Arhive pe etichete: mâncare pentru copii

Punct şi tot înainte!


UPDATE:  Cei care doriţi să mergeţi la Centrul Pinocchio al sectorului 3, sâmbătă,  pentru a duce, împreună, donaţiile, vă rog să mă anunţaţi, cât mai repede posibil, întrucât mâine va trebui să trimit, către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a sectorului 3, o cerere, în care sunt obligată să menţionez toate personale ce vor fi prezente în Centru.
Vă mulţumesc!

Mâine se va încheia acţiunea de strângere a banilor din campania „Dau poezie, pentru mâncare!„. Până în acest moment, am strâns 1600 de lei. Pentru că încă mai aştept sosirea unor bănuţi, nu voi face publică, în acest articol, lista cu cei care au donat, lăsând acest lucru pentru una din zilele următoare. Mă voi limita doar la a vă mulţumi, cu plecăciune, tuturor celor care aţi înţeles care a fost scopul acestei acţiuni şi, prin urmare, v-aţi implicat, cu tot sufletul în promovarea şi realizarea ei. Toţi banii vor fi folosiţi pentru a cumpăra mâncarea necesară micuţilor. Azi am fost la Centrul de plasament, unde am discutat cu d-l Marius Anghel, directorul actual al acestuia, despre necesităţi. Astfel, am aflat că, în acest moment, în plasament, sunt 42 de copilaşi – 29 de băieţei şi 13 fetiţe – cu vârste între 2,6 şi 12 ani. Nevoile lor de hrană constau acum în alimentele necesare suplimentelor/gustărilor de seara şi pentru micul dejun – adică brânzeturi, lactate şi mezeluri, pentru că banii primiţi nu ajung şi pentru acestea, aşa încât, uneori, mănâncă doar pâine goală la aceste gustări de seară. În concluzie, toţi banii vor fi cheltuiţi pentru aceste alimente. Voi reveni, de asemenea, în articolele următoare, cu darea de seamă despre ce şi cât s-a cumpărat.

În altă ordine de idei, în principiu, vizita la micuţi va fi sâmbătă, 05 noiembrie 2011, ora 16,00. De aceea, pe toţi cei care sunteţi interesaţi să participaţi la ducerea donaţiilor şi să-i vizitaţi pe copii, vă rog să vă faceţi cunoscută intenţa în maxim trei zile, întrucât trebuie îndeplinite nişte formalităţi – fiind vorba de reguli foarte stricte legate de donaţii, vizite, etc.

Încă o dată, mă înclin în faţa voastră, în semn de mulţumire!

5 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., diverse, eveniment, mancarea cea de toate zilele

Poveste pentru Ştefănuţ şi alţi copii (mofturoşi)


În răsadul cu verdeaţă,
domnişorul Pătrunjel
s-a trezit, de dimineaţă,
cu domnul Mărar lângă el.

Mustăcios şi înfoiat,
domnul Mărar, cel plin de el
în juru-i, nici că s-a uitat,
la vecinul Pătrunjel.

Salutare, hei, vecine!
îi strigă acesta, voios.
Ţi-ai luat curte lângă mine?
Tare mai sunt bucuros!


Mă plictisesc singur-buştean,
că n-am cu cine să vorbesc,
stă mai încolo un leuştean,
dar, cu el, nu prea-ndrăznesc.

– Măi, dar tu eşti cam micuţ,
ce-am putea vorbi noi, oare?
– Păi… cum să-l facem pe Ştefănuţ,
să ne accepte în mâncare!

Am auzit-o, ieri, pe-a lui mămică,
spunând că Ştefănuţ e mofturos,
nu vrea legume şi verdeaţă-n mâncărică.
Cum să crească puternic şi sănătos?

Mă gândeam să-i spunem o poveste
despre noi: că suntem fermecaţi
şi, de ne va îndrăgi, frumos va creşte,
căci în vitamina C suntem bogaţi!

24 comentarii

Din categoria mancarea cea de toate zilele, poezii, poezii pentru copii, poezii proprii