi place tot mai mult culoarea.

Cu roşu, ce-aş putea desena?

O gărgăriţă şi o floricea.

Cu verde, iarbă şi frunze desenez,

cu maro, trunchiul copacului colorez,

portocaliu, voi face un fluturaş,

cu negru, un gândăcel şi-un greieraş.

Cu un pic de mov cochet,

voi desena un zmeu perfect,

ce zboară, peste toţi şi toate,

pe aripi de vânt, departe.

Iar, mai în zare, un curcubeu

va face, din desenul meu,

un tablou adevărat

ce aşteaptă a fi-nrămat.

Gărgăriţa cea cochetă

– Uite, acolo, pe trifoi,

s-a aşezat o bulinuţă,

e mai mică decât noi

şi se numeşte gărgăriţă!

– Buburuză îi spune, ştiu eu bine,

mi-a spus mie mama, odată.

– N-ai dreptate, e ca mine,

gărgăriţă-i zice, las-o baltă!

Ştiu şi cântecul cu ea:

„Gărgăriţă, – riţă, zboară-n poieniţă!”

Nu ştiu eu ce-i buburuza,

dar nu cred că-i bulinuţă.”

Aşa se ceartă doi fluturaşi,

dansând peste poiană, zglobii,

– Hi, hi, ce drăgălaşi,

zâmbeşte gărgăriţa, auzindu-i.

– Hei, voi doi, veniţi aici

şi nu vă mai certaţi degeaba!

Aveţi grijă, sunt urzici!

Hai să vă spun cum stă treaba:

Gărgăriţă, mămăruţă, buburuză,

tot eu sunt, oricum mi-ai spune,

uneori şi eu-s confuză:

una sunt, dar am trei nume!

Hei, să vă spun, însă, un secret:

„ladybird”, îmi spun englezii!

Nu-i aşa că sună mai cochet?

Eeee…aşaaaa…., ca-n poezii!

Bondărel şi casa umblătoare

Ce se vede, oare,

prin iarba verde şi deasă,

acolo-n depărtare?

Pare a fi o casă!”

 

Zise, în sinea-i, Bondărel,

curios, din fire.

„Ia să mă apropii niţel,

să mă uit mai bine!”

 

Şi, imediat, zbură,

spre casa din depărtare,

dar, mult se mai miră,

văzând că-i umblătoare.

 

„Ceva nu-i în regulă aici!”

îşi spuse încruntat.

Imediat, două corniţe mici,

spre el, s-au înălţat.

 

„Cine eşti tu, o casă cu picioare?

Hm, dar, mai bine, plec!”

„Nu, casa-mi este-n spinare,

iar, eu sunt Domnul Melc!”

 

„Domnul Melc? Eu sunt Bondărel!

Dar unde ai plecat?

N-ar trebui să te grăbeşti niţel?

C-aproape s-a-nnoptat.”

 

„He, he, he, dragul meu,

că s-a-nnoptat, nu-i supărare.

De ce crezi că m-am gândit eu

să-mi car casa în spinare?

 

Alunec, uşor, pe iarbă,

admir, ating, privesc,

eu n-am, dragă, nicio grabă,

când nu mai pot, mă odihnesc!”

 

Greieraşul ce şi-a pierdut răbdarea (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Sub o tufă, în grădină,
stă pitit un greieraş.
Aşteaptă vara şi suspină
că nu soseşte mintenaş.

Vrea, din nou,  să le cânte
prietenilor din jurul lui.
De spus ar avea el, multe
şi, acum, vioara este-n cui!

Mânuţele-i sunt amorţite,
vocea este vai de ea,
antenele-i sunt cam blegite
şi, zău, că şi-a pierdut răbdarea!

Degeaba furnicuţa-i spune
să mai aştepte, doar un pic,
că vara-i aproape, vine, vine!
Nimeni nu-i intră-n voie, greierului mic!

Fluturaşul (Poezii pentru Victor, poezii pentru copii)

Un fluturaş obosit
S-a oprit din zborul lui,
Pe-un fir de iarbă încolţit,
Privind in jurul lui, hai-hui.

A-nceput să plângă fluturaşul
De aripile i se scuturau,
Nici nu mai semăna cu poznaşul
Pe care, ieri, părinţii îl dojeneau.

Lângă el, se opreşte o albinuţă
Ce se apropie tiptil-tiptil,
“-De ce plângi, draguţă,
Cu aşa lacrimi, ca de copil?”

“Of, of, of, sunt necăjit,
Zborul a fost prea lung,
Sunt obosit, m-am rătăcit,
La mama vreau s-ajung!”

“Ei, vezi, dragul meu,
Dacă n-asculţi de părinţi?
Acum, am să te ajut eu
Dar trebuie să-mi promiţi:

Că vei fi ascultător
Şi nu-i vei mai supăra
Pe părinţi iar sfatul lor
Mereu îl vei urma!”

“- Promit, răspunse suspinând,
Am învăţat lecţia
N-o să-i mai supăr pe părinţi, nicicând,
Du-mă, te rog, la mama!”