Arhive pe etichete: gărgăriţă

Gărgăriţa cea cochetă (poveşti de … noapte bună, copii!)


Soarele îmbrăţişa poieniţa, cu lumina lui blândă, în timp ce un vânticel mângâia timid frunzele copacilor şi florile  – roz, galbene, albe -, care, parcă, dansau şi râdeau spre cer. Iarba înaltă şi jucăuşă era leagănul a zeci şi sute de gâze, care de care mai colorate şi mai grăbite: unele spre căsuţele lor, cum erau furnicile, ce nu aveau niciodată timp să se oprească din drum, văzându-şi disciplinate, de treabă, altele, ce se jucau de-a v-aţi ascunselea, fugeau de colo-colo, dispărând de aici şi apărând unde nici nu gândeai. Doi fluturaşi veseli, ca două pete de culoare, zburau poznaş peste toate astea, întrecându-se unul pe celălalt, dansând, urcând spre cer şi coborând pe câte o floare, pentru a se odihni. Într-un astfel de moment, când unul dintre ei se odihnea, şi, uitându-mă bine, era Fluturel-albăstrel, cel care avea culoarea cerului, iar Fluturaş-gălbinaş, cel gălbior, ca paiul grâului, vorbea cu o albinuţă, cel din urmă se auzi strigat:
– Fluturaş-gălbinaş, vino, vino repede!
– Ce este, ce s-a întâmplat?
– Uite, acolo, pe un trifoi! Vezi? E o bulinuţă roşie. Se numeşte gărgăriţă! Hai, s-o salutăm şi s-o chemăm să se joace cu noi! şi Fluturel-albăstrel dădu să pornească spre mica bulina roşie, cu puncte negre, ce se aşezase, obosită, pe frunzele trifoiului, la câţiva paşi de cei doi.
– Stai aşa, unde te grăbeşti? Aia nu e gărgăriţă, e buburuză, mi-a spus, mie, mama, odată! îl opri din zbor Fluturaş-gălbinaş.
– Ba nu e buburuză, e găr-gă-ri-ţă! Ce e aia buburuză? Gărgăriţă îi zice, are şi un cântecel: “Găr-gă-ri-ţă riii-ţăăă, zboaaaa-ră-n po-ie-ni-ţăăăăăăăă”!, cânta albăstrelul cu toată puterea lui de fluturaş.
– Ba e bu-bu-ru-ză! îi răspunse îmbufnat gălbiorul, întorcându-i spatele.
– Hei, voi doi, veniţi aici şi nu vă mai certaţi degeaba! le strigă bulinuţa, amuzată de discuţia lor contradictorie. Fluturaşii zburară spre ea.
– Auuuu! se plânse unul.
– Aveţi grijă, sunt urzici ! Dragii mei, să vă spun cum stă treaba:
Gărgăriţă, mămăruţă, buburuză,
tot eu sunt, oricum mi-ai spune,
uneori şi eu-s confuză:
una sunt, dar am trei nume!
– Mămăruţă, buburuză, gărgăriţă – uau, ce de nume ai şi eşti mai mică decât noi! Ne bucurăm să te cunoaştem! Noi suntem Fluturel-albăstrel şi Fluturaş-gălbinaş! Vrei să fii prietena noastră şi să ne jucăm împreună?
– Şi eu mă bucur să vă cunosc! le răspunse gărgăriţa, zâmbindu-le. Şi, dacă tot suntem prieteni, haideţi să vă spun un secret: ştiţi cum îmi spun englezii? le şopti ea, apropiindu-se de ei.
– Mai ai încă un nume? strigară, într-un glas, cei doi fluturaşi, uitându-se, miraţi, unul la celălalt.
– Şşşşşşş!! Englezii îmi spun „ladybird”! Nu-i aşa că sună….ăăăăă…. cochet? Hi, hi, hi! Eeee, a-şaaaa, ca-n poezii…, se alinta mica gărgăriţă, în timp ce scotea la iveală aripioarele subţiri şi transparente, luându-şi zborul.
Fluturaşii rămaseră pe loc, fermecaţi de noua lor prietenă.
– Haideţi să ne jucăm, ce aţi rămas aşa? le strigă ea, uitându-se în urmă şi râzând de ei.
Cei doi o urmară veseli şi joaca lor reîncepu în poieniţa plină de viaţă, sub privirile calde ale soarelui.
(Bucureşti, 12 iunie 2012)

N.B. Povestea are la bază poezia cu acelaşi titlu

https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/05/30/gargarita-cea-cocheta/

Reclame

2 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de suflet..., poveşti

Am creioane colorate


Am multe creioane colorate
şi, de le-oi folosi pe toate,
voi face un desen mare,
pentru doamna educatoare.
Cu ce să-ncep, oare?
Cu galben, voi face un soare.
Soarele este un astru.
Urmează, deci, un cer albastru.
Albastră este şi marea.
Îmi place tot mai mult culoarea.
Cu roşu, ce-aş putea desena?
O gărgăriţă şi o floricea.
Cu verde, iarbă şi frunze desenez,
cu maro, trunchiul copacului colorez,
portocaliu, voi face un fluturaş,
cu negru, un gândăcel şi-un greieraş.
Cu un pic de mov cochet,
voi desena un zmeu perfect,
ce zboară, peste toţi şi toate,
pe aripi de vânt, departe.
Iar, mai în zare, un curcubeu
va face, din desenul meu,
un tablou adevărat
ce aşteaptă a fi-nrămat.

15 comentarii

Din categoria copil, poezii, poezii pentru copii

Gărgăriţa cea cochetă


Uite, acolo, pe trifoi,
s-a aşezat o bulinuţă,
e mai mică decât noi
şi se numeşte gărgăriţă!

– Buburuză îi spune, ştiu eu bine,
mi-a spus mie mama, odată.
– N-ai dreptate, e ca mine,
gărgăriţă-i zice, las-o baltă!

Ştiu şi cântecul cu ea:
„Gărgăriţă, – riţă, zboară-n poieniţă!”
Nu ştiu eu ce-i buburuza,
dar nu cred că-i bulinuţă.”

Aşa se ceartă doi fluturaşi,
dansând peste poiană, zglobii,
– Hi, hi, ce drăgălaşi,
zâmbeşte gărgăriţa, auzindu-i.
– Hei, voi doi, veniţi aici
şi nu vă mai certaţi degeaba!
Aveţi grijă, sunt urzici!
Hai să vă spun cum stă treaba:

Gărgăriţă, mămăruţă, buburuză,
tot eu sunt, oricum mi-ai spune,
uneori şi eu-s confuză:
una sunt, dar am trei nume!

Hei, să vă spun, însă, un secret:
„ladybird”, îmi spun englezii!
Nu-i aşa că sună mai cochet?
Eeee…aşaaaa…., ca-n poezii!

15 comentarii

Din categoria poezii, poezii pentru copii

Pe Argeş… în sus sau aventură de o zi…


Pe Argeş… în sus,
cei trei Onete s-au dus,
două calfe mari
şi Victor – cât zece
care-i şi întrece

Ieri am fost la Vidraru. De fapt, aproape de Barajul Vidraru – Argeş, la o pensiune, la poalele Cetăţii „Poienari”, cetatea lui Vlad Ţepeş. Drumul spre Baraj este închis pentru că se desfăşoară Raliul Argeşului (pentru cei interesaţi de amănunte). Ziua noastră a început cu asistarea la startul raliului, Victor fiind foarte nerăbdător – este un pasionat al maşinilor (la 1 an şi 4 luni cunoştea toate mărcile maşinilor, fără nicio exagerare). De altfel, venitul aici a fost surpriza lui tati pentru Victor. Iată şi poze:

Ok. S-a dat startul, a început cursa şi, într-un final, s-a dezlipit şi Victor de acolo.

Următorul obiectiv:

Cetatea Poienari. Aşadar, s-o cucerim! Avem de urcat 1480 de trepte, la o altitudinte de 180 m.

Începem să urcăm:

Pe drum, mai suflăm într-o păpădie, mai un „melc, melc, codobelc”, mai o „gărgăriţă-riţă, zboară-n poieniţă” sau ferim gândăceii să nu-i călcăm, pentru că, aşa cum a spus Victor, „nu-i omorâm, pentru că noi iubim natura şi avem grijă de ea”:

Inutil să vă spun că erau aruncate tot felul de cutii de bere, ambalaje, pet-uri, etc., nu? Este adevărat că nu era niciun coş de gunoi. Nu că asta ar fi o scuză.

După câteva pauze, reuşim să urcăm cele 1480 de trepte.

Desigur,  miriapodul ne-o luase înainte. Deh, are avantajele lui!

Cum spuneam, am urcat treptele şi, înainte de a intra în cetate, plătim taxa de intrare. Aşa aflăm că se preconizează construi- rea unui  telescaun – s-au făcut măsurători şi planuri, în acest sens. Bine, nu am înţeles în care secol se va construi. Domnul „de la bilete” ne spune că speră ca, până iese la pensie – el având în jur de 40 de ani – să ajungă să urce, măcar o dată, cu minunăţia. Am vrut să-l întreb despre ce pensie vorbeşte, dar n-am vrut să-l deprim.

Şi pentru că am cucerit-o:

Şi, după cucerire, înapoi la cele 1480 de trepte. De data aceasta, de coborât.

Urmează drumul spre Barajul Vidraru şi Lacul Bâlea. Dar, în partea a II-a. 🙂

32 comentarii

Din categoria călătorii